De ce a lăsat un șofer român munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război

Data:

Petru Gabor Ioan a fost șofer de transport internațional până la izbucnirea războiului din Ucraina. O vecină l-a rugat să facă un transport cu ajutoare umanitare, iar acel episod i-a schimbat complet viața.

A  ajuns în Cernăuți, unde a întâlnit niște copii orfani care dormeau într-o biserică rece, pe păturici. De atunci a știut că se va întoarce în Ucraina și că nu va mai lua bani pentru transporturi.

S-a tot întors de 200 de ori până acum și nu doar că a transportat ajutoare, dar a început el însuși să caute donatori, să înființeze o asociație umanitară și să adune ajutoare pentru aproximativ 20.000 de familii de pe toată linia frontului.

Dacă la începutul războiului mergea de două ori pe săptămână în Ucraina, acum, când donațiile au scăzut foarte mult,  încearcă să ajungă de două ori pe lună.

Când nu a mai avut donații pentru a finanța transporturile, a început să cheltuiască din banii familiei, ceea ce l-a dus la divorț.

Și-a continuat misiunea, chiar cu riscul propriei sănătăți

Pe lângă tonele de alimente transportate în Ucraina, a evacuat peste 7.000 de civili din zone de conflict și a adus în România 660 de refugiați ucraineni.

Având o fiică foarte bolnavă, care s-a vindecat în timp, s-a gândit că poate mulțumi divinității prin munca de voluntariat.

Petru Gabor a povestit PRESShub că drumurile în Ucraina l-au costat inclusiv propria sănătatea. A fost bătut de soldații ruși din Bucea. A fost lovit de o mină antipersonală, care i-a distrus muschii de la mâna stângă.

Deși în prezent finanțează transportul de alimente în Ucraina inclusiv cu bani împrumutați de la rude, știe că munca lui nu trebuie să se oprească, pentru că nu este vorba doar de pachetul cu mâncare pe care îl aduce oamenilor de acolo, ci și de speranța pe care le-o dă, pentru că, așa cum i-au spus localnicii din Herson: „Când ești într-o localitate peste care nici păsările nu mai zboară și vezi o mașină cu numere străine, știi că nu ai fost uitat”. 

Pentru eforturile sale, Petru Gabor a primit Ordinul Crucea Sfântului Dionisie Erhan din partea Episcopiei Basarabiei de Sud.

Cele mai importante declarații făcute de Petru Gabor pentru PRESShub

  • Erau adunați la biserică copiii din satele atacate de pe linia frontului, rămași fără părinți. I-am văzut dormind pe niște păturici în acea biserică foarte rece. M-am întors în România și am hotărât că nu mai vreau să fiu plătit pentru astfel de curse, că voi aduna ajutoare și le voi transporta gratuit.
  • La Zaporojie am văzut cu adevărat ce înseamna războiul. Am văzut oameni fugiți iarna, pe zăpadă și viscol, în papuci de casă, în capot, având cu ei copiii îmbrăcați în haine subțiri, acoperiți doar cu o pătură.
  • Atunci când nu reușeam să adun suficiente donații, cumpăram produsele din banii mei. (…) În majoritatea timpului, noi am fost susținuți de oamenii simpli, care donau din conturile lor. (…)
  • Încărcăm 4-5 tone. Când mașina este plină, pornim la drum. Din păcate, în ultimul timp, nu mai avem fonduri pentru plata combustibilului pentru aceste transporturi. În prezent, avem 3 mașini încărcate cu alimente pe care nu le putem transporta, din lipsă de combustibil.
  • Pentru o mie de pachete se adunau mii de oameni. Din păcate, noi nu ne-am dat seama, dar ceea ce făceam noi era extrem de periculos, deși nu ne opream niciodată de două ori în același punct. Armata ucraineană ne-a sfătuit să nu mai strângem într-un singur punct atâtea mii de oameni, pentru că Hersonul era bombardat non-stop, iar o rachetă căzută putea omorî 2.000 de oameni dintr-o lovitură. Ne-au spus să ținem oamenii mai răsfirați, doar că era greu să le ceri oamenilor flămânzi să nu se îngrămădească.
  • Drumurile până în Ucraina sunt foarte periculoase. Paza nu ne-o asigură nimeni, însă în cazul în care solicităm ajutorul armatei ucrainene, o mașină a armatei vine cam în 10-15 minute, în orice loc ne-am afla.
  • De soldații ruși am fost atacați de mai multe ori. S-a tras asupra noastră. Am pierdut în atac două mașini. (..) Acolo ne-am întâlnit cu soldații ruși care mie mi-au spart dinții. Am pierdut a doua mașină când, cu altă ocazie, a explodat o bombă la un kilometru distanță de noi și mi-a spart motorul mașinii.

