Securiştii acuzaţi de uciderea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, achitaţi de Curtea Supremă

Data:

Foştii securişti Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu, au fpst achitați joi de Curtea Supremă. În 2019, cei doi fuseseră achitaţi şi de Curtea de Apel.

“Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de părţile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Ştefan Olga şi Ursu Sorana şi de părţile responsabile civilmente Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).

Obligă pe fiecare dintre apelantele părţi civile şi pe apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.07.2023”, potrivit minutei.

Citește și DEZVĂLUIRI | O decizie a lui Ceaușescu este un pericol și azi. A oprit consolidarea blocurilor, după cutremurul din 1977

Motivele pentru care Gheorghe Ursu a fost anchetat şi torturat de Securitate

Acuzaţiile principale ale Securităţii împotriva lui Gheorghe Ursu sunt sumarizate în Raportul din 30.01.1985 al inculpatului Pîrvulescu Marin:

  • “ţine în vederea publicării un jurnal în care… denigrează realităţile din ţara noastră politica internă şi externă a statului român… Însemnările mai conţin şi grave manifestări de calomniere şi defăimare a conducerii de partid şi de stat
  • “întreţine legături cu … emigraţia reacţionară română de la Paris, comentatori ai postului de radio autointitulat ‘Europa liberă‘ de la care a primit şi introdus în ţară tipărituri în limba română cu conţinut anticomunist
  • a furnizat postului de radio autointitulat Europa liberă 2 materiale în care a comentat de pe poziţii duşmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcţiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni”;
  • “A copiat … referiri la necesitatea luptei împotriva statului şi le-a afişat la locul său de muncă, cu scopul de a atrage atenţia că situaţia critică … s-ar potrivi în prezent realităţilor din România”;
  • “Având în vedere că URSU GHEORGHE EMIL a desfăşurat o intensă activitate de propagandă duşmănoasă prin acţiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propagandă reacţionară din străinătate…, împotriva acestuia urmează a se începe urmărirea penală, continuarea cercetărilor sub stare de arest şi trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 166 al. 2 Cod penal”;
  • “Întrucât cel în cauză întreţine legături apropiate cu unii scriitori care se află în atenţia organelor de securitate pentru concepţiile lor duşmănoase, urmează ca în cercetări să se clarifice şi natură relaţiilor cu aceştia”.

Acuzaţia împotriva lui Nicolae Ceauşescu privitoare la blocurile afectate de cutremur

Într-una din scrisorile trimise la “Europa Liberă”, Gheorghe Ursu dezvăluise o crimă mai puţin cunoscută atunci a lui Ceauşescu: oprirea consolidărilor blocurilor avariate de cutremur, care a dus la noi prăbuşiri şi a lăsat mii de oameni să trăiască în blocuri cu risc înalt de dărâmare la un nou cutremur.

Citește și: Procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, aproape de final. Mărturii din dosarul torționarilor

Achitarea de la Curtea de Apel București, cu cuvintele Securității

Multe din cazurile amintite mai sus (și descrise în concluziile atașate) erau deja documentate în dosarul „Ursu” încă la judecarea pe fond la Curtea de Apel București (CAB), demonstrând covârșitor existența situației premisă4 a infracțiunii contra umanității în acest caz.

Respectiv, atât atacul generalizat sau sistematic al forțelor represive ale dictaturii Ceaușescu împotriva populației opozanților (pentru art. 439 Noul Cod Penal) cât și faptul că victimele erau căzute sub puterea adversarului politic, respectiv forțele Ministerului de Interne al statului român, în momentul când au suferit violențele (art. 358 vechiul cod penal).

Și totuși, judecătoarea Mihaela Niță de la CAB i-a achitat în octombrie 2019 pe torționarii lui Gheorghe Ursu, sub motivul aberant (publicat în ianuarie 2020) că „politica statului român la acea dată nu era de reprimare a forțelor de opoziție față de regimul politic și conducătorul statului prin violență”.

Judecătoarea Niță a folosit, ad litteram și aparent cinic, argumentele și chiar cuvintele cadrelor de Securitate, care de 33 de ani încearcă să-și cosmetizeze istoria, pretinzând că „pentru temperarea și controlarea” opozanților, ar fi folosit doar „influențarea pozitivă a persoanei, în sensul renunțării la astfel de preocupări, prin intermediul familiei, prietenilor, colegilor […]”.

Mai mult, deși a admis că „victima Ursu Gheorghe Emil, de la momentul arestării sale… a fost anchetat nu numai de organele de poliție (…) ci și de organele de securitate, în această perioadă fiind exercitate și violențe fizice asupra sa”, judecătoarea a concluzionat, halucinant, că victima „nu a fost o persoană căzută sub puterea adversarului, în contextul unei situații de conflict”.

În sfârșit, judecătoarea Niță a fost de părere că Gheorghe Ursu ar fi fost „singura persoană”(sic!) asupra căreia, după 1965, regimul a „exercitat violențe psihice și fizice”.

Este exact ceea ce au declarat la acest proces martorii apărării, foști securiști ajunși generali în SRI, printre care Aurel Rogojan – în 1989, șef de cabinet al lui Iulian Vlad, condamnat pentru genocid la Timișoara – și Vasile Mălureanu – dovedit agent al poliției politice prin acțiunea CNSAS.

Autori de cărți, editori la „Vitralii” – fițuică de dezinformare a „cadrelor în retragere” (pe care actualul șef al SRI a omagiat-o în decembrie 2019), influenți la televiziuni (inclusiv TVR).

Declarațiile lor fac parte din propaganda pe care o promovează de 33 de ani, al cărei conținut este nu numai ridicol, dar și tragic când este pus față în față cu realitatea represiunii.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related