Xi Jinping își blochează țara, iar asta îi convine lui Vladimir Putin

Data:

Dacă nu ar fi războiul din Ucraina, acesta ar fi subiectul care ar face primele pagini ale ziarelor și ar ocupa prima parte a jurnalelor din întreaga lume: sub imperiul strategiei Zero-Covid, regimul comunist chinez a impus un blocaj total în 45 de orașe, printre care metropola Shanghai, cel mai aglomerat port al lumii.

Blocajul chinezesc duce la o nouă strangulare a fluxurilor de aprovizionare globale, iar tensiunile se fac simțite în toate marile economii.

Citește și: Ar trebui România să țină secret dacă ajută sau nu Ucraina?

Camera de Comerț a Uniunii Europene din China a trimis o scrisoare guvernului chinez în care îndeamnă oficialii să-și revizuiască politicile, potrivit revistei americane Fortune.

Blocajul generează drame umane la scară largă și o rată crescută a mortalității în rândul bolnavilor cronici, care nu mai au acces la medicație.

Aprovizionarea cu produse de strictă necesitate devine imposibilă pentru milioane și milioane de familii. Chinezii sunt obișnuiți să consume produse proaspete, pe care și le procură zilnic, rezervele de produse conservate fiind foarte mici sau inexistente în marea majoritate a gospodăriilor.

Citește și: VIDEO România nu susține Ucraina. Este împinsă de NATO. Și Washingtonul se miră

În paralel cu blocajul la scară largă, guvernul întețește propaganda anti-occidentală

După cum observă CNN, Omicron este descris, oficial, ca o amenințare mortală. Propaganda chineză spune că numai un blocaj total poate evita decesele și ravagiile care au fost cauzate de virus în Occident.

Desigur, propaganda chineză nu suflă un cuvânt despre faptul că Omicron este o variantă cu mult mai puțin agresivă  și, pe fondul unei rate mari a vaccinării, viața poate continua aproape normal, chiar și în condițiile unui număr mare de îmbolnăviri, care însă nu pun în pericol viețile celor infectați.

Dar strategia Zero-Covid a fost asumată personal de liderul comunist Xi Jinping, aflat foarte aproape de a conduce China pe viață, fapt nemaiîntâlnit de la Mao încoace.

Citește și: Zelenski vrea pace. Și Putin vrea pace. Dar pacea nu e posibilă acum

Dar de ce insistă regimul comunist de la Beijing pe această strategie dură, cu costuri economice și financiare colosale?

Am putea vorbi despre amprenta ideologiei. Strategia Zero-Covid este asumată personal de liderul comunist chinez, iar acesta, împreună cu Partidul, trebuie să aibă întotdeauna dreptate, indiferent de consecințe.

La începutul pandemiei, în primăvara anului 2020, China a desfășurat o agresivă campanie de imagine la nivel global, așa-numita diplomație a măștilor, prin care dorea să arate că un regim autoritar este mai eficient în a apăra sănătatea publică în comparație cu guvernele democratice.

Dezastrul sanitar de acum contrazice flagrant această idee – azi, în lumea liberă, viața a revenit la normal – dar regimul chinez nu-și poate recunoaște eșecul.

Ar însemna, printre altele, să impotre vaccinuri ARN Mesager și astfel să admită superioritatea serurilor capitaliste în fața celor chinezești, neomologate în Occident. Imposibil pentru regimul comunist.

Citește și: Armata română ar putea face donații de echipamente militare către state partenere. Proiect de OUG

Dar mai este ceva

Blocajul, cu conssecințe economice la nivel planetar, adaugă un nou motiv de stres economiilor occidentale, afectate deja de războiul din Ucraina.

Beijingul s-a menținut într-o atitudine cel puțin ambiguă față de invazia rusă. Cenzura internetului s-a înăsprit de la declanșarea invaziei și orice postare care ar îndrăzbi să condamne Rusia într-un fel sau altul este ștearsă imediat de pe rețelele chinezești, atent supravegheate.

Consecințele blocajului