Proiectul care ar transforma România într-o țară influentă în UE. Profesor român la Oxford: Să luăm modelul Spaniei

Data:

Spania a reușit, în ultimul timp, să devină o țară tot mai influentă la nivelul Uniunii Europene, rod al unei politici abile și bine coordonate. Profesor de diplomație la Universitatea Oxford, Corneliu Bjola explică, pentru SunMedia, cum ar putea deveni și România un stat-pivot, după model iberic.

România se află într-un con de umbră la nivel european, iar ultimul eșec, legat de spațiul Schengen, nu face decât să confirme faptul că nu știe să-și joace cărțile.

Corneliu Bjola, profesor de diplomație la Universitatea Oxford, este de părere că România nu reușește să-și atingă potențialul, așa cum nu reușește să convingă în Uniunea Europeană. Și asta nu pentru că europenii ar avea ceva cu noi, ci pentru că politicienii și diplomații români nu reușesc să puncteze și să urmeze o politică coerentă.

Citește și Dosarul şpăgilor în carne de porc sau miel de la RAR Iaşi: numere de plastic măsluite şi înregistrări video „arse”

Exemplul iberic

Aflată mereu în umbra celor două mari puteri europene, Franța și Germania, Spania a inutit că nu le poate concura nici economic, dar nici politic. Dar a găsit o altă cale de mijloc. Printr-o politică abilă, susținută și foarte bine calculată, Spania a reușit să devină un stat- pivot, ceea ce îi asigură un statut aparte în Uniunea Europeană.

Continuarea în SunMedia.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto – SunMedia.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related