Săptămâna Haferland | Ateliere, muzică de fanfară şi concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Festivalul „Săptămâna Haferland” continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Buneşti, spectacolul de teatru pentru copii „Arlecchino alege cartea” şi concertul susţinut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea, informează Agerpres.

Evenimentele zilei debutează în localitatea Buneşti cu muzică de fanfară şi dansuri tradiţionale săseşti, dar şi un spectacol de magie, programat de la ora 12:15 în curtea Bisericii fortificate, un spectacol de teatru pentru copii „Arlecchino caută stăpân” de la ora 12:45, ateliere de meşteşuguri tradiţionale şi o expoziţie de fotografie.

Începând cu ora 15:00, vizitatorii sunt aşteptaţi la Biserica evanghelică C.A. Meşendorf, unde evenimentele debutează cu un moment de rugăciune, la 15:10, şi un concert de orgă.

De la ora 16:00, atât copiii, cât şi adulţii sunt aşteptaţi la o serie de ateliere de meşteşuguri tradiţionale.

Citește și: Săptămâna Haferland revine pe 6 august: ediția 2026 înseamnă patru zile de cultură, tradiții și întâlniri memorabile în satele săsești din Transilvania

Copiii vor putea, de la ora 17:00, să urmărească spectacolul de teatru „Arlecchino alege cartea”, iar de la ora 17:30, va avea loc, în Biserica fortificată, o prezentare de obiecte ţărăneşti.

Ziua se încheie la Cetatea Rupea unde, de la ora 20:00, va putea fi ascultată muzica de fanfară tradiţională săsească, urmată de dansuri tradiţionale, iar, de la ora 20:45, va avea loc concertul susţinut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet.

Evenimentele din cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului „Săptămâna Haferland” se desfăşoară, până duminică, în zece localităţi din Ţara Ovăzului (Haferland) – Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri.

Citește și: Săptămâna Haferland | Expoziţia „25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust”, vernisată la Viscri

Săptămâna Haferland oferă vizitatorilor ocazia de a lua contact cu civilizaţia rurală a saşilor din Transilvania, care se mai păstrează în zona satelor aflate între Sibiu, Braşov şi Sighişoara. Regiunea Haferland şi-a păstrat caracterul rural, atrăgând în fiecare an mii de turişti care vin să viziteze şi să se cazeze în gospodării tradiţionale săseşti.

Ediţia din 2026 a festivalului se desfăşoară sub un dublu patronaj acordat de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, şi de marea gimnastă Nadia Comăneci, care va fi prezentă, sâmbătă şi duminică, la activităţile care vor avea loc în satul Criţ.

Accesul este gratuit la toate evenimentele festivalului.

(Sursa foto: Săptămâna Haferland / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

ROMÂNIA CURATĂ Criza energetică. Sabotaj, prostie sau hoție?

În timp ce Bulgaria a fost, în 2025, campioana...

Inteligența artificială devine sistemul de operare al industriei berii

Inteligența artificială își face intrarea în industria băuturilor, preluând...