Seri de Brahms la Filarmonica George Enescu, cu faimosul dirijor Alexander Liebreich și doi soliști talentați – violonista Liza Ferschtman și violoncelistul Ivan Karizna

Data:

Orchestra Filarmonicii George Enescu va concerta, pe 6 și 7 februarie, sub bagheta faimosului dirijor Alexander Liebreich. Violonista Liza Ferschtman și violoncelistul Ivan Karizna vor fi soliștii celor două seri, interpretând Concertul în la minor pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102, de Johannes Brahms. Programul serii mai include Uvertura Nunta lui Figaro de Mozart și Simfonia nr. 3 de Brahms. Biletele sunt disponibile în număr limitat pe www.oveit.com, sau direct la linkul bilete.fge.org.ro.

Dirijorul german Alexander Liebreich este unul dintre cei mai apreciați dirijori europeni ai generației sale. Din 2022, este Director Muzical al Orchestrei din Valencia și Consilier Artistic al Palau de la Música Valencia. A fost Director Artistic al Festivalului Richard Strauss din Garmisch-Partenkirchen și al Orchestrei Simfonice Radio din Praga. A fost și dirijorul principal al Orchestrei de Cameră din München. A dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre din lume, precum Royal Concertgebouw Orchestra, BBC Symphony Orchestra și Filarmonica din München. Colaborează frecvent cu soliști de renume, precum Krystian Zimerman, Lisa Batiashvili și Gautier Capuçon. În 2018, a primit o nominalizare la Grammy pentru Requiemul de Tigran Mansurian, înregistrat cu Corul de Cameră RIAS din Berlin.

Citește și: Ioana Clara Enescu, pe marginea unui volum de Ruxandra Hurezean: Îndreptar de privit lumea – „Călătorie în miezul vieții”

Violonista Liza Ferschtman a primit, în 2006, cea mai importantă distincție din Țările de Jos acordată unui muzician, Dutch Music Award. Liza Ferschtman colaborează ca solistă cu orchestre de talie internațională, precum Filarmonica BBC, Filarmonica din Helsinki, orchestrele simfonice din Montreal şi din San Francisco. În dublă ipostază de solistă şi dirijoare, colaborează cu orchestre precum Amsterdam Sinfonietta, Potsdam Kammerakademie, Lapland Chamber Orchestra, Franz Liszt Chamber Orchestra și ORCAM Madrid. Fiind pasionată de dans, artista a contribuit la crearea unui spectacol bazat pe munca sa de solistă, alături de compania de dans modern LeineRoebana, fiind un colaborator frecvent al Baletului Național al Olandei. La vârsta de doar 27 de ani, a fost numită Director Artistic al Festivalului de Muzică de Cameră din Delft (Delft Chamber Music Festival).

Photo: Marco Borggreve

Solistul Ivan Karizna a fost descris de András Schiff ca fiind „unul dintre cei mai buni violoncelişti ai generației sale”. A câștigat numeroase premii la concursuri internaționale de violoncel, precum Concursul Ceaikovski de la Moscova și Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles. În calitate de solist, a concertat alături de mari orchestre, precum Orchestra de Cameră din Stuttgart, Orchestra Radio din Frankfurt, Filarmonica din Bruxelles și Orchestra de Cameră a Europei.

Citește și: Festivalul Internațional „George Enescu”. Ce purtăm? Abonamente sau bilete individuale?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

FITS 2026: „Faust” şi alte cinci spectacole, sold out în prima zi de vânzare a biletelor

Spectacolul "Faust", în regia lui Silviu Purcărete, continuă să...

Dirijorul Erik Nielsen și pianistul Alexander Gadjiev, în două concerte simfonice cu un program 100% romantic pe 7 și 8 mai

Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Erik Nielsen,...

Expoziţii şi concerte dedicate Zilei Europei, la Timișoara

Valorile europene sunt sărbătorite de timişoreni, de Ziua Europei,...

Ana Blandiana, distinsă în Polonia cu Premiul Herbert 2026 pentru poezie

Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a...