Pe data de 11 iulie, Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR) a împlinit exact 120 de ani de la decretul regal semnat de Carol I în 1906, care punea bazele Muzeului de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială.
Există locuri în București unde timpul nu curge în secunde, ci în generații. Unul dintre aceste locuri, probabil cel mai încărcat de memorie, este clădirea din cărămidă roșie de la Șosea. Sub conducerea primului său director, istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș, muzeul a trecut prin monarhie, războaie, comunism (când a fost temporar evacuat) și a fost renăscut spectaculos după 1990 de Horia Bernea. Astăzi, Muzeul Național al Țăranului Român nu este doar o colecție de obiecte vechi, ci o busolă a identității românești.
Aniversarea din acest an nu este doar o cifră. Ea este și despre oamenii care țin vie flacăra instituției. Aflăm despre greutatea și frumusețea acestei moșteniri de la omul care îi coordonează destinul în prezent. Într-un scurt interviu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu, ne-a vorbit despre importanța acestui moment:
PRESShub: Ce însemna „arta națională” la 1906 în viziunea fondatorului MȚR?
Virgil Ștefan Nițulescu: Născut la 4 aprilie 1872, angajat de tânăr la Muzeul Național de Antichități, Alexandru Tzigara – Samurcaș este cel care și-a desăvârșit studiile doctorale în Germania și a demisionat, ulterior, de la Muzeu, militând pentru înființarea unui nou muzeu, „de artă națională‟. Prin această sintagmă, cel care avea să intre în istorie drept primul muzeolog al României înțelegea, de fapt, arta țărănească: obiectele realizate de țărani anonimi, care înfrumusețau viața satelor românești.
Ca urmare a eforturilor lui neobosite, la 13 iulie 1906, Regele Carol I a emis Decretul nr. 2778, prin care se înființa Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială. Prima expoziție permanentă a Muzeului a fost vernisată în 1907, atunci când a fost și modificată denumirea instituției, care a devenit Muzeul de Etnografie și Artă Națională. În 1912, când a fost așezată piatra de temelie și a început edificarea sediului „Muzeului de la Șosea‟, a fost, din nou, modificată titulatura instituției, care a devenit Muzeul de Artă Națională, ce a purtat, începând, din 1915, numele regelui ctitor.
PRESShub: Istoria Muzeului de la Șosea este marcată de momente extrem de tulburi în perioada dictaturii comuniste, de la evacuarea din propriul sediu până la schimbările de nume. Cum a reușit instituția să traverseze aceste vremuri vitrege și cine au fost oamenii care i-au salvat patrimoniul?
Virgil Ștefan Nițulescu: Muzeul a avut o istorie sinuoasă. Deși instituția s-a aflat, permanent, sub protecția regilor României, investiția a avansat greu, proiectul arhitectural fiind modificat de multe ori. Până la urmă, deși Muzeul era funcțional, el a fost formal inaugurat abia în 1939, de către „regele culturii‟, cum a fost supranumit Regele Carol II.
Clădirea a avut de suferit ca urmare a bombardamentelor aliate din 4 aprilie 1944 iar, după instaurarea guvernului Petru Groza, părintele fondator al Muzeului, Alexandru Tzigara – Samurcaș a fost pensionat. Numele instituției a fost schimbat de două ori, devenind, în 1948, Muzeul de Artă Populară al R.P.R., iar în 1953 a fost exilat din propriul său sediu, fiind mutat în Palatul Știrbey de pe Calea Victoriei, pentru a face loc Muzeului Lenin – Stalin (predecesorul Muzeului de istorie al PCR). Chiar și în aceste condiții vitrege, Muzeul a avut șansa de a fi condus de unul dintre cei mai importanți etnografi români ai deceniilor al șaselea și al șaptelea, Tancred Bănățeanu, care a îmbogățit considerabil colecțiile instituției și i-a consolidat prestigiul academic dobândit încă din primele patru decenii de funcționare.
PRESShub: Cum a renăscut practic din propria cenușă Muzeul Țăranului Român după căderea regimului comunist, trecând de la depozitarea forțată în anii ’70 la recunoașterea internațională supremă obținută de Horia Bernea și echipa sa?
Virgil Ștefan Nițulescu: Din păcate, în 1978, Muzeul a mai suferit o lovitură, fiind unificat cu Muzeul Satului (cel înființat în 1936, la inițiativa lui Dimitrie Gusti, sub tutela Regelui Carol II) și pierzându-și sediul din Calea Victoriei. Practic, odată cu personalitatea juridică, Muzeul și-a pierdut expoziția permanentă, bunurile culturale colecționate vreme de aproape opt decenii fiind mutate în gospodăriile din Muzeul Satului și în depozite greu accesibile.
Prăbușirea regimului comunist a dus la renașterea instituției, care a fost reînființată, la 5 februarie 1990, cu numele Muzeul Țăranului Român, fiind pusă sub conducerea lui Horia Bernea. Muzeul a revenit în sediul său, în palatul care fusese construit anume pentru el. Începând cu 1992, au fost redeschise, pe rând, sălile expoziției permanente. Având alături un colectiv coordonat de Georgeta Roșu, Irina Nicolau, Ioana Popescu și Dan Ștefănescu, Horia Bernea a reușit să realizeze una dintre cele mai surprinzătoare expoziții de cultură tradițională românească, fapt care a adus instituției, în mai 1996, Premiul Muzeul European al Anului (până în ziua de astăzi, este singurul muzeu din România care a dobândit această prestigioasă distincție, acordată de Forumul Muzeului European).
După dispariția prematură a lui Horia Bernea, Muzeul a fost condus de academicianul Dinu C. Giurescu și, din 2005, de antropologul Vintilă Mihăilescu. Începând din 2007, a devenit Muzeul Național al Țăranului Român.
PRESShub: După aproape un deceniu în care porțile expoziției permanente au fost închise pentru consolidare și restaurare, cum se redesenează ea astăzi pentru public
Virgil Ștefan Nițulescu: În anii 2016 – 2025, expoziția permanentă a fost închisă, ca urmare a executării unor lucrări de consolidare și restaurare a monumentului istoric. Începând cu luna mai 2025, expoziția permanentă este, treptat, redeschisă, într-o formă nouă, care păstrează spiritul, tematica și majoritatea exponatelor celor două expoziții inaugurate acum mai bine de 30 de ani: Legea creștinească și Rânduiala vieții.
PRESShub: Privind spre viitor, cu ce gând și sub ce deviză pășește instituția în acest nou capitol, la împlinirea a 120 de ani de existență?
Virgil Ștefan Nițulescu: La 120 de ani, Muzeul rămâne fidel motto-ului său: Mereu actual. Din 1906.
Foto: Muzeul Național al Țăranului Român
