La 2 septembrie 2026, administrația de la Tiraspol a marcat 36 de ani de la proclamarea unei republici nerecunoscute internațional. Aniversarea reamintește un adevăr incomod. Mai exact, conflictul transnistrean este numit înghețat în mass-media și lumea academică, dar nu a fost niciodată inert.
Au încetat luptele de amploare, dar nu și militarizarea, propaganda, presiunea economică, pașaportizarea ori asaltul rus pentru controlul politic total al regiunii.
Pentru Moscova, utilitatea Transnistriei nu constă în transformarea ei într-un stat viabil. Regiunea este folositoare tocmai pentru că rămâne nerecunoscută, dependentă și amplasată în interiorul Republicii Moldova. Ea permite Rusiei să păstreze trupe pe teritoriul moldovenesc, să limiteze libertatea strategică a Chișinăului și să se prezinte simultan drept participant la conflict, mediator și pacificator.
Ce este un conflict înghețat
În relațiile internaționale, un conflict înghețat este un război oprit printr-un armistițiu sau printr-un acord de încetare a focului, fără rezolvarea cauzelor politice și fără un tratat de pace care să stabilească statutul teritoriului.
Linia frontului se stabilizează, dar suveranitatea rămâne contestată. Apar instituții de facto, forțe armate, documente și monedă separate, în timp ce statul recunoscut internațional nu își poate exercita autoritatea asupra întregului său teritoriu.
Termenul poate induce însă în eroare.
Nu sunt înghețate serviciile de securitate, recrutarea militară, propaganda, transformarea identitară a populației sau integrarea juridică în statul protector. Este înghețată mai ales confruntarea militară deschisă. Conflictul continuă prin alte mijloace și poate fi încălzit ori răcit în funcție de interesul puterii care controlează situația.
În spațiul postsovietic, Moscova a exploatat sistematic tensiunile locale pentru a crea sau prelungi asemenea conflicte, a-și menține influența militară și a împiedica integrarea euroatlantică a vecinilor. Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud sunt exemplele clasice. Prin urmare, înghețarea nu înseamnă pace, ci o formă de instabilitate controlată.
Cum a fost înghețat conflictul de pe Nistru
Serviciile sovietice de spionaj de la Moscova au profitat de toate tensiunile existente la sfârșitul Uniunii Sovietice. La 2 septembrie 1990, structurile separatiste au proclamat așa-numita Republică Moldovenească Nistreană, cu sprijin politic, militar și financiat dinspre Moscova, o repetiție pentru evenimentele pe care le-am văzut și în estul Ucrainei în urmă cu peste un deceniu.
Războiul din 1992 a opus forțele constituționale ale statului R. Moldova formațiunilor separatiste, sprijinite cu armament și personal de elemente ale Armatei a 14-a ruse. Intervenția acesteia a fost decisivă pentru consolidarea anexării teritoriului.
Acordul moldo-rus din iulie 1992 a oprit vărsarea de sânge, dar a fixat conflictul în condiții favorabile Moscovei. Armata rusă, care participase la confruntare, a căpătat rol de pacificator, fără un calendar clar de retragere. Rusia a devenit astfel garantul unui aranjament pe care tot ea îl făcuse posibil militar.
Această relație de dependență nu este doar o interpretare politică a Chișinăului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Ilaşcu și alții împotriva Moldovei și Rusiei, că regimul de la Tiraspol a rămas sub autoritatea efectivă sau, cel puțin, sub influența decisivă a Federației Ruse, datorită sprijinului militar, economic și politic oferit de Moscova.
De ce are nevoie Moscova de conflicte înghețate
Primul avantaj este obținerea unui drept informal de veto asupra politicii externe a statului afectat. Un guvern care nu își controlează întreg teritoriul este mai vulnerabil și poate fi avertizat că apropierea de NATO sau de Uniunea Europeană va provoca o escaladare. Rusia nu a recunoscut formal independența Transnistriei deoarece nerecunoașterea îi păstrează influența asupra întregii Republici Moldova și evită costurile unei anexări.
