„Pactul pentru lectură”, o inițiativă menită să schimbe situația dramatică a culturii scrise din România

Data:

spot_img

Asociația Editorilor din România anunță un calendar de dezbateri și evenimente pentru 2023, pentru a schimba situația dramatică în care se află cultura scrisă din România

Pactul pentru lectură va fi lansat pe 15 februarie 2023

Cititul este o activitate terapeutică şi intelectuală prin care omul își cultivă reflexele necesare pentru a relaționa în mod util cu cei din jurul său, dar și pentru a se orienta în cultura lumii. Studii ample au arătat că satisfacția economică a indivizilor este mai ridicată în rândul celor care au crescut cu o bibliotecă în casă, dobândind astfel reflexul de a citi.

Conform statisticilor, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de carte. Cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri din comercializarea de carte, România este depășită de toate țările din Uniunea Europeană, fiind la o distanță astronomică de Germania, cea mai mare piață de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

Citește și: Antisemitismul lui Putin și reverberațiile lui în România

Asociația Editorilor din România (AER) reia semnalele de alarmă transmise de-a lungul timpului și, mai mult, are în vedere ca în acest an să deruleze un program susținut de dezbateri, dialoguri, conferințe de presă și să lanseze Pactul pentru lectură, la care sunt chemați să adere personalități ale lumii culturale contemporane, decidenți politici și administrativi, scriitori și cititori, așadar toți cei interesați de îmbunătățirea acestei realități dureroase.

Asociația Editorilor din România propune, de aceea, pentru 2023, un calendar susținut al dezbaterilor pe teme actuale, precum și evenimente expoziționale de anvergură dedicate cărții, în mai multe orașe din țară, și în Chișinău, capitala Republicii Moldova.

Cel dintâi eveniment va avea loc la Librăria Humanitas Lipscani (str. Lipscani nr. 42, București), pe 15 februarie, dată declarată prin lege Ziua Lecturii și care riscă să fie, din nou, doar un trist prilej de a ne reaminti cât de îngrijorătoare sunt statisticile, fără ca această îngrijorare episodică să fie urmată de un plan concret de acțiune.

Iată motivul pentru care, cu acest prilej, AER va lansa Pactul pentru lectură. La discuție vor fi invitați, în mod public, să participe politicieni, factori de decizie din ministerele de resort, profesori, specialiști în educație, jurnaliști, reprezentanți ai elevilor și părinților.

Următorul dialog este programat pe 27 martie, iar tema va fi starea literaturii române de o parte și de alta a Prutului, în contextul sărbătoririi Zilei Unirii Basarabiei cu România pe 27 martie, și al eforturilor continue ale editorilor din România și Republica Moldova de a crea o piață comună a cărții de limba română, inclusiv prin intermediul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău (programat în acest an în perioada 30 august – 3 septembrie).

A treia întâlnire va avea ca punct de pornire sărbătorirea, la 23 aprilie, a Zilei Cărții și Drepturilor de Autor, și va încerca să aducă în fața publicului problemele specifice ale acestui domeniu, în special pirateria, concurența neloială și plagiatul, care au căpătat în ultimii ani accente dramatice.

Vom încheia calendarul dezbaterilor AER din acest prim semestru al anului 2023 în spațiile special amenajate la Salonul Internațional de Carte Bookfest de la București (24-28 mai, Romexpo). Pe agendă sunt discuții despre literatura pentru copii și importanța decisivă a lecturii în dezvoltarea lor; dezbateri despre corelația fatală dintre lipsa educației și sărăcie; prezentarea unui pachet de soluții punctuale, pe termen scurt, și de perspectivă, pentru ca România să revină în rândul țărilor care prețuiesc lectura, educația, performanța culturală.

Edițiile Bookfest din țară vor fi, de asemenea, gazdă pentru dezbateri similare:

📖  Bookfest Timișoara, ediția a X-a (30 martie – 2 aprilie 2023): Centrul Regional de Afaceri CRAFT;
📖  Bookfest Târgu Mureș, ediția a VIII-a (29 septembrie – 1 octombrie 2023): Teatrul Național din Târgu Mureș (eveniment în curs de confirmare)
📖  Bookfest Cluj-Napoca, ediția a X-a (5-8 octombrie 2023): Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Simion Bărnuțiu;
📖  Bookfest Brașov, ediția a VII-a (19-22 octombrie 2023): Aula Universității Transilvania din Brașov.

Asociația Editorilor din România este cea mai veche asociație profesională din mediul editorial, fondată în 1991 și reunește cele mai importante edituri din România. AER este organizatorul Salonului de Carte Bookfest, care are ediții în România (Brașov, București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara) și în Republica Moldova (Chișinău).

sursa foto – Asociația Editorilor din România


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum arată declarația pentru „Taxa pe lux”

Taxa pe lux a intrat în vigoare. Românii care...

Expoziția de pictură „La început a fost cuvântul”

Expoziția de pictură „La început a fost cuvântul” este deschisă...

Ce spune Donald Trump după retragerea lui Joe Biden

Donald Trump spune despre vicepreședinta Kamala Harris că este...