Judecătorul Răzvan Cristian Ilie, fost președinte al Secției a II-a penale a Curții de Apel București, a fost detașat pentru trei ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea instanței supreme, condusă de Lia Savonea. Ilie va beneficia de diurnă de detașare, deși deține două case în Dobroești, Ilfov, la aproximativ nouă kilometri de centrul Capitalei. Magistratul are în trecutul său profesional o exmatriculare de la INM pentru absențe nemotivate și face parte din completul care l-a achitat pe medicul Mircea Beuran.
Răzvan Cristian Ilie, fost președinte al Secției a II-a penale a Curții de Apel București, a fost detașat la instanța supremă, la cererea instanței supreme, instituție condusă de Lia Savonea. Nu este clar la acest moment ce va face Ilie acolo, cert este că va încasa diurnă de detașare, având în vedere că acesta nu deține o locuință în București, ci are două case în Dobroești, Ilfov, localitate situată la nouă kilometri de centrul Capitalei.
Am întrebat mai mulți magistrați ce poate face un judecător detașat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), iar răspunsul a fost că poate lucra ca magistrat-asistent sau consilier.
În ședința de ieri, cu opt voturi la unu, Răzvan Ilie a fost detașat de la CAB la instanța supremă, pe o perioadă de trei ani, începând cu 25 septembrie.
Absolvent de Titulescu
Ilie a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București, apoi a fost avocat în Baroul București în intervalul 2005–2008.
În anul 2010 a absolvit Institutul Național al Magistraturii. Din iunie 2010 și până în ianuarie 2012 a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, iar din februarie 2012 este judecător la Secția penală a Judecătoriei Buftea. În 2023 ajunge vicepreședinte al Tribunalului Ilfov, iar în 2024 președinte de secție la Curtea de Apel București. A publicat o lucrare, „Teste grilă pentru concursuri și examene”, în colaborare cu avocata Gabriela Răducan, actuala soție, și cu Marius Voineag, procuror general adjunct al României.
În octombrie 2023, Ilie a făcut parte din completul de judecată care a ridicat sechestrul de 35 de milioane de euro pe averea lui Ovidiu Tender, după ce a „lămurit” o decizie dată în urmă cu opt ani, prin care se dispunea confiscarea specială de la milionarul Ovidiu Tender. Hotărârea de confiscare specială a unei părți din averea lui Tender a fost luată în 2015 de judecătoarea Camelia Bogdan.
În 2009, presa publica un comunicat al Institutului Național al Magistraturii, în care se arăta că „în temeiul art. 37 alin. 3 lit.d din Regulamentul Institutului National al Magistraturii, în data de 14 iulie 2009 Consiliul științific al INM a decis exmatricularea d-lui auditor Cristian Răzvan Ilie pentru numarul mare de absențe nemotivate înregistrate în cursul anului universitar 2008-2009”.
Cristian Răzvan Ilie este unul dintre judecătorii care l-au achitat pe medicul Mircea Beuran, în iulie 2023, acuzat de DNA că a primit mită 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar în cadrul UMF.



