Trump, găsit vinovat de abuz sexual. Trebuie să plătească 5 milioane de dolari

Data:

Donald Trump trebuie să plătească 5 milioane de dolari scriitoarei E. Jean Carroll. Un juriu din New York a constatat marți că fostul președinte a abuzat-o sexual și a defăimat-o pe scriitoare, care l-a acuzat că a agresat-o la mijlocul anilor 1990.

Jurații au deliberat timp de de aproape trei ore înainte să-i dea câștig de cauză lui Carroll, acordându-i o despăgubire de 5 milioane de dolari.

Verdictul a fost o victorie pentru Carroll, care a mărturisit în timpul procesului că Trump a agresat-o violent și, ani mai târziu, a ridiculizat-o, scrie The Washington Post.

Citește și: De ce a intrat șefa tineretului AUR în Parlament cu 4 gloanțe

O înfrângere pentru Trump

Pentru Trump, verdictul a fost o înfrângere izbitoare, cel mai recent eșec legal, deoarece își dorește un alt mandat la Casa Albă și se confruntă cu un dosar penal separat la New York și investigații în curs în Washington, notează publicația americană.

Fostul președinte al SUA, în vârstă de 76 de ani, a fost acuzat de peste o duzină de femei care au suferit agresiuni sexuale sau comportament necorespunzător de-a lungul anilor. El a catalogat verdictul ca fiind o „rușine”, iar reprezentanții săi au spus că Trump va face apel.

E. Jean Carroll declară că Trump a violat-o și apoi „mi-a spulberat reputația”.

„Ne justifică pe toți”, a declarat Mindy McGillivray, care susține că Trump a agresat-o. „Nu aș putea fi mai fericită.”

Amy Dorris, care l-a acuzat pe Trump că a sărutat-o și atins-o cu forța la turneul de tenis U.S. Open din 1997, a spus că a simțit o profundă satisfacție datorită rezultatului.

„El este oficial un adevărat prădător”, a spus aceasta, potrivit The Washington Post.

Citește și: De ce strigă AUR că „statul ne fură copiii” și unde este minciuna

Acuzația a fost făcută în 2019

Carroll l-a acuzat public pentru prima dată pe Trump de viol în 2019, în timpul președinției sale, reluând aceste acuzații în dosarele de judecată și în interviurile presei. Trump a negat vehement, inclusiv cu o declarație pe care a postat-o pe rețelele de socializare anul trecut, spunând că acuzațiile sunt „o farsă și o minciună”.

Carroll l-a dat în judecată pentru agresiune și defăimare.

Joe Tacopina, un avocat al lui Trump, a declarat după verdict că fostul președinte nu crede că poate obține un proces echitabil la New York. El a considerat rezultatul o victorie, cel puțin parțială, având în vedere că jurații au constatat că Trump a agresat-o sexual pe Carroll, dar nu au constatat că a violat-o, au informat cei de la The Washington Post.

„Suntem, într-un fel, mulțumiți și știu că unii oameni din această tabără sunt foarte fericiți că cererea de viol a fost respinsă”, a spus Tacopina reporterilor din fața tribunalului.

Scriitoarea speră să-și recapete viața

Carroll, în vârstă de 79 de ani, a lăudat verdictul juriului, spunând că l-a dat în judecată pe Trump sperând să-și recapete viața.

„Astăzi, lumea știe, în sfârșit, adevărul”, a spus Carroll într-un comunicat. „Această victorie nu este doar pentru mine, ci pentru fiecare femeie care a suferit pentru că nu a fost crezută.”

În timpul procesului din Lower Manhattan, Carroll a mărturisit în detaliu, uneori grafic, despre modul în care ceea ce ea a descris ca fiind o întâlnire întâmplătoare cu Trump a lăsat loc unui atac înfiorător.

În relatarea lui Carroll, ea și Trump s-au întâlnit întâmplător la Bergdorf Goodman, un magazin universal de lux din Manhattan, la mijlocul anilor 1990. Ei s-au recunoscut unul pe celălalt, a spus ea. Trump era un celebru mogul imobiliar, în timp ce Carroll era editorialist și avea o emisiune la știrile prin cablu.

Trump a spus că vrea ajutor în alegerea unui cadou pentru o altă femeie, iar ea l-a ajutat, a spus Carroll, conform The Washington Post.

Au intrat într-un dressing, a susținut Carroll, unde Trump a atacat-o rapid, forțându-și degetele și apoi penisul în vaginul ei. Carroll a spus că l-a lovit și a fugit, păstrând tăcerea până în 2019.

Citește și: De ce a intrat șefa tineretului AUR în Parlament cu 4 gloanțe

E. Jean Carroll spune că #MeToo a inspirat-o să facă publice acuzațiile

Incidentul a avut un impact negativ asupra vieții lui Carroll, a mărturisit ea. Ea le-a spus juraților că se simțea vinovată de ceea ce s-a întâmplat și că nu a putut să aibă relații romantice mult timp.

Carroll a spus că s-a temut de ce s-ar întâmpla cu reputația ei dacă ar vorbi credea că Trump o va ataca. Ea mai spus că mișcarea #MeToo motivat-o să-l acuze public pe Trump. Apoi, a spus ea, „cel mai rău coșmar al meu s-a împlinit”, când Trump a spus că este o mincinoasă.

Carroll a intentat primul ei proces pentru defăimare împotriva lui Trump în acel an, dar acel caz nu a fost rezolvat. Departamentul de Justiție a susținut că Trump a făcut această remarcă ca răspuns la întrebările presei în timp ce era președinte, sugerând că guvernul, nu Trump, ar trebui să fie inculpatul. O decizie în această privință este încă în așteptare.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Riscul unui nou război. Avertismentul președintelui Azerbaidjanului| Aktual24

Riscul unui nou război. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev a...

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán | SONDAJ

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán,...