Proxenet pentru propria soră, cu ajutorul mamei. Fata avea 14 ani

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Cu ajutorul mamei sale, timp de doi ani de zile, un brăilean, în vârstă de 20 de ani, a fost proxenetul propriei surori, care avea doar 14 ani atunci când a fost îndemnată să întrețină relații sexuale contra-cost.

Chiar fratele era cel care o transporta la „locul de muncă”, îi căuta clienți, o supraveghea și, mai mult decât atât, îi lua toți banii câștigați din vânzarea trupului, potrivit debraila.ro!

Individul și mama acestuia au ajuns în fața judecătorilor, procurorii DIICOT Brăila punând punct „afacerii” la sfârșitul anului trecut și acuzându-i de trafic de minori în formă continuată. În plus, cel care și-a exploatat sora este vizat și de infracțiunea de act sexual cu minor, cu referire la o altă fată care practica prostituția.

Citește și: GALERIE FOTO | Investigații recente scot la iveală regimul comunist de exterminare din „orfelinatele morții”. Cine se face vinovat?

În instanță, cei doi și-au recunoscut faptele, deși, inițial, în fața procurorilor au negat categoric.

Recent, prima instanță, Tribunalul Brăila, a pronunțat sentința în dosar: 5 ani și 6 luni pentru bărbat și 3 ani și 8 luni pentru femeie.

Continuarea, în DEBRAILA!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Câștigătorii Programului de mentorat pentru jurnaliști al Rațiu Forum din 2026

După luni întregi de documentare, editare, îndrumare și nenumărate...

Vulnerabilitatea tinerilor: criza de sănătate mintală a tinerilor și unde este România?

Un studiu al Serviciului de Cercetare al Parlamentului European...

TNB la final de stagiune și la începutul unei noi viziuni manageriale

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București (TNB) și-a încheiat...