Primăria Cluj a făcut cadou Târgul de Crăciun firmei care organizează Untold

Data:

Primăria Cluj a făcut cadou Târgul de Crăciun firmei care organizează Untold. Deși expozanții în au plătit chiar și 7.000 de euro pentru o căsuță Untold SRL, firma care a câștigat organizarea târgului, plătește către primărie, în total, doar 16.700 de euro.

Clujenii suportă cheltuielile

Chiria ridicată i-a determinat pe comercianți să crească prețurile la produsele pe care le vând, astfel că un pahar cu apă fierbinte cu un pliculeț de ceai costă 13 lei.

„Clujenii care ajung să scoată din buzunar 13 lei pentru un ceai, 20 pentru o plăcintă și 45 pentru un burger la ceea ce ar fi trebuit să fie, în principiu, un eveniment al întregii comunități”, a explicat Alexandra Oană, consilier local USR.

Primăria Cluj-Napoca a concesionat organizarea acestui eveniment firmei Untold SRL în schimbul unei redevențe.

„Toamna aceasta, licitația a fost câștigată de Untold SRL, ce achită primăriei 0.9 lei/mp pe zi pentru târgul din Piața Unirii și 0.55 lei/mp pe zi pentru târgul de la Sala Sporturilor”, explică Alexandra Oană.

Citește și: PRESShub este numai aici. Nu vă lăsați păcăliți de clonele mincinoase

Prin urmare, Untold plătește către primărie doar 9.200 de euro pentru târgul din Piața Unirii și 7.500 pentru cel din Sala Sporturilor.

Consilierul USR a scris pe pagina sa de Facebook că suma totală este „mult sub cei 400.000 euro estimați în studiul prin care s-a fundamentat decizia de concesionare ”.

Primăria ia banii de la 3 căsuțe de la Târgul de Crăciun

Primăria Cluj-Napoca încasează 16.700 de euro, în timp ce prețurile cu care Untold SRL închiriază căsuțe comercianților variază între 2.600 și 7.000 de euro, susține Alexandra Oană.

„Practic, din încasările pentru 3 căsuțe, Untold achită redevența către Primărie pentru ambele târguri și rămâne și cu bani în plus. Desigur, firma suportă și alte cheltuieli, dar oricum profitul este pe măsură, în condițiile în care la târg participă peste 70 comercianți, constrânși și ei de taxele exorbitante să ridice prețurile la produse.

Și, uite așa, spiritul Crăciunului lasă loc spiritului întreprinzător și târgul de iarnă devine o afacere de succes!”, scrie Alexandra Oană.

Din cauza prețurilor mari producătorii locali nu putut să participe în număr mare la Târgul de Crăciun.

„Cum puțini meșteri și producători locali își permit chiria piperată la târg, acesta e inundat de “artizanatul” de import, produs la scară industrială în Polonia sau China”, explică aceasta.

Primăria Cluj a făcut cadou Târgul din Piața Unirii: 75 de căsuțe numai aici

Consilierul USR a atras atenția încă din luna iunie asupra acestui subiect la ședința Consiliului Local. Deși au fost propuse mai multe soluții prin care târgul să devină accesibil, acestea nu au fost puse în practică.

„Am spus lucrurile acestea încă din iulie, la ședința de Consiliu Local în care a fost adoptat caietul de sarcini pentru concesionarea târgului de Crăciun, ocazie cu care am și propus mai multe amendamente pentru a face din târg un eveniment accesibil tuturor clujenilor.

Citește și: Criză de gelozie în autobuz, după un flirt nevinovat. Cum s-a ajuns la cuţite – VIDEO

La Cluj, însă, cum spuneam, spiritul întreprinzător a bătut spiritul Crăciunului!”.

Târgul din Piața Unirii are 75 de căsuțe iluminate și decorate specific sărbătorilor de iarnă, iar cel de la Sala Sporturilor în jur de 15. La ambele evenimente au loc concerte, producții artistice, dar și activități de promovare națională și locală.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Nou parc industrial în Bihor: Parcul de Specializare Inteligentă Ștei | Bihoreanul

Nou parc industrial în Bihor. Președintele Consiliului Județean Bihor,...

Au înflorit narcisele și gențienele în Munții Rodnei | Săptămâna Online

Au înflorit narcisele și gențienele pe Masivul Saca, din...