POLITICO: Nicușor Dan, un rol mai activ în afacerile europene

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Nicușor Dan își dorește să joace un rol mai activ în afacerile europene, a declarat pentru POLITICO președintele ales.

Publicația descrie mandatul preluat de Nicușor Dan drept „o funcție de coșmar”, având în vedere deficitul bugetar, pierderea încrederii a unei părți din populație în democrație, precum și riscul scăderii ratingului de țară.

De asemenea, POLITICO subliniază misiunea grea a noului președinte al României, care va trebui să lucreze cu partidele pro-europene pentru formarea unui nou guvern stabil, să consolideze poziția strategică a țării pe flancul estic, în calitate de membru NATO și UE, și să restabilească încrederea cetățenilor în democrație.

Citește și: Polonia: cursă prezidențială strânsă.  Candidatul pro-european, susținut activ  de Nicușor Dan, președintele ales al României

„Oamenii au învins izolaționismul și influența rusă”

Acest ultim obiectiv, arată POLITICO, „va include combaterea corupției la toate nivelurile, numirea unor noi judecători și procurori puternici și ruperea influenței partidelor politice consacrate, precum PSD și Partidul Național Liberal (PNL), asupra modului în care funcționează politica.”

Nicușor Dan a efectuat prima sa vizită externă, în calitate de președinte ales, duminică, la Varșovia, unde a participat la Marșul Milionului de Inimi, organizat în sprijinul candidatului pro-european Rafał Trzaskowski, arată PRESShub.

„Duminica trecută am câștigat alegerile prezidențiale din România. Oamenii au învins izolaționismul și influența rusă. Oamenii au ales seriozitatea, onestitatea și respectul față de lege. Oamenii au ales faptele și nu vorbele. Acestea sunt valorile în care cred și acestea sunt valorile pe care le regăsesc la Rafal Trzaskowski. Fiți activi în săptămâna care urmează și credeți în victoria voastră, așa cum noi am crezut în victoria noastră”, a declarat Nicușor Dan la marșul din Polonia, citează PRESShub.

Citește și: Nicușor Dan, în Polonia: ”Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Facebook/ Nicușor Dan)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related