Al doilea avantaj este militar. Enclavele oferă baze, depozite, infrastructură și rețele de informații în interiorul unor state suverane. Vedem rolul jucat de bazele navale rusești din Abhazia în asigurarea activității Flotei ruse a Mării Negre. Chiar și un contingent redus are o valoare politică disproporționată, deoarece orice incident local riscă să atragă implicarea directă a Federației Ruse.
Al treilea avantaj este cel propagandistic. Moscova acordă pașapoarte rusești locuitorilor teritoriilor separatiste, după care declară că are obligația de a-și apăra cetățenii. O ingerință creată de Rusia este prezentată astfel drept o misiune umanitară. Același mecanism a fost folosit în Abhazia, Osetia de Sud din Georgia și în teritoriile ocupate ale Ucrainei.
În sfârșit, asemenea conflicte îi permit Kremlinului să joace rolurile de incendiator și pompier. Rusia contribuie la apariția crizei, păstrează instrumentele care o pot reaprinde și cere să fie acceptată ca mediator indispensabil. Instabilitatea rămâne suficient de redusă pentru a evita costul unui război permanent, dar suficient de mare pentru a limita suveranitatea statului-țintă.
Prezența militară
În regiunea transnistreană se află aproximativ 1.500 de militari ruși. Cifra este o estimare, deoarece nu există acces internațional deplin și o evidență transparentă. Prezența are două componente, și anume contingentul rus din mecanismul de menținere a păcii instituit în 1992, dar și Grupul Operativ al Trupelor Ruse, care păzește inclusiv depozitul de la Cobasna și se află pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul actual al autorităților constituționale.
Alături de aceștia funcționează armata și structurile militarizate ale regimului de la Tiraspol. Estimările publice indică aproximativ 5.000 de militari activi și circa 15.000 de rezerviști. Cifrele nu pot fi însă verificate independent, iar nivelul real de pregătire a rezervei este incert. O mare parte a tehnicii militare este de origine sovietică.
Aceste forțe nu trebuie nici minimalizate, nici prezentate drept o armată capabilă, în configurația actuală, să cucerească Republica Moldova sau să atace România. Contingentul rus este izolat între teritoriul controlat de Chișinău și Ucraina. Rusia nu are acces terestru direct, iar întărirea trupelor este dificilă atât timp cât Ucraina controlează regiunea Odesa, iar autoritățile moldovene blochează transferurile militare neautorizate.
Amenințarea este, în primul rând, strategică și hibridă.
Prezența militară protejează instituțiile separatiste, descurajează restabilirea autorității constituționale, întreține structurile militarizate locale și poate fi folosită pentru provocări sau pentru amplificarea unei crize politice. Ecuația s-ar schimba radical dacă Rusia ar obține vreodată un coridor spre regiunea Odesa ori dacă la Chișinău ar veni o guvernare dispusă să permită consolidarea contingentului. De asemenea regiunea transnistreană este o bază sigură pentru toate serviciile de spionaj de la Moscova, fie că vorbim de FSB, GRU ori SVR.
Prin urmare, valoarea acestor trupe pentru Moscova nu trebuie măsurată numai prin capacitatea lor de luptă. Ele funcționează și ca marcaj al controlului rusesc, instrument de intimidare și potențial declanșator al unei escaladări în care Kremlinul ar pretinde că trebuie să-și apere militarii și cetățenii.
Risc real, apocalipsă inventată
Depozitul de la Cobasna a fost prezentat timp de ani drept una dintre cele mai mari bombe convenționale ale Europei, capabilă să producă efecte comparabile cu o explozie nucleară. Această imagine a servit și argumentului rusesc potrivit căruia trupele sale trebuie să rămână în regiune pentru a păzi munițiile.
Raportul comun publicat la 21 august 2026 de Serviciul de Informații și Securitate și Agenția Informații Militare de la Chișinău schimbă dimensiunea tehnică a dezbaterii. Potrivit evaluării, din aproximativ 20.000 de tone raportate în anul 2006 ar mai exista circa 14.000 de tone de muniții. Numai aproximativ 2.800 de tone reprezintă masa netă de exploziv, iar restul îl constituie carcase, ambalaje, componente metalice și alte elemente inerte.
Documentul arată că munițiile sunt distribuite în 42 de construcții separate. Configurația terenului, distanțele dintre depozite și tipul construcțiilor fac improbabilă detonarea simultană a întregului stoc. Un incident realist ar produce incendii și explozii succesive, cu pagube majore concentrate, potrivit simulărilor SIS și AIM, pe o rază de până la doi kilometri, nu o Hiroshima de pe Nistru.
