Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, vrea comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare

Data:

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, vrea comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Liderii PNL susțin, din ce în ce mai mulți, comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale. Cele două tipuri de alegeri ar urma să aibă loc pe 9 iunie, data stabilită pentru scrutinul europarlamentar.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, care este și vicepreședinte a PNL, este o susținătoare a comasării. ”Biroul Politic Național l-a mandat pe președintele Nicolae Ciucă să discute în coaliția de guvernare scenariul comasării alegerilor. Toate scenariile de comasare, care sunt constituționale, sunt posibile. Altfel, riscăm blocaje în societate cu atâtea runde de alegeri, în economie, în învățământ, în justiție. Eu îmi doresc comasarea alegerilor pentru Parlamentul European cu cele locale. Coaliția trebuie să decidă o formulă rezonabilă și clară, iar decizia să se ia cel mai târziu la începutul lunii martie. Sunt și alte state europene care discută comasarea alegerilor sau unde s-a luat, deja, această decizie, precum Belgia, Irlanda, Ungaria.”, a declarat, la Focșani, Alina Gorghiu.

Citește și Lucrări în forță la drumul expres Cluj-Autostrada Transilvania

Vicepreședintele PNL a negat, însă, existența unor înțelegeri cu PSD privind desemnarea unor candidați comuni și condiționările de nume și funcții. ”Nu sunt alte discuții privind înțelegeri politice. Coaliția actuală ar trebui să funcționeze și în următorii 4 ani.”, a precizat Alina Gorghiu. În spațiul public au apărut o serie de scenarii privind susținerea de către PSD și PNL a unor candidați comuni pentru o serie de funcții importante, cum ar fi Primăria Bucureștiului, primăriile de sector, funcția de președinte al României, titrează Vrancea24.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Majorarea prețului gazelor cu peste 50%. Ce soluții are guvernul polonez | Aktual24

Majorarea prețului gazelor cu peste 50%. Ce soluții are...

Ce efecte are populismul asupra economiei | Revista22

Ce efecte are populismul asupra economiei? Consecințele sunt numeroase...