Polițiștii fac verificări la un liceu din Constanța după ce un elev a folosit spray cu piper

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Polițiștii din Constanța au demarat verificări la Liceul CFR „Gheorghe Duca”, unde un elev a pulverizat spray iritant lacrimogen, afectând peste 20 de persoane, informează Agerpres.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în jurul orei 9:00, lucrătorii Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi că, în incinta unei instituţii de învăţământ, un elev ar fi pulverizat un spray iritant lacrimogen, mai multe persoane acuzând stări de rău.

„La faţa locului s-au deplasat mai multe patrule din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa şi echipaje medicale. Cercetarea la faţa locului este în acest moment în desfăşurare. În funcţie de rezultatul cercetărilor, în cauză se vor lua măsurile legale ce se impun”, a transmis IPJ.

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi, la un liceu din Constanţa, după ce un elev a pulverizat spray cu piper în interiorul unităţii de învăţământ, fiind afectate peste 20 de persoane.

Citește și: Deceniul fără glorie al președintelui Iohannis

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, la Liceul CFR „Gheorghe Duca” au fost trimise patru echipaje SMURD, două autospeciale pentru transport victime multiple, patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.

„S-a folosit spray cu piper în interiorul liceului. Sunt afectaţi 20 de minori şi doi adulţi. Situaţia este în dinamică”, a transmis ISU.

Sursa citată a precizat că 18 persoane, conştiente şi cooperante, sunt transportate la spital pentru investigaţii de specialitate.

Conform SAJ, un copil a pulverizat spray cu piper şi mai mulţi copii se plâng de lipsă de aer, greaţă.

Citește și: O femeie din SUA îi dă în judecată pe frații Tate, acuzându-i că au forțat-o să se prostitueze

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related