Concluzia politică a raportului este la fel de importantă.
Potrivit celor două instituții, mitul catastrofei regionale este utilizat pentru legitimarea unei prezențe militare ilegale și pentru influențarea deciziilor Republicii Moldova. Cobasna rămâne un risc real, deoarece conține muniții vechi și se află în afara controlului constituțional, dar nu justifică păstrarea nelimitată a armatei ruse.
Există totuși o limită care nu trebuie ignorată.
Ultima inspecție internațională oficială a avut loc cu aproximativ două decenii în urmă, iar Moscova și Tiraspolul nu au mai permis accesul experților. Evaluarea actuală folosește imagini din satelit, surse deschise, informații operative, expertiză tehnică și comparații cu alte explozii, însă nu reprezintă un inventar fizic independent.
Raportul nu elimină obligația Rusiei de a retrage munițiile și trupele, asumată la summitul OSCE de la Istanbul din 1999. Soluția rațională rămâne accesul internațional, inventarierea comună, distrugerea în condiții de siguranță a munițiilor care nu mai pot fi transportate și evacuarea controlată a restului.
Citește și: Podul de la Ungheni, proiect strategic care aduce Republica Moldova mai aproape de UE
Capcana gazului
Cel mai important proces recent este slăbirea modelului economic pe care s-a sprijinit separatismul. Timp de decenii, gazul rusesc livrat practic fără plată a alimentat centrala de la Cuciurgan și industria energofagă a regiunii. Veniturile obținute au finanțat bugetul administrației de facto și au făcut posibile tarife sociale artificial de mici.
Oprirea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina la începutul anului 2025 a provocat întreruperi de căldură și electricitate și oprirea unor întreprinderi. Criza a demonstrat că pretinsa independență a Tiraspolului depindea de o subvenție geopolitică rusească și că Moscova putea transforma energia într-un instrument de presiune atât asupra locuitorilor, cât și asupra Chișinăului.
În același timp, economia regiunii s-a deplasat spre vest. Potrivit Guvernului Republicii Moldova, 83% din exporturile transnistrene au mers în 2024 către statele Uniunii Europene. Întreprinderile au nevoie de înregistrare moldovenească și de documentele emise de Chișinău pentru accesul la piața europeană. Regiunea rămâne rusească în discurs, simboluri și securitate, dar depinde tot mai mult de Republica Moldova și de UE pentru comerț.
La 1 septembrie 2026 a început prima etapă a uniformizării fiscale. Astfel, companiile din regiune plătesc TVA și accize pentru anumite bunuri, în special pentru produse accizabile, neesențiale și de lux. Procesul urmează să fie extins gradual, cu obiectivul aplicării regimului fiscal general pe întreg teritoriul țării. Chișinăul încearcă astfel să reintegreze teritoriul prin reguli, vamă, fiscalitate și acces la piață, nu prin forță.
Această schimbare este importantă deoarece reduce treptat existența unei zone economice excepționale. Totuși, ea trebuie însoțită de măsuri care să protejeze populația și să ofere companiilor o cale clară de integrare. În caz contrar, Tiraspolul și Moscova vor prezenta uniformizarea fiscală drept o „blocadă” impusă locuitorilor, nu drept aplicarea acelorași reguli pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Pașapoarte și urne geopolitice
Pe măsură ce influența economică a Rusiei scade, Moscova întărește legătura juridică și identitară.
În mai 2026, Vladimir Putin a simplificat acordarea cetățeniei ruse pentru adulții care locuiesc permanent în regiune, eliminând condiții precum testele de limbă, istorie și legislație. Kremlinul creează astfel o populație de cetățeni ruși în interiorul altui stat și invocă apoi obligația de a o proteja.
Cu o lună înainte, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, susținuse că peste 220.000 de cetățeni ruși din regiune ar fi amenințați și că Moscova va utiliza mijloacele necesare pentru apărarea lor. Nu există dovezi publice privind pregătirea unei intervenții militare imediate, iar constrângerile geografice sunt serioase. Mesajul are însă rol de presiune: orice măsură de reintegrare poate fi prezentată drept atac împotriva cetățenilor Federației Ruse.
Pentru alegerile în Duma de Stat din 18-20 septembrie 2026, Tiraspolul a anunțat deschiderea a 17 secții de votare. Chișinăul a autorizat una singură, la Ambasada Federației Ruse, și consideră că celelalte 16 ar încălca suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Urna rusească nu este doar un serviciu consular.
Ea transformă regiunea într-o circumscripție politică informală a Federației Ruse și normalizează ideea că autoritatea Moscovei funcționează pe teritoriul moldovenesc.
Soluție îndepărtată
OSCE a facilitat, la 26 februarie 2026, prima întâlnire fizică în formatul „1+1” dintre negociatorii-șefi după noiembrie 2024. În luna mai a avut loc și prima reuniune fizică a grupului economic din 2022. Aceste canale sunt importante pentru soluționarea problemelor cotidiene, precum circulația, educația, telecomunicațiile, sănătatea și evitarea incidentelor.
Dialogul nu înseamnă însă progres politic. Discuțiile din aprilie s-au încheiat fără rezultat, iar Tiraspolul a refuzat, potrivit negociatorului moldovean, o declarație comună privind reluarea negocierilor pentru reglementare. În practică, dialogul din 2026 s-a desfășurat prin formatul „1+1” și prin grupurile tematice, nu prin negocieri politice plenare „5+2”.
Formatul „5+2” cuprinde Republica Moldova și Transnistria ca părți, OSCE, Rusia și Ucraina ca mediatori, iar Uniunea Europeană și Statele Unite ca observatori. Faptul că doi dintre mediatorii formali, Rusia și Ucraina, sunt implicați într-un război face mecanismul structural nefuncțional pentru o reglementare politică reală.
Noutatea strategică este că Uniunea Europeană nu mai acceptă ca Transnistria să ofere Moscovei un veto asupra viitorului Republicii Moldova. În mai 2026, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a afirmat la Chișinău că regiunea nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al țării. Afirmația nu rezolvă statutul teritoriului și nici problema trupelor ruse, dar schimbă calculul Kremlinului: menținerea conflictului nu mai garantează automat blocarea aderării.
Un conflict mai puțin înghețat
Scenariul cel mai probabil pentru următorii ani nu este nici războiul, nici reintegrarea rapidă.
Autoritățile de la Chișinău au respins posibilitatea implementării unui scenariu azer în regiune, scoțând definitiv din ecuație rezolvarea crizei prin mijloace militare.
Vom asista la continuarea confruntării dintre două procese opuse. Chișinăul va integra treptat regiunea în spațiul său vamal, fiscal, energetic și european, iar Moscova va încerca să compenseze pierderea influenței economice prin pașapoarte, propagandă, instituții separatiste și menținerea prezenței militare.
Obiectivul realist al Republicii Moldova trebuie să fie reducerea dependenței locuitorilor de regim, nu pedepsirea lor, dar și apropierea companiilor și cetățenilor, nu izolarea regiunii. Chișinăul ar trebui să militeze intens pentru înlocuirea mecanismului militar rusesc cu o misiune civilă internațională și obținerea unui acces verificabil la Cobasna. Orice politică de reintegrare trebuie să distingă între populație și administrația separatistă.
Transnistria arată de ce termenul conflict înghețat este insuficient.
Frontul militar a rămas liniștit din 1992, dar confruntarea pentru suveranitate continuă zilnic. Rusia nu are nevoie ca regiunea să prospere sau să fie recunoscută. Are nevoie ca ea să rămână suficient de dependentă pentru a fi controlată și suficient de instabilă pentru a putea fi folosită împotriva Chișinăului.
În 2026, această formulă este supusă celei mai mari presiuni din ultimele decenii. Gazul rusesc nu mai susține vechiul model economic, comerțul privește spre Uniunea Europeană, Chișinăul extinde legislația fiscală, iar Bruxellesul refuză conflictului dreptul de veto asupra aderării.
Totuși, trupele, pașapoartele și instituțiile Moscovei rămân.
Conflictul nu s-a dezghețat, dar echilibrul care l-a conservat începe să se miște.
(Sursa foto: moldova1.md)
