Monument unic, dedicat eroilor români, la frontiera cu Ucraina

Data:

Redeschis săptămâna trecută, Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – Diakivți, aflat pe granița dintre România și Ucraina, este singurul punct de trecere internațional în perimetrul căruia există și o troiță.

Aceasta se află pe teritoriul ucrainean, dar a fost ridicată în memoria eroilor români care și-au pierdut viața în urmă cu mai bine de 82 de ani. Deși punctul de trecere a frontierei de la Diakivți a fost renovat complet, troița nu a fost îndepărtată, ci a fost restaurată.

„În 1996, când s-a decis deschiderea acestui punct de trecere, s-a pus această cruce, iar noi am hotărât să o păstrăm. Am restaurat-o, dar am păstrat-o în varianta inițială”, a spus Mykhailo Tovt, șeful Serviciului Vamal de Stat Cernăuți.

Citește și: Medicul Tesloianu, reţinut în dosarul dispozitivelor medicale luate de la morți și folosite la pacienți vii

Forţe ruse trimise pentru a anexa nordul Bucovinei, Ținutul Herței și Basarabia

În 28 iunie 1940, după Pactul Ribbentrop – Molotov, Rusia a trimis un ultimatum României, iar ziua următoare a trimis forțele militare pentru a anexa nordul Bucovinei, Ținutul Herței și Basarabia. Pe atunci, Herța, care includea și satul Probotești (n.r. – actualmente Diakivți), făcea parte din județul Dorohoi.

În zonă erau dislocate deja regimentele 27 Dorobanți și 16 Artilerie, cărora li s-a cerut însă de Marele Stat Major Român să nu reacționeze la provocările rușilor.

Doar că sovieticii nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de ei, iar pe 29 iunie 1940 au depășit-o și au înaintat în adâncimea teritoriului. Tacticile agresive ale rușilor au generat mai multe incidente militare.

O astfel de confruntare a avut loc chiar pe teritoriul satului Probotești, în care au fost implicate o coloană de tancuri sovietice și trupe din Regimentul 16 Artilerie „Bacău”, informațiile fiind cuprinse în jurnalele de luptă ale Diviziilor 6 și 25 Infanterie. În urma acestei confruntări, 50 de militari români și-au pierdut viața.

Continuarea, în Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei alunecări de teren

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei...

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, la Moscova | Bihoreanul

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, fiind...