Statistici sumbre: anual, 80 de copii sunt diagnosticați cu cancer numai în Iași

Data:

În fiecare an, în Secţia de Oncologie Pediatrică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi sunt diagnosticaţi 80 de copii cu cancer, din toată regiunea Moldovei. Anul acesta, până în momentul de faţă, au fost depistate 50 de cazuri noi, iar până la jumătatea acestui an, deja erau înregistrate 500 de internări pe secţie.

„Anul trecut erau 116 copii trataţi cu chimioterapie, în acest moment în secţia noastră aproximativ 105 copii primesc chimioterapie, asta înseamnă cure de chimioterapie, dar ei nu au nevoie doar de asta.

Au nevoie de tratament antibiotic, de susţinere cu hidratare parenterală, transfuzii de sânge, sunt foarte multe tratamente care se administrează în perfuzie, intravenos”, a explicat dr. Anca Ivanov, medic primar pediatru, specialist hemato-oncopediatrie în cadrul Secţiei de Oncologie Pediatrică de la Spitalul de Copii.

Citește și: Cum vrea Kremlinul să ne convingă că Vestul este vinovat

Cele mai multe cazuri: adolescenţi cu vârste între 15 şi 19 ani

Datele sunt îngrijorătoare şi la nivel naţional, conform unei statistici a Institutului Naţional de Sănătate Publică: în fiecare an peste 1.200 de copii se îmbolnăvesc de cancer.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un sucevean aflat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri a evadat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din...

Stradă surpată în Slănic Prahova. Geologi și specialişti caută explicații| FOTO

Stradă surpată în Slănic Prahova. Specialişti din cadrul Institutului...

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...