DNA a clasat dosarul lui Ion Mocioalcă, cu 4 zile înainte ca acesta să fie numit vicepreședinte al Curții de Conturi

Data:

DNA a clasat dosarul lui Ion Mocioalcă, baronul local de Caraș Severin, cu patru zile înainte ca acesta să fie numit de Parlament în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi (CC).

Mocioalcă a fost ales de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe 10 octombrie 2023, iar dosarul său a fost clasat de la DNA pe 6 octombrie 2023. Cu o zi inainte el a demisionat din funcția de senator PSD, pentru a fi numit la CC.

Am întrebat Direcția dacă Ion Mocioalcă a fost cercetat de procurorii anticorupție sub acuzația de trafic de influență înainte de a fi numit șef la Curtea de Conturi.

„Pe rolul DNA – Serviciul teritorial Timișoara a fost în lucru un dosar penal care a ca obiect investigarea modalității în care ar fi fost comise presupuse infracțiuni de corupție și asimilate acestora, în contextul menționat în cererea dvs.

În cauza respectivă, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării la data de 6 octombrie 2023”, se arată în răspunsul DNA.

Din datele noastre, cazul era unul foarte bine instrumentat, fiind la dosar mai multe probe, inclusiv înregistrări făcute cu mandat de la instanța supremă și un denunț. Clasarea a fost dispusă de șeful DNA Timișoara, în urma unor îndelungi dispute.

Citește și: 3 ani de la incendiul de la „Matei Balș”. 26 de morți, ancheta bate pasul pe loc, niciun vinovat

DNA a clasat dosarul lui Ion Mocioalcă. Sârbu și-a lăsat moștenire postul de consilier

Ion Mocioacă este un apropiat al lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. Sârbu a fost consilier al Curții de Conturi 9 ani, iar la expirarea mandatului a fost numit membru în Consiliul de administrație al Romsilva.

Potrivit portalului Integritate pe bune, Mocioalcă a fost mâna dreaptă a lui Ioan Talpeș director SIE între 1992 și 1997 și numele său a apărut în scandalul deputaților cu dosare de rețea la securitate.

Ales în Parlament în 2000, se înscrie la un curs al Colegiului de Apărare condus de Gabriel Oprea.În 2019 se înscrie în partidul lui Ponta și devine președinte al Comisiei de Apărare.

Potrivit publicației „Adevărul”, denunțătorul lui Mocioalcă nu a primit soluția de clasare, cel mai probabil fiind invocat faptul că nu este parte interesată. Neavând soluția de clasare, denunțătorul nu poate ataca decizia.

Astfel, a fost nevoit să dea în judecată DNA Timișoara pentru a i se comunica soluția de clasare și apoi să o atace pe cale ierarhică la procurorul superior.

Potrivit sursei citate, șeful Direcției Agricole Caraș-Severin, Marius Iosif Zarcula, a dat în judecată Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Timișoara, cerându-le judecătorilor ca instituția să fie obligată să îi comunice o ordonanță de clasare dintr-un dosar deschis în urma denunțului său.

Termenul a fost stabilit pentru 8 mai 2024, la Tribunalul Caraș Severin.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Multa mizerie in acest judet. Toata Romania este putrezita si imbibata de coruptie si hotie,dar judetul Caras Severin, pare specialitatea casei. Oare domnii din asa numita justitie ,politicienii ,inteleg cat de ingroziti sunt romanii cand vad atata nedreptate. Pricep ca oamenii care merg zi de zi la munca pentru un salariu derizoriu s-au saturat de nesfarsita mizerie politica? Ce poate fi in capul si in sufletul acestor raptori cu chip de om? Cine i-a delegat pe acesti infractori sa ne tina in jugul iobagiei morale si sociale? Suntem niste tolerati in propria tara, niste roboti obligati sa ascultam supusi ordinile hidoase ale unei hoarde bolnave de putere si bogatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cartelul din Carpați. Despre averea impresionantă a unor lideri liberali, în Sinaia și Franța

Cartelul din Carpați este o grupare din jurul primarului...

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii rezerviști

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...