Prefectul Botoșaniului profit din afaceri cu statul

Data:

Prefectul Botoșaniului profit din afaceri cu statul. Firma la care este acţionar a fost menționată în Topul firmelor din județ.

Topul județean al firmelor de anul acesta, alcătuit de Camera de Comerţ şi Industrie Botoşani în baza datelor financiare ale anului 2022, a scos în evidență că firma la care prefectul județului, Sorin Cornilă, este acţionar a reușit o performanță demnă de invidiat de mulți agenți economici.

Astfel, societatea Powerline SRL a rulat anul trecut 1.365.866 lei şi a avut profit 379.023 de lei cu numai doi salariați. Un adevărat record pentru care a fost menționată și în Topul firmelor din judeţ. Prezent la evenimentul organizat de CCIA săptămâna trecută, Sorin Cornilă a transmis un mesaj oamenilor de afaceri prezenţi în sală.

Citește și: Cât de eficiente sunt autobuzele electrice. Calcule din Slatina, orașul cu transport în comun 100% electric

„Cunosc foarte bine viața unui antreprenor, munca pe care o depune pentru a ajunge la aceste rezultate. Puterea economică a unui judeţ este data de aceste cifre pe care le prezentăm în acest top al firmelor. Avem nevoie de o administrație performantă pentru a susține mediul de afaceri. Am toată disponibilitatea și mi-aş dori să colaboram mai mult și să găsim soluții pentru a schimba acele cifre care ne clasează în ultimele patru-cinci locuri. Eu cred că doar prin mediul de afaceri, cu sprijinul administrației locale și centrale, putem face lucrul ăsta”, a spus prefectul Sorin Cornilă.

Zeci de contracte cu statul prin încredinţare directă

Cuvintele spuse de prefect se regăsesc oarecum în activitatea societății Powerline, unde acesta este asociat unic. Firma este condusă în prezent de Emil Adăscăliţi, un apropiat al lui Cornilă, care a preluat funcția de administrator încă din noiembrie 2020. Însă, potrivit portalului Termene.ro, firma apare în 2022 pe SEAP cu achiziții directe de la unitățile de stat în sumă de aproape 425.000 de lei. Prin urmare, raportat la cifra de afaceri, totalul contractelor obținute pe SEAP ar reprezenta cam o treime, ceea ce ar echivala cu ideea că grosul afacerilor ar fi în mediul privat. Însă, dacă se compară valoarea contractelor cu statul şi profitul raportat în 2022, de 379.023 de lei, se poate vedea că acestea sunt relativ apropiate.

Continuarea în Monitorulbt.ro

Citește și: Dosarul vaccinurilor, un caz cu prea multe semne de întrebare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de termoficare în Oradea | Bihoreanul

Primăria Oradea a depus joi la Ministerul Energiei un...

Au început lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj | Monitorul de Cluj

Lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj au început...

Locul 1 pe lista consilierilor locali PNL, trimisă în judecată | Reporter de Iași

Locul 1 pe lista consilierilor locali PNL, o femeie...