Altă dată s-a tras cu drone (..) Mi s-a mai întâmplat ca eu să dorm într-o casă, iar în spatele casei în care eu dormeam să înceapă să se tragă cu drone și cu antiaeriene.

Am învățat că umanitatea o sa existe atât timp cât există oamenii, chiar dacă unii se îmbogățesc în timp ce alții mor apărându-i.


YouTube video

PRESShub: Cum ați început voluntariatul în Ucraina și ce anume v-a motivat să vă angajați în acest demers?

Petru Gabor: Înainte de conflict, aveam o mică firmă de transport internațional, cu mașini de 3,5 tone. La începutul conflictului o doamnă dintr-un sat vecin m-a întrebat dacă puteam face o cursă până în Ucraina.

Eu nici nu știusem că începuse războiul, tocmai mă întorsesem din Germania. Am acceptat să fac această cursă contra cost. Și astfel am ajuns la Sighet. Am descărcat acolo ajutoare într-o școală, pentru oamenii care treceau în număr foarte mare din Ucraina în România.

După ce m-am întors de la Sighet, mi-am făcut pașaport și am mers pe urmă la o biserică din Cernăuți, undeva prin luna martie.

Acela a fost momentul care m-a marcat decisiv. Erau adunați la acea biserică copiii din satele atacate de pe linia frontului, rămași fără părinți. I-am văzut dormind pe niște păturici în acea biserică foarte rece.

Copiii m-au ajutat să descarc ceea ce adusesem. M-am întors în România și am hotărât că nu mai vreau să fiu plătit pentru astfel de curse, că voi aduna ajutoare și le voi transporta gratuit.

După Cernăuți, am făcut o cursă la Zaporojie și acolo am văzut cu adevărat ce înseamna războiul. Am văzut oameni fugiți iarna, pe zăpadă și viscol, în papuci de casă, în capot, având cu ei copiii îmbrăcați în haine subțiri, acoperiți doar cu o pătură.

Am știut că o să mă întorc. Aveam și un alt motiv să o fac. Fiica mea are 18 ani, dar timp de 13 ani a suferit 10 intervenții chirurgicale, iar acum este bine. Vroiam să mulțumesc în acest fel divinității pentru însănătoșirea ei.

Aceste drumuri m-au costat mult, inclusiv căsnicia. A trebuit să divorțez, cauza principală fiind faptul că eu cheltuisem 98.000 de euro din fondurile familiei cu aceste transporturi de ajutoare umanitare.

Atunci când nu reușeam să adun suficiente donații, cumpăram produsele din banii mei. La început făceam și două transporturi săptămânal în zonele de conflict. Pe lângă transportul de ajutoare umanitare, am început să evacuez oameni de pe linia frontului, din Sumi, spre exemplu.

Petru Gabor cu echipa sa și oamenii ajutați în Ucraina
Petru Gabor cu echipa sa și oamenii ajutați în Ucraina

O fată pe care am evacuat-o de acolo s-a întors ca voluntară și împreună cu armata ucraineană, astăzi, ajunge în satele de pe linia frontului. Ajută oamenii, casele de copii formate în zonă și salvează animalele rămase fără de stăpâni. Ea a devenit voluntarul nostru.

Afirmați că valoarea unui transport umanitar oscilează între 4.000- 12.000 Euro, iar prețul combustibilului pentru un drum în Ucraina este de 3.000 de lei. Cine sunt donatorii care finanțează transporturile umanitare și cum i-ați convins să se implice în ajutorarea civililor ucraineni?

