Fostul ministru al Justiției Monica Macovei îl critică pe Sorin Grindeanu după declarațiile făcute de acesta, joi, 11 septembrie, la Școala de Vară a Tineretului Social-Democrat. Macovei susține că actualul lider PSD și-a uitat propriul trecut politic și că „tinerii frumoși și liberi” pe care i-a ironizat sunt tocmai cei care au contribuit decisiv la căderea Guvernului pe care îl conducea în 2017.
„Tinerii frumoși și liberi l-au dat jos pe Grindeanu în 2017!”, a scris Monica Macovei într-o postare pe Facebook. Reacția vine după ce Sorin Grindeanu le-ar fi spus tinerilor social-democrați, la Școala de Vară a TSD, că nu vrea ca aceștia să devină „tineri frumoși și liberi cu luminițe aprinse la telefoane” și nici să „țipe la ordin pe lângă girafe mimând libertatea de gândire”.
Macovei îi amintește lui Grindeanu că exact aceste imagini au devenit simbolul protestelor masive din 2017 împotriva Guvernului PSD condus de el. „Pentru că «tinerii frumoși și liberi» l-au dat jos chiar pe el, Grindeanu!”, arată Macovei.
OUG 13 și rolul lui Grindeanu
Fostul ministru al Justiției face referire la protestele declanșate în ianuarie 2017, după ce Guvernul a anunțat măsuri privind grațierea unor condamnați și modificarea legislației penale. În noaptea de 31 ianuarie 2017, Guvernul Grindeanu a adoptat OUG 13, act normativ care modifica legislația penală și care a provocat unele dintre cele mai ample manifestații de stradă de după Revoluție.
Sub presiunea protestelor, Guvernul a abrogat OUG 13 după câteva zile. Ulterior, Florin Iordache a plecat din funcția de ministru al Justiției, iar în iunie 2017 Guvernul condus de Sorin Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD. „La manifestații au fost tineri frumoși și liberi, dar și oameni liberi de toate vârstele”, scrie Macovei.
Ea amintește și de girafa din apropierea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, devenită unul dintre simbolurile protestelor. Macovei îl citează pe filozoful Mihai Șora, care afirma în 2018, în contextul discuțiilor despre proteste: „La Girafa avem voie sau este și dumneaei o persoană juridică? Toate dictaturile încep la fel”.
Un alt simbol al manifestațiilor a fost reprezentat de luminile telefoanelor mobile. Protestatarii din Piața Victoriei au folosit lanternele telefoanelor pentru a forma drapelul României și, ulterior, simboluri europene.
Grindeanu și frâna
Macovei amintește și protestul din 10 august 2018, când mii de români din țară și din diaspora s-au adunat în Piața Victoriei, manifestația fiind urmată de intervenția în forță a jandarmilor. În postarea sa, fostul ministru al Justiției reproduce și mai multe declarații controversate făcute de membri sau reprezentanți ai PSD în contextul protestelor, între care amenințări la adresa manifestanților și apeluri la folosirea forței.
În final, Macovei îl ironizează pe Grindeanu și pentru o altă afirmație făcută la Școala de Vară a TSD. „Să fii social-democrat tânăr, acum, este ca și când ai merge cu o mașină fără frâne”, le-ar fi spus Grindeanu tinerilor social-democrați.
„Știm ce prăpăd fac mașinile fără frână. Merg haotic și distrug tot în calea lor! Fix ca Grindeanu”, conchide Monica Macovei.



