Interesele din jurul contractului de lobby al Administrației Prezidențiale: energie, MAGA și „Coridorul Vertical”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

În România, Eversheds Sutherland, firma de lobby cu care Administrația Prezidențială a semnat un contract de jumătate de milion de dolari pe lună este reprezentată de 33 de avocați, potrivit paginii oficiale de internet. Partenerii oficiali ai americanilor sunt avocații Cristian Guia și Cristian Lina.

Pe 12 decembrie 2025, mai multe firme românești, Inițiativa Româno-Americană de Dezvoltare Strategică, au semnat un alt acord de lobby cu Eversheds Sutherland. Asocierea este reprezentată de o coaliție formată din următoarele trei companii energetice private: CIZ GAZ SA, IRIGC Impex SRL și MVN Structural Consulting SRL.

Potrivit contractului prezentat de G4Media, „solicitantul va consilia și reprezenta Inițiativa în eforturile sale de a dezvolta și consolida relațiile economice, de securitate și diplomatice dintre SUA și România, cu un accent imediat pe dezvoltarea sprijinului pentru inițiativa Coridorului Vertical în Europa Centrală și de Est și Balcani”.

Cine a promovat contractele

Jason Miller, consilierul și lobbyistul care a făcut parte din echipele ce l-au dus pe Donald Trump la Casa Albă în 2016 și 2024, a venit în România la mijlocul lunii mai cu o agendă precisă. Potrivit informațiilor NewsCenter.ro, acesta a promovat două proiecte energetice americane. Unul dintre ele vizează importul de gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite printr-un gazoduct denumit „Coridorul Vertical”, care ar urma să lege Grecia de Ungaria și Ucraina, traversând și România.

România ar urma să contribuie, prin Transgaz, la construirea infrastructurii de pe teritoriul românesc, iar statul român să cumpere gaze lichefiate prin companiile sale, în special prin Romgaz.

Jason Miller face parte din același cerc MAGA ca Matt Schlapp, președintele American Conservative Union. Schlapp este asociat cu contractul de lobby de 75.000 de dolari pe lună semnat de Putala Strategies cu coaliția de firme românești RASAI.

Administrația Prezidențială a anunțat încheierea unui contract de consultanță strategică cu firma americană Eversheds Sutherland (US) LLP, pentru reprezentarea intereselor României pe lângă Guvernul și Congresul Statelor Unite. Valoarea maximă a contractului este de 565.000 de dolari pe lună, pe o durată inițială de șase luni.

Citește și: Administrația Prezidențială, contract de 565.000 USD/lună cu o firmă americană de lobby pentru consolidarea parteneriatului strategic cu SUA

Ce prevede înțelegerea

Potrivit comunicatului oficial, contractul vizează obiective considerate de importanță strategică: creșterea capacității de apărare, atragerea de investiții, integrarea în structuri internaționale, libera circulație a cetățenilor români și combaterea criminalității transnaționale.

Palatul Cotroceni precizează că decizia a fost luată pe baza unui acord politic asumat de liderii partidelor parlamentare pro-occidentale și se încadrează în atribuțiile constituționale ale Președintelui în domeniul politicii externe și al securității naționale.

Eversheds Sutherland este o firmă de avocatură și consultanță cu prezență globală, inclusiv în România, cu experiență în relații guvernamentale la Washington. Administrația Prezidențială subliniază că acest tip de contract reprezintă o practică obișnuită pentru statele aliate care urmăresc să-și susțină interesele în relația cu administrația americană.

Contractul este prezentat ca un instrument complementar demersurilor diplomatice oficiale ale președintelui, guvernului și parlamentului român, într-un context internațional descris drept „impredictibil”.

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

„Altarul politic” și fantomele DIE sau cum se reciclează „Manualul Athos”

O investigație publicată recent de platforma RISE Project scoate...

Ministrul Culturii, Demeter András István, și-a dat demisia din funcție

Ministrul Culturii, Demeter András István (UDMR), a anunțat luni...