În majoritatea timpului, am fost susținuți de oamenii simpli, care donau din conturile lor. Eu le arătam omenilor ceea ce se întâmpla în zonele de conflict sau îi puneam în contact  pe cei care doreau să ajute cu cei care aveau nevoie de suport.

Primeam și mesaje de la oameni anonimi despre nevoia de a ajunge cu ajutoare  în zone intens bombardate, în care nu mai intra nimeni.  Cei care ne trimiteau aceste mesaje deveneau și donatorii noștri.

Comunicarea se desfășura prin Facebook. Facebook-ul mi-a servit enorm. Există un grup pe Facebook, Uniți pentru Ucraina, cu peste 200.000 de voluntari. Eu postam pe acest grup, iar susținerea venea de acolo.

Citește și: Rusia a folosit arme chimice în Ucraina, încălcând regulile internaționale

În contextul voluntariatului în Ucraina ați înființat și o asociație, „Voluntari fără Frontiere”. Care a fost rolul său?

Am înființat-o la sugestia altor asociații care primeau donații în produse alimentare și care doreau să doneze mai departe, în mod legal, aceste produse.

Noi le trimiteam dovezi că aceste produse ajungeau la beneficiari. Vă pot da numele unor asociații de acest fel, care ne ajută în prezent cu produse alimentare: Asociația Noroc, din Tulcea, condusă de Petru Solca,  spre exemplu, ne-a sprijinit foarte mult, atât cu produse cât și cu bani pentru combustibil.

Red Panda România este o altă asociație care ne ajută cu mâncarea pentru animale și ne-a finanțat transportul. Aș dori să îl menționez și pe Dan Mașca, un domn care lucrează în IT, din Târgu-Mureș, și care ne-a ajutat constant de la începutul conflictului. 

Câte transporturi ați realizat până în prezent?

În primul an de la extinderea războiului am făcut în jur de 100 de transporturi. Până în prezent, am ajuns la 200 de transporturi în total.

Concret, ce tip de ajutor umanitar transportați și cum ajunge acest ajutor la civilii prinși în conflictul militar?

Ne-am axat asupra produselor alimentare, pentru că foamea este extremă în zonele de conflict. O cursă cu ajutoare umanitare pentru civilii din Ucraina începe prin a da multe telefoane la diferiți oameni în vederea colectării cantității necesare de produse.

Mergem apoi cu mașina prin țară să colectăm propriu-zis aceste produse. Încărcăm 4-5 tone. Când mașina este plină, pornim la drum.

Din păcate, în ultimul timp, nu mai avem fonduri pentru plata combustibilului pentru aceste transporturi. În prezent, avem 3 mașini încărcate cu alimente pe care nu le putem transporta, din lipsă de combustibil.

Revenind la transport, ajungem la granița cu Ucraina și trecem granița în baza unei declarații de transport umanitar. Intrăm în Ucraina, iar acolo urmează un nou set de controale, după care pornim spre linia frontului.

Care sunt zonele de conflict pe care reușiți să le acoperiți prin distribuirea ajutorului umanitar?

Noi distribuim alimente cam pe toată linia frontului: Sumi, Harkov, Donețk, însă fizic ajungem cel mai mult în regiunea Hersonului. Trebuie spus că în jurul Hersonului nu mai există nicio casă întreagă. Pe sute de kilometri este totul distrus.

Nu mai există infrastructură nici pentru gaz, nici pentru electricitate, nici pentru apă, pentru nimic. Cu toate acestea, acolo trăiesc oameni.

Și cum distribuiați ajutoarele, parcați mașina și se strângeau efectiv oamenii care primeau acele ajutoare?

Da, la început așa procedam. Pregăteam pachetele deja din România. Aveam câteva persoane de legătură pe care le anunțam când ajungeam în apropiere de front, iar aceștia informau oamenii.

Pentru o mie de pachete se adunau mii de oameni. Din păcate, noi nu ne-am dat seama, dar ceea ce făceam era extrem de periculos, deși nu ne opream niciodată de două ori în același punct.

