UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu încă șase luni. Acord între cele 27 de state membre

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru prelungirea cu încă șase luni a sancțiunilor impuse Rusiei. Decizia a fost luată în cadrul summitului de la Bruxelles, în ciuda presiunilor constante venite din partea Ungariei și Slovaciei, informează Agerpres.

Reuniți joi în capitala belgiană, liderii Uniunii Europene au decis reînnoirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei, măsuri care sunt în vigoare încă din februarie 2022, de la începutul războiului din Ucraina. Decizia fost luată în unanimitate, scrie Agerpres.

Până în prezent, UE a adoptat 17 pachete de sancțiuni, dar pentru a le menține, ele trebuie reconfirmate din șase în șase luni. Ungaria, cunoscută pentru poziția sa prietenoasă față de Kremlin, a amenințat în repetate rânduri că va bloca acest proces. Totuși, ca și în ianuarie, premierul Viktor Orban a permis în cele din urmă prelungirea.

Citește și: Fotojurnalistul Vadim Ghirdă, premiat cu Pulitzer: „Toate momentele care mă fac să duc aparatul la ochi mă mişcă./ Fotografia făcută de oameni oneşti e un mediu de comunicare care conţine foarte mult adevăr”

În paralel, discuțiile despre cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni nu s-au concretizat din cauza opoziției exprimate de Slovacia. Premierul slovac Robert Fico a refuzat adoptarea și face presiuni asupra Comisiei Europene cu scopul de a i se garanta aprovizionarea cu gaze, într-un moment în care Bruxellesul vizează oprirea totală a importurilor de gaze rusești până în 2027.

Printre propunerile din acest nou pachet se numără scăderea plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 la 45 de dolari pe baril și extinderea sancțiunilor asupra așa-numitei flote „fantomă” de petroliere folosite de Moscova pentru a ocoli restricțiile. În prezent, 342 de nave sunt deja vizate de sancțiuni, iar Uniunea Europeană vrea să adauge alte 70, potrivit Agerpres.

Totodată, vor fi luate în calcul sancțiuni suplimentare asupra produselor petroliere rafinate, care continuă să pătrundă pe piața europeană prin rute ocolitoare, precum Turcia. Lista de sancțiuni ar urma să includă și 22 de bănci rusești ce vor fi excluse de pe piețele internaționale, precum și companii, inclusiv din China, care ajută Rusia să evite măsurile restrictive.

Citește și: Călin Georgescu, chemat la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Comisia Europeană)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related