Laurențiu Beșu este unul dintre judecătorii care și-au asumat să vorbească public, în documentarul Recorder, despre problemele interne grave din sistemul judiciar, fapt pentru care este cercetat de Inspecția Judiciară din CSM și riscă inclusiv excluderea din magistratură.

Este, însă, și magistratul care urma să judece dosarul Revoluției, doar că, în toamna lui 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea la Parchetul Militar. „S-a indus ideea că dosarul Revoluției ar trebui restituit la parchet”, spune el.

Laurențiu Beșu vorbește în acest interviu despre dosarul Revoluției și o serie de probleme din sistem care contribuie la tergiversarea lui, despre modul în care decurge cercetarea sa de către Inspecția Judiciară, dsepre motivele pentru care, acum, CSM nu poate fi supus unui control, dar și despre măsuri ar putea fi luate pentru îndreptarea lucrurilor în Justiție. Modificările pe care le sugerează „ar dilua puterea pe care o au CSM, Inspecția Judiciară și conducerea administrativă a instanțelor. Ei au folosit această putere administrativă pentru a controla cariera judecătorului, modul în care își exercită profesia, efectiv au încălcat inamovibilitatea judecătorului, judecătorul nu mai este independent”.

„Am apreciat că acuzațiile din rechizitoriul dosarului Revoluției sunt clare”

Domnule Laurențiu Beșu, urma să preluați spre judecare unul dintre cele mai importante dosare ale Justiției române postdecembriste, Dosarul Revoluției, care nu are o soluție nici după aproape 37 de ani de la comiterea faptelor. După ce ani de zile a fost tergiversat – fără ca nimeni să răspundă măcar disciplinar pentru acest lucru –, dosarul a intrat într-un nou blocaj major, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în toamna lui 2024, restituirea la Parchetul Militar. Cine și cu ce argument vi l-a luat?

Dosarul nu mi-a fost luat. A fost sesizată Înalta Curte, care și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Dosarul a ajuns astfel la Curtea de Apel București, a fost repartizat la Secția a II-a Penală, unde lucram la acel moment, la Completul 6, cameră preliminară, pe care îl prezidam. Dosarul a fost repartizat la completul meu și l-am și judecat până am ajuns în punctul în care am respins excepțiile formulate de părți și am dispus începerea judecății. Plecând în calea de atac în contestație, Înalta Curte, Secția Penală a desființat încheierea pe care am pronunțat-o eu, pe anumite considerente ce se pot găsi în acel document, și a dispus restituirea cauzei către Parchetul Militar.

Cu ce argumente?

În esență – pentru că este o discuție juridică un pic mai amplă –, s-a invocat faptul că nu se înțelege în rechizitoriu care sunt acele fapte ce sunt imputate inculpaților, că nu s-au stabilit limitele și obiectul judecății.

Deci dumneavoastră, ca judecător, ați considerat că se înțelege și ei, de la Curtea Supremă au considerat că nu se înțelege.

Da, eu, prin soluția pe care am dat-o, am apreciat că se poate înțelege ce le impută procurorul inculpaților. La Înalta Curte, completul a fost constituit din doi judecători care au intrat în divergență. Unul a apreciat că se înțelege, a fost de acord cu soluția mea, celălalt a apreciat că nu se înțelege. S-a intrat în completă divergență, a intrat al treilea judecător și, în completă divergență, cu două voturi la unu, s-a decis că soluția e de restituire la parchet.

Dacă dosarul își urma traiectoria și era acum pe rolul instanței, în cât timp am fi putut avea o sentință definitivă?

Răspunsul meu va fi unul estimativ, e foarte greu să dau un răspuns clar. Pe cameră preliminară, cât am judecat eu, dosarul s-a înregistrat undeva în martie, dacă nu greșesc, și pe 26 octombrie am pronunțat soluția pe fond. Apoi, în câteva luni, s-a pronunțat și soluția în contestație pe cameră preliminară. Pe fondul cauzei, dacă s-ar fi judecat, ar fi durat mai mult, pentru că erau foarte multe probe de administrat, în special martori. Estimez o perioadă de doi sau trei ani în care, în mod normal, s-ar fi judecat un astfel de dosar. Asta, cu sunt termene lunare sau poate mai scurte și cu audieri intense de martori. Repet, e o perioadă estimată, pentru că nu pot să stabilesc clar ce și cum s-ar fi întâmplat în faza de judecată.

Din moment ce ați acceptat judecarea cauzei, se înțelege că, studiind rechizitoriul întocmit de fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu, nu ați descoperit probleme care ar fi putut afecta judecata cauzei. Motivul invocat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru restituirea dosarului la Parchetul Militar a fost „remedierea unor nereguli din rechizitoriu”. Acum se reia toată cercetarea de la zero?

Din punctul meu de vedere, pentru că în materie juridică discutăm de opinii juridice care se exprimă și produc efecte concrete în măsura în care fac parte dintr-un act procedural-procesual, ar trebui reformulat rechizitoriul. Eu am apreciat la acel moment că acuzațiile sunt clare. Acum, procurorul ar trebui să reformuleze acuzațiile, să le expună altfel, încât eventualul filtru al altui complet de judecat să stabilească faptul că sunt suficient de clare.

„S-a indus ideea că dosarul Revoluției ar trebui restituit la parchet”

În perioada în care ați avut în studiu acest dosar, s-au făcut presiuni asupra dumneavoastră?

N-aș putea să le numesc presiuni, dar au fost anumite situații care mi-au creat impresia că, totuși, nu se prea dorea judecarea dosarului. Erau anumiți judecători cu funcții de conducere care, în discuții informale, își exprimau opinia că singura soluție ce poate fi pronunțată este de restituire, pentru că rechizitorul de la acel moment era identic cu cel anterior. Deci nu a fost presiune, dar, într-un fel, oarecum se inducea ideea că dosarul ar trebui restituit la parchet.

Acești judecători au funcții de conducere la Înalta Curte?

Unii dintre ei încă sunt în funcție, da, și sunt la Înalta Curte. Unul singur a afirmat că singura soluție este de restituire.

„CEDO a stabilit că statul român are obligația să lămurească ce s-a întâmplat în decembrie 1989”

Cine și de ce se mai teme de o sentință în dosarul Revoluției, la 37 de ani de la data faptelor și în condițiile în care personajul cel mai important vizat în acest dosar, fostul președinte Ion Iliescu, nu mai este în viață? Care mai e miza blocării acestui dosar?

La momentul în care eu l-am judecat, domnul fost președinte Iliescu era încă în viață. Vă mărturisesc că și eu am fost foarte surprins. Am privit cauza mai mult ca pe o chestiune istorică și nu m-aș fi gândit că cineva nu și-ar dori să se judece un astfel de dosar. Poate la nivel simbolic, pentru cineva, ar trebui să nu se lămurească ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Nu mi-este nici mie foarte clar de ce ar mai prezenta pentru cineva sau pentru mai multe persoane interes acest dosar.

[…]

Citiți interviul integral în Puterea a Cincea: