Kievul ar fi propus Moscovei un acord de încetarea a atacurilor asupra navelor civile din Marea Neagră, într-o încercare de a redeschide o rută esențială pentru exporturile de cereale, relatează Reuters. Propunerea ar fi fost transmisă prin intermediul unui terț, iar Moscova nu a răspuns deocamdată.
Marea Neagră este o rută comercială esențială atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina, fiind folosită pentru transportul cerealelor și al altor produse alimentare către piețele internaționale.
Din iulie, Ucraina a blocat practic transporturile comerciale rusești pe această rută. Dronele ucrainene au lovit aproape 220 de nave în Marea Azov și Marea Neagră, inclusiv petroliere, nave de transport cereale și feriboturi de pasageri.
Campania ucraineană a determinat Rusia să suspende transporturile printr-un canal care leagă Marea Caspică de Marea Azov prin rețeaua de râuri rusești. Ruta trece prin strâmtoarea Kerci, între Crimeea ocupată și Rusia, și continuă spre strâmtoarea Bosfor din Turcia, precizează Reuters.
În aceeași perioadă, Rusia și-a intensificat atacurile asupra porturilor din sudul Ucrainei, provocând pierderi importante sectorului agricol. Aproximativ 90% din exporturile ucrainene de cereale și floarea-soarelui sunt expediate prin porturile Odesa, Ciornomorsk și Pivdenne.
În iulie, dronele rusești au ucis 10 marinari la scurt timp după ce cargoul Golden Leo, sub pavilion turcesc, a plecat din Odesa. Mulți dintre cei uciși erau cetățeni sirieni și indieni. În alte atacuri recente au fost uciși încă 16 lucrători portuari și marinari.
Propunerea Kievului pare să fie, astfel, una pragmatică: ambele părți ar putea relua transporturile maritime esențiale pentru securitatea alimentară mondială. Inițiativa vine la începutul sezonului agricol, într-un moment în care transportul maritim din porturile ucrainene este practic paralizat.
Situația este agravată de absența unor rute alternative viabile, suficient de puternice pentru a suplimenta transportul martim: canicula a redus substanțial capacitatea de transport pe Dunăre, folosită de Ucraina pentru a transporta exporturile spre portul Constanța.
Căile feroviare disponibile, prin R. Moldova, Polonia sau România, nu fac nici ele față cererii. Aici se mai adaugă reticența unor guverne europene, care nu au uitat de protestele massive ale fermierilor din 2023-2024.
Citește și: De la Novorossiisk la Ismail: atacurile ruso-ucrainene lovesc rutele cerealelor
Oferta ucraineană survine și după informații publicate de Financial Times potrivit cărora vicepreședintele SUA, JD Vance, i-ar fi cerut președintelui Volodimir Zelenski să înceteze o parte dintre atacurile asupra portului rus Novorossiisk.
Într-o convorbire telefonică din 31 iulie, Vance s-ar fi plâns că atacurile ucrainene asupra petrolierelor care transportă țiței din Kazahstan afectează companiile americane și destabilizează prețurile petrolului. Potrivit unor oficiali ucraineni citați de publicație, Vance i-ar fi cerut lui Zelenski să oprească aceste atacuri.
Președinția ucraineană nu a comentat informația. Kievul se află în prezent în negocieri delicate cu administrația Trump și încearcă să obțină interceptoare Patriot produse în SUA pentru apărarea orașelor ucrainene împotriva atacurilor rusești cu rachete balistice și drone.
De la convorbirea dintre Vance și Zelenski, drone ucrainene nu au mai atacat navele care transportă petrol kazah prin terminalul Caspian Pipeline Consortium. Au continuat însă atacurile asupra altor obiective din Novorossiisk, unde se află principala bază a Flotei ruse din Marea Neagră.
Cele două părți au mai încheiat un acord pentru protejarea transporturilor maritime, negociat de Turcia și ONU. Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră a funcționat din iulie 2022 până în iulie 2023, când Kremlinul a refuzat prelungirea acordului, susținând că sancțiunile occidentale afectează sectorul agricol rus.
Ulterior, Ucraina a redeschis unilateral ruta maritimă, folosind drone navale pentru a ataca navele rusești care operau în partea de nord-vest a Mării Negre.
Cea mai mare parte a Flotei ruse din Marea Neagră a fost astfel nevoită să se retragă din portul Sevastopol, vulnerabil la atacurile ucrainene, și să se mute la Novorossiisk.
(Sursa foto: Președinția Ucrainei)