Armata ucraineană ne-a sfătuit să nu mai strângem într-un singur punct atâtea mii de oameni, pentru că Hersonul era bombardat non-stop, iar o rachetă căzută putea omorî 2.000 de oameni dintr-o lovitură.

Ne-au spus să ținem oamenii mai răsfirați, doar că era greu să le ceri oamenilor flămânzi să nu se îngrămădească.

Mii de ucraineni vin ca să primească ajutoarele aduse de Petru Gabor
Mii de ucraineni vin ca să primească ajutoarele aduse de Petru Gabor

Motiv pentru care am început să ne organizăm diferit. Încet-încet, am găsit voluntari printre localnici, dornici să ne ajute în distribuirea alimentelor și astfel ne-am format câteva echipe în mai multe zone.

În Ucraina, noi avem cam 200 de voluntari care ne ajută cu distribuirea alimentelor. Pachetele aduse de noi sunt descărcate și reîncărcate în mașinile mai mici ale voluntarilor din teren, care le distribuie în diferite zone către cei 20.000 de oameni înregistrați pe listele asociației noastre.

Totuși, trebuie precizat că numărul civililor la care ajung pachetele este mult mai mare, pentru că pe liste figurează doar o singură persoană care preia pachetul, însă acel om mai are copii, o soție, un tată, o mamă.

Cât de periculoase sunt aceste drumuri în Ucraina, în regiuni de conflict precum Herson sau Nikolaev, unde trebuie să ajungeți? Vă asigură cineva paza militară ?

Sunt foarte periculoase. Paza nu ne-o asigură nimeni, însă în cazul în care solicităm ajutorul armatei, o mașină vine cam în 10-15 minute, în orice loc ne-am afla. Totuși, noi evităm să cerem ajutor armatei ucrainene, pentru a nu-i deranja inutil. Ne-am obișnuit deja cu frecvența tragerilor, cu programul bombardamentelor, care diferă de la o oră la alta. Cunoaștem în care zone și cam când este mai sigur de intrat.

Citește și: Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul ilegal din Ucraina | Aktual24

S-a întâmplat să aveți incidente de traseu, să fiți atacat de hoți sau de soldații ruși?

Da, de soldații ruși am fost atacați de mai multe ori. S-a tras asupra noastră. Am pierdut în atac două mașini.

Odată am fost atacați după ce am evacuat o femeie de la Sumi și ne-am dus spre Zaporojie, într-un sat din apropiere, ca să mai luăm pe cineva.

Acolo ne-am întâlnit cu soldații ruși, care mie mi-au spart dinții. Am pierdut a doua mașină când, cu altă ocazie, a explodat o bombă la un kilometru distanță de noi, și mi-a spart motorul.

Altă dată s-a tras cu drone asupra noastră. Mi s-a mai întâmplat ca eu să dorm într-o casă, iar în spatele casei în care eu dormeam să înceapă să se tragă cu drone și cu antiaeriene.

Totuși, pe mașini nu era scris „Ajutor umanitar”?

Da, dar asta nu i-a oprit pe soldații ruși să le atace. Ei nu au legi.

Care este situația civililor din zonele de conflict? Cum primesc aceștia ajutoarele umanitare? Mai sunt organizații internaționale umanitare, precum cei de la Crucea Roșie, spre exemplu, care ajung la ei?

Nu, Crucea Roșie Internațională nu mai are activitate de mult timp în Ucraina. Ei au declarat public că nu mai fac transporturi umanitare acolo.

Crucea Roșie, filiala ucraineană, este în teritoriu, însă este foarte puțin activă. Din partea Națiunilor Unite, am văzut Jeepuri 4×4. I-am întâlnit în contextul inundațiilor de la  Kahovka, când noi am salvat oameni și animale din apă.

Făceau poze de pe mal, însă eu, unul, nu i-am văzut efectiv să ajute. 

Nici localnicii nu au spus că ar fi primit vreun ajutor vreodată din partea celor de la Națiunile Unite.

Ajutor real nu există acolo. Ca să fiu și mai explicit. Am ajuns odată la un localnic căruia i-am adus orez cu soia pe care îl primisem de la Bread of Life, o organizație din România. Omul a desfăcut punga, s-a întors cu spatele și a început să mănânce acel orez crud, direct din pungă. Nu mai mâncase de vreo trei zile. 

Mai există anumite asociații locale, din Herson, care colectează ajutoare umanitare, însă acestea, dacă îi ajută pe oameni cu un șampon și cu un săpun, le cere să semneze câte 5-6 liste. 

Cu cele 5-6 liste, comit o ilegalitate pentru că, cel mai probabil, sunt folosite pentru justificarea altor 5-6 transporturi. De aceea, deși oficial se declară că în Herson ajung ajutoare umanitare, în realitatea nu există.

Eu însumi am filmat cum oamenii din Herson primeau câte două conserve de carne distribuite dintr-un camion și semnau tot felul de hârtii pentru primirea lor. Camionul pe urmă pleca, iar oamenii rămâneau cu cele două conserve, tot flămânzi, în drum.

În Ucraina, în sistemul de ajutor umanitar, corupția e extremă. De fapt, în general, corupția e foarte mare în Ucraina.

Autoritățile ucrainene au încercat să stopeze valul de ilegalități introducând noi reglementări, pentru că intrau în Ucraina din România tot felul de mărfuri înregistrate ca ajutor umanitar, pentru care nu se plăteau taxe vamale, iar acestea erau ulterior vândute pe piața neagră.

Reglementările ulterioare ne-au îngreunat, de fapt, transportul de ajutoare umanitare, având nevoie de mult mai multe documente acum.

În ce măsură reușiți să acoperiți nevoile civililor prinși în conflict?

Noi ajungem la aceeași civili, din apropierea frontului, cam o dată la două luni. Acum suntem ajutați de doi cetățeni italieni, care vin lunar  cu produse colectate de ei. Ne însoțesc în anumite zone.

Reușim să acoperim nevoile oamenilor într-o foarte mică măsură, nevoile lor sunt mult mai mari în raport cu ceea ce putem duce noi.

Noi transportăm produse neperisabile, însă în aceste produse sunt foarte puține grăsimi și foarte puține calorii în comparație cu o mâncare gătită.

Cu toate acestea, noi în toți acești doi ani, i-am  ținut în viață. Acești oameni, pe lângă pachetul cu mâncare pe care îl primesc de la noi, primesc și speranța că nu au fost uitați. Acest lucrul de la ei îl știm.

Ne-au spus că mai mult decât pachetul pe care îl ducem acolo, contează faptul că ne văd. Când ești într-o localitate peste care nici păsările nu mai zboară și vezi o mașină cu numere străine, știi că nu ai fost uitat. 

Cum vă facilitează autoritățile ucrainene din zonele de conflict efortul umanitar?

Armata ne ajută cu informații, cu atenționări legate de zonele în care nu trebuie să intrăm din cauza bombardamentelor intense. Ne mai ajută și în cazul în care rămânem împotmoliți cu mașinile, din cauza drumurilor care sunt total distruse. Soldații vin atunci și ne tractează.

Petru Gabor a văzut războiul de aproape
Petru Gabor a văzut războiul de aproape

Ce anume v-a impresionat la localnicii pe care i-ați întâlnit?

Cel mai mult m-a impresionat umanitatea. Ca să vă dau un exemplu, am divizat regiunea Hersonului în opt zone și i-am pus în legătură pe oamenii din acele zone cu voluntarii noștri, în așa fel încât impactul ajutorului umanitar să fie cât mai mare.

Adică, să ajungem cu ajutoare la toată lumea în mod cât de cât egal, ca nu cumva unii să primească mai mult, iar alții deloc. Și s-a întâmplat să ajungem iar, la trei săptămâni distanță, într-o anumită locație, și acolo oamenii ne-au spus: „Noi încă mai avem pentru vreo două zile de mâncare. Dacă puteți, mergeți în locul X, pentru că acolo oamenii nu mai de două zile nimic ce să mănânce!”, asta în condițiile în care știau că noi am mai fi ajuns abia peste o săptămână la ei.

Oamenii aceia efectiv au trimis mâncarea de pe masa lor celorlalți.

Cum v-a schimbat ca om activitatea de voluntariat în Ucraina? Ce anume ați învățat din ea?

Am învățat că umanitatea o sa existe atât timp cât există oamenii, chiar dacă unii se îmbogățesc în timp ce alții mor apărându-i.

Există vreun episod care v-a marcat din întâlnirile cu oamenii pe care îi ajutați?

Sunt foarte multe episoade, nu doar unul singur. Interacțiunea cu acești oameni m-a făcut să vreau să continui munca mea.

Ca să menționez un episod, mergeam odată cu ajutoare la Herson, cu Eleonore și soțul dumneaei. Eleonore este o doamnă originară din Moldova, dar care trăiește în Franța de zeci de ani și ne ajută în continuare cu donații.

O invitasem să vină cu mine ca să cunoască realitățile din Ucraina. După ce am împărțit împreună donațiile, ne-am îndreptat spre Trihatky,  spre un sat în care mai rămăseseră 12 bătrâni abandonați de toată lumea.

Plecând din Herson spre Nikolaev, vedeam zburând rachetele deasupra noastră. Am intrat în Nikolaev, iar acolo am dat peste o femeie care plângea într-un hal incredibil.

Doamna  Eleonore vorbea rusește și am rugat-o să o întrebe ce se întâmplase. Eu mă gândisem că poate căzuse o rachetă peste casa ei. Femeia a răspuns că stătuse la coadă la biserică de la ora 12.00 noaptea, ca să prindă ceva de mâncare. Era 10.00 ziua, iar mâncarea se terminase chiar în fața ei.

Era disperată, nu mai știa ce să facă, pentru că avea copii acasă care nu mai mâncaseră de trei zile, iar ea nu mai avea nimic de vândut ca să le pună ceva pe masă.

Noi am luat atunci o cutie cu alimente și i-am dăruit-o, iar în acel moment femeia a început să plângă și mai intens, însă de bucurie.

Care este situația donațiilor în prezent, după mai bine de doi ani de război? Reușiți să strângeți donații și să finanțați transportul acestor ajutoare ?

Donații adunăm de la câteva asociații, printre care: Bread of Life, Banca pentru Alimente Brașov, SOS Attitude,  Norc din Tulcea.

Situația oamenilor prinși în conflict este tot mai disperată. Oamenii la care ajungem sunt tot mai slabi, iar mulți dintre ei sunt bolnavi. E greu să îi ajutăm cu ceea ce au nevoie.

Noi trebuie să alegem dacă să le transportăm bunuri medicale sau mâncare. Nu avem o finanțare permanentă, finanțarea noastră este de azi pe mâine.

Oamenii simpli donează sume de la 10 la 500 de lei. De regulă, donațiile de la oamenii de rând sunt cam de 150 de lei.

Luna trecută abia am reușit să adunăm 1.800 de lei, în condițiile în care am avut cheltuieli de 6.000 de lei cu reparația mașinii și a drumurilor de colectare a alimentelor. Am acoperit cheltuielile cu bani împrumutați de la rude.

Citește și: Efectul sancțiunilor împotriva Rusiei și Iranului este limitat, dar nu prea există alternativă

Cum pot contribui și alții la ajutorarea oamenilor prinși în conflict?

Ne pot ajuta prin donații directe, prin redirecționări de impozite, ca cei 3,5% , prin sponsorizări. Fiind o organizație foarte tânără, noi abia peste 2 ani am putea accesa granturi.

În plus, sunt foarte puține programe de sprijinire a asociațiilor umanitare. Totuși, nu ne putem opri acum din munca noastră, pentru că dacă ne-am opri, tot efortul nostru de până acum ar fi în zadar.

Cei care doresc să sprijine efortul umanitar pentru oamenii din Ucraina, făcut de Petru Gabor, pot dona pentru Asociația Voluntari Fără Frontiere.

LEI: RO73BREL 0002 0041 5437 0100

USD: RO24BREL 0002 0041 5437 0303

EURO: RO35BREL 0002 0041 5437 0202

LIRE: RO94BREL 0002 0041 5437 0401

SWIFT: BRELROBU

Sucursala Librabank, Agenția Voluntari.

Paypal: PetruIoanG

Revolut: petrugaborvff.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009). A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related