Rusia încearcă să-și pună la adăpost producția de petrol: noi atacuri ucrainene cu drone

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Forțele ucrainene au continuat în noaptea de 10 iulie atacurile asupra infrastructurii petroliere din Rusia, lovind ținte din mai multe regiuni, potrivit unor canale rusești de Telegram, citate de agențiile internaționale de presă.

Armata ucraineană ar fi atacat rafinăria de petrol Ilsky, din sudul Rusiei. Fotografii și înregistrări video publicate pe rețelele sociale de localnici ar arăta flăcări puternice ridicându-se deasupra instalației.

Situată în regiunea Krasnodar, la aproximativ 500 de kilometri de teritoriile controlate de Ucraina, rafinăria Ilsky este una dintre cele mai mari din sudul Rusiei și produce anual aproape 6,6 milioane de tone de combustibili.

Acesta ar fi cel puțin al 17-lea atac ucrainean asupra rafinăriei. Ultima lovitură cunoscută a avut loc pe 2 iunie, potrivit Statului Major al armatei ucrainene.

Deși nu a fost confirmat imediat tipul de armament folosit, în momentul atacului au fost raportate zboruri de drone ucrainene în regiune.

Ulterior, în cursul dimineții, regiunea Rostov din Rusia a fost vizată de un atac de amploare asupra infrastructurii petroliere locale.

Scade producția de petrol

Consecință a acestor atacuri repetate, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) și-a redus estimările privind producția de petrol a Rusiei.

„Atacurile continue asupra rafinăriilor, instalațiilor de stocare și infrastructurii de transport susțin o perspectivă mai slabă privind producția. În consecință, am redus estimările privind oferta de petrol rusesc pentru acest an și anul viitor cu 85.000 de barili pe zi, respectiv 150.000 de barili pe zi, până la o medie de 8,8 milioane de barili pe zi în perioada prognozată”, a precizat AIE în raportul său lunar, citat de Reuters.

Citește și: Moscova avertizează asupra unei crize a carburanților: Rusia interzice exporturile de motorină

Cum aperi producția de petrol? Prin exporturi

Loviturile asupra rafinăriilor rusești au avut și un efect neașteptat: au contribuit la creșterea exporturilor de țiței ale Rusiei în ultimele luni.

Surse din industrie au declarat că livrările de petrol din porturile vestice ale Rusiei au atins un nivel record în luna iunie și este de așteptat să rămână la cote ridicate și în iulie.

Datele furnizate de aceste surse arată că exporturile prin porturile baltice Primorsk și Ust-Luga, precum și prin portul de la Marea Neagră Novorossiisk, au ajuns la aproape 3 milioane de barili pe zi în iunie.

În total, AIE estimează că exporturile rusești de țiței au ajuns în iunie la 5,8 milioane de barili pe zi, cu 620.000 de barili pe zi mai mult decât în luna mai.

În schimb, exporturile de produse petroliere au scăzut luna trecută cu 230.000 de barili pe zi, până la 1,91 milioane de barili pe zi.

Ucraina și SUA: acord politic pentru producerea rachetelor interceptoare Patriot

Ucraina și Statele Unite au ajuns la un acord politic prin care Kievul ar urma să primească licențele pentru producerea rachetelor interceptoare PAC-3 pentru sistemele Patriot, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Totodată, a anunțat că în următoarele zile, Ucraina va primi noi rachete pentru aceste sisteme.

Sistemul Patriot, fabricat în Statele Unite, este unul dintre puținele sisteme occidentale de apărare antiaeriană capabile să doboare rachetele balistice lansate tot mai frecvent de Rusia asupra orașelor ucrainene.

Zelenski a făcut declarațiile la revenirea de la summitul NATO de la Ankara și după discuțiile purtate cu președintele american Donald Trump în marginea reuniunii. Liderul ucrainean a mai spus că negocierile cu Washingtonul continuă și pentru un „acord privind dronele”, care ar putea include producția comună de drone.

Un oficial ucrainean de rang înalt a avertizat însă că ar putea dura un an sau chiar mai mult până când Ucraina va putea produce propriile rachete interceptoare pentru sistemele Patriot.

Kremlinul a declarat că acordul privind licențele reflectă ceea ce a numit „ambivalența” Washingtonului, dar a apreciat eforturile lui Donald Trump de a contribui la negocierea unui acord de pace pentru încheierea războiului declanșat de Rusia în urmă cu mai bine de patru ani.

Citește și: Războiul dronelor: Ucraina lovește Siberia și flota fantomă a Rusiei

Ucraina negociază și un nou sistem antirachetă cu aliații europeni

Ucraina va continua și discuțiile cu aliații săi europeni pentru dezvoltarea unui sistem separat de apărare antirachetă, a precizat Zelenski.

El a anunțat că este planificată o întâlnire în Franța pe această temă.

„Este pentru ținte balistice, similar cu Patriot, dar mai mult, aș spune, un sistem produs în masă și mai ieftin”, a explicat președintele ucrainean.

Atac rusesc asupra unui depozit de muniții din regiunea Kiev

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia a lovit un depozit de muniții în timpul atacului desfășurat la începutul acestei săptămâni asupra regiunii Kiev, precizând că a fost deschisă o anchetă penală.

În localitatea Vișneve, aflată la vest de capitala ucraineană, atacul rusesc a lovit depozitul pe 6 iulie și a provocat explozii secundare de amploare.

Autoritățile ucrainene au anunțat că zece persoane au murit în Vișneve și că sute de locuințe au fost avariate.

Oficialii ucraineni evită de regulă să dezvăluie pagubele produse obiectivelor militare după atacurile rusești.

ONU: Atacurile rusești au ucis 265 de civili în Ucraina în luna iunie

Atacurile rusești au ucis cel puțin 265 de civili în Ucraina și au rănit alți 1.816 în luna iunie, cel mai grav bilanț lunar combinat de victime de la primele luni ale invaziei pe scară largă lansate de Moscova în februarie 2022.

Datele au fost prezentate joi în Consiliul de Securitate al ONU de șefa Departamentului pentru Afaceri Politice al Națiunilor Unite, Rosemary DiCarlo.

Ea a precizat că numărul victimelor civile din mai fusese deja cel mai ridicat din aprilie 2022, însă datele Oficiului ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) indică un bilanț și mai grav în iunie și posibil în iulie.

În total, OHCHR a verificat moartea a cel puțin 16.402 civili, inclusiv 802 copii, de la începutul războiului. Alte 48.428 de persoane, între care 2.948 de copii, au fost rănite.

Autoritățile ruse au raportat că, în primele șase luni ale anului 2026, 250 de civili au fost uciși și 1.596 răniți în interiorul Rusiei. ONU nu a putut însă verifica independent aceste informații, a precizat DiCarlo.

(Sursa foto: Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei / Facebook)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Criză la compania-cheie pentru traficul ucrainean pe Dunăre: acuzații de corupție și influențe externe

Documente interne obținute de publicația Kyiv Independent sugerează că...

Moscova avertizează asupra unei crize a carburanților: Rusia interzice exporturile de motorină

Rusia a introdus miercuri o interdicție asupra exporturilor de...

Irlanda dă tonul în UE: mai puțină birocrație, mai multă apărare și sprijin pentru Ucraina

Cu Micheál Martin, „Taoiseach”-ul (denumirea în limba irlandeză pentru...