Cu acest argument a respins președintele ucrainean Volodimir Zelenski provocarea fostului său ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, primul demnitar care a cerut deschis orgnanizarea de alegeri, chiar și pe timp de război, pentru că „Putin nu trebuie să ne dicteze democrația”. Contra-argumentul președintelui: alegerile ar distruge coeziunea socială de care Ucraina are nevoie pentru a rezista în fața agresiunii ruse, exact în momentul în care Moscova intensifică atacurile cu rachete si drone asupra infrastructurii vitale a țării și se gândește cum să mai recruteze 300 de mii de soldati.
Este prima reacție la solicitarea fostului ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, făcută în cadrul unei întâlniri cu un grup restrâns de jurnaliști, desfășurată sâmbătă, ale cărei detalii au fost făcute publice duminică, relatează The Guardian.
„Cred că, dacă vrem să distrugem țara, atunci, în timpul unui asemenea război, putem merge înainte cu organizarea alegerilor”, a declarat Zelenski. „Cred că, în timpul unui asemenea război, alegerile reprezintă, în general, un risc major. Alegerile organizate acum ar fi un tsunami pentru stat, care ar diviza Ucraina”, a spus el.
Zelenski a adăugat că obiectivul său este să pună capăt războiului și să păstreze Ucraina ca stat independent.
Alegerile sunt suspendate în Ucraina de la instituirea legii marțiale, la începutul invaziei ruse la scară largă. Mandatul de cinci ani al lui Zelenski s-a încheiat în mai 2024, însă până de curând exista puțin sprijin în Ucraina pentru organizarea unui scrutin atât timp cât războiul continuă. Alegerile parlamentare regulate trebuiau să aibe loc în 2023.
El a adăugat că strategia sa este „să ducă țara până la încheierea războiului și să păstreze un stat independent și suveran”.
Zelenski a mai spus că ar susține organizarea alegerilor dacă aliații Ucrainei ar stabili „condiții concrete” care să permită desfășurarea lor în siguranță, în mod legitim și democratic, relatează Politico, prezent la briefingul de sțmbătă. Acest lucru ar presupune participarea militarilor aflați pe front, precum și a ucrainenilor aflați în străinătate, unde milioane de cetățeni s-au refugiat din cauza războiului. În plus, scrutinul ar trebui să se desfășoare în condiții de siguranță, „fără lovituri și bombardamente”, a spus Zelenski.
În ceea ce îl privește pe Fedorov, președintele ucrainean a afirmat că acesta a fost îndepărtat din funcție după ce și-a depășit atribuțiile și a încercat să preia responsabilități care reveneau armatei.
Citeste si: Ce obstacole ar trebui depășite pentru ca Ucraina să organizeze alegeri în timpul războiului – PRESShub
Zelenski a mai spus că lui Ferodov i s-au fost oferite patru funcții alternative în guvern, însă fostul ministru le-a refuzat pe toate. „Am avut și continui să am o atitudine foarte pozitivă față de Mihailo”, a spus președintele despre Fedorov. „Am trecut prin multe împreună. Dar cred că fie se îndreaptă singur, fie este împins, spre lucruri greșite.”
Fedorov nu pare însă descurajat și și-a reiterat poziția într-un interviu acordat duminică BBC, afirmând că are „dreptul moral” de a aduce în discuție problema alegerilor. „Dacă nu pot să-mi împărtășesc ideile și să vorbesc deschis despre ele cu propria mea societate, atunci pentru ce luptăm?” a întrebat fostul ministru.
…între timp, la Moscova
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Kievul, într-un comentariu publicat sâmbătă, că a deschis „cutia Pandorei” prin atacurile asupra unor obiective economice din Rusia și a avertizat că Moscova va lovi „cele mai sensibile sectoare economice” ale Ucrainei.
În această vară, Ucraina și-a intensificat campania de atacuri cu drone asupra infrastructurii economice ruse, inclusiv asupra rafinăriilor de petrol și depozitelor unor comercianți online, încercând să distrugă infrastructura pe care o consideră esențială pentru efortul de război al Rusiei. Moscova a răspuns prin atacuri asupra infrastructurii economice ucrainene, inclusiv asupra exporturilor de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră.
„Regimul de la Kiev și-a propus să ne afecteze economia. Ce a făcut? A deschis singur această cutie a Pandorei. Ei bine, atunci să se aștepte la un răspuns care va viza cele mai sensibile sectoare ale economiei voastre”, a declarat Putin, într-o intervenție pentru un jurnalist al televiziunii de stat ruse.
Putin a afirmat că atacurile, care au afectat exporturile agricole ale Ucrainei, nu vor provoca penurii alimentare la nivel mondial, deoarece Rusia ar putea înlocui exporturile ucrainene, chiar dacă Kievul a atacat la rândul său infrastructura rusă destinată exporturilor de cereale.
„Ne confruntăm într-adevăr cu dificultăți în ceea ce privește transportul mărfurilor noastre, dar vom rezolva aceste probleme. Prin urmare, nu va exista o penurie pe piața mondială”, a spus Putin.
Rusia și Ucraina respectaseră anterior un acord negociat cu medierea Turciei, menit să protejeze exporturile de cereale prin Marea Neagră. Rusia s-a retras însă din acest acord în 2023.
Liderul de la Kremlin și-a reiterat, de asemenea, poziția potrivit căreia Moscova este deschisă negocierilor de pace, dar numai pe baza „realităților de pe teren”, și nu a unor propuneri pe care le-a calificat drept „exotice”, despre care susține că Ucraina le-ar fi transmis prin intermediari.
„Realitățile de pe teren” este un eufemism, prin care se înțelege că Rusia pretinde toate cele patru regiuni din estul si sud-estul Ucraiei (Donețk, Luhansk, Herson si Zaporojie), pe care le-a anexat format încă din primul an de război, dar nu le controlează nici astăzi în totalitate, după mai bine de patru ani de lupte. Eșecul „operațiunii speciale”,eufemismul oficial pentru război.



