Restanțe la indemnizațiile persoanelor cu handicap și asistenților personali din comuna Stâlpeni

Data:

Restanțe la indemnizațiile persoanelor cu handicap și asistenților personali. Aceste persoane nu și-au primit drepturile din septembrie. Urmează să sufere și elevii.

Printr-o postare pe Facebook, Primăria comunei Stâlpeni anunță, pe de o parte, că a solicitat încă din luna octombrie sumele necesare pentru a plăti indemnizațiile pentru persoanele cu handicap și asistenții acestora, iar pe de altă parte, că dispune de cei 10% care se plătesc din bugetul local, banii fiind alocați în urma realizării bugetului local pe anul 2023.

Iată anunțul postat de autoritățile locale:

„În atenția beneficiarilor a indemnizațiilor de handicap și a asistenților personali! Primăria Stâlpeni a solicitat cu adresa nr.8256/23.10.2023 la Ministerul de Finanțe sumele necesare pentru plata drepturilor celor mai sus menționați începând cu luna septembrie 2023 și până la finele acestui an.

Primăria Stâlpeni nu face plata acestor drepturi integral, obligativitatea este de a asigura din bugetul local 10% din valoarea totală a acestor drepturi, sume care au fost bugetate la aprobarea bugetului 2023.

Nu primarul face plățile către aceste persoane, banii vin de la guvern.”

Citește și: Primarul din Baia Mare condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Au fost majorate prin dispoziții ale primarului

În fundamentarea necesarului pentru a asigura aceste plăți, primăria arată că a bugetat la începutul anului suma de 2.213.500 de lei, a executat (plătit) până la 18.10.2023, suma de 2.179.950 lei, iar recalcularea necesarului pentru întreg anul 2023 a fost estimată la 2.817.950 lei, cu peste 600.000 de lei mai mult decât s-a considerat în bugetul pe anul în curs.

Majorarea nu se datorează unui număr mai mare de persoane și asistenți ai acestora care beneficiază de aceste drepturi bănești, ci de modificarea salariului minim de către guvernul PSD – PNL, majorându-l cu 10% de la începutul lunii octombrie.

Cum aceste drepturi sunt în corelare directă cu valoarea salariului minim, evident că au fost majorate, prin dispoziții ale primarului, veniturile pentru beneficiari.

Citește și: Dosarul vaccinurilor, un caz cu prea multe semne de întrebare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania a fost inaugurată | Monitorul de Cluj

Singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania a fost...

O columbiancă a ajuns în arest, la Iași. Avea droguri în bagaj | Ziarul de Iași

O columbiancă a ajuns în arest, la Iași, pentru...

Succesorul lui Putin și reacția rușilor la războiul din Ucraina | Info sud-est

Succesorul lui Putin și reacția rușilor la războiul din...