Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, analizează într-un interviu acordat Revistei 22 ultimele mișcări de pe scena politică.
Domnule Stanomir, cum vedeți desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier? Credeți că e o ieșire din criza politică?
În acest moment este dificil de spus. Alegerea președintelui s-a bazat pe următorul raționament: alianța de partide reprezentată de PNL, USR și UDMR are cel mai mare număr de mandate în Parlament. Problema este că această alianță, deși numeric este cea mai importantă din Parlament, este departe de a atinge prin ea însăși o majoritate absolută, încât rămâne de văzut dacă se va ajunge la votul din Parlament sau, precum în cazul domnului Eugen Tomac, mandatul va fi depus înainte de votul din Camerele reunite.
De ce a prelungit președintele atât de mult acest moment al desemnării? Numele lui Mureșan și Grindeanu erau încă din iunie pe masă.
La această întrebare doar președintele poate răspunde. Ceea ce putem noi observa este o slăbire a autorității prezidențiale, lucru care nu poate fi decât de rău augur pentru democrația noastră. În pofida unui rol care nu este atât de proeminent precum al omologului său francez, președintele Republicii îndeplinește mai mult decât o funcție de mediator: dă direcția țării prin alegerile pe care le face. Aș spune că actuala conduită a președintelui nu face decât să ducă mai departe ceea ce a fost mai nefericit și nefast în mandatul predecesorului său, Klaus Iohannis. De aceea cred că toate remarcile pe care președintele Traian Băsescu le-a formulat în aceste săptămâni sunt pertinente, în sensul că această întârziere nu a servit nimănui. Cu siguranță nu a servit cetățenilor acestei țări. Iar așa cum ați sugerat, președintele nu este mai aproape de a-și impune soluția decât era în urmă cu câteva luni. Slăbirea autorității prezidențiale este de rău augur, pentru că aceasta lasă un câmp de manifestare neîngrădit partidelor politice, iar partidele politice în absența unui președinte cu autoritate s-ar putea să nu ajungă prea curând la un acord care să permită guvernarea țării. Spun acest lucru pentru că, indiferent cum am califica regimul nostru politic, semiprezidențial sau parlamentar, alegerea directă a șefului de stat îi conferă acestuia o anumită datorie la care el nu poate renunța. În plus, este problema care plutește în aer a alegerilor înainte de termen. Nu este obligatoriu ca după un număr de încercări ratate să se ajungă la dizolvarea Camerelor. Este posibil, dar nu obligatoriu. Judecătorul propriei sale conduite este președintele, iar singurul for care îl poate sancționa este Parlamentul, prin declanșarea procedurii de suspendare din funcție pentru fapte ce încalcă legea fundamentală. Rezumând, momentul pe care îl trăim este unul inedit pentru că niciodată în istoria noastră postcomunistă, autoritatea efectivă și simbolică a președintelui nu a fost mai știrbită ca acum.
Citește interviul integral în Revista22.ro
(Sursa foto: Revista 22)
