„Oferta finală” pentru profesori anunțată de Guvern: carduri cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie

Data:

Marian Neacșu (PSD), secretarul general al Guvernului, a declarat miercuri, la finalul negocierilor cu sindicatele din educație, că ”oferta finală” a guvernului pentru profesori e acordarea unui card cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie, informează G4Media.ro.

Neacșu a mai spus că în acest moment ”nu poate fi vorba despre o creștere salarială sau acordări de sporuri”.

„Oferta suplimentară a guvernului pentru redefinirea demnității profesorilor va fi acordarea unei sume în luna iunie și în octombrie, un card pentru cariera profesională. Suma propusă e de 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie. Pentru personalul nedidactic va fi de 500 de lei în iunie și 500 de lei în octombrie. Este oferta finală făcută de guvern”, a declarat Neacșu, potrivit G4Media.ro.

Reprezentantul Executivului a spus că liderii sindicatelor discută în această seară cu reprezentanții din teritoriu și vor anunța joi dimineață dacă greva se încheie sau continuă.

Liderii de sindicat au cerut creșteri imediate de salarii pentru toate cadrele didactice și personalul nedidactic.

La negocierile de miercuri cu sindicatele din educație au participat din partea Guvernului ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și secretarul general al Guvernului Marian Neacșu.

Citește și: Premierul Ciucă trimite la negocierile cu sindicatele din educaţie o echipă ministerială

Citește și: Solidaritate cu profesorii, pentru o societate mai dreaptă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Fsli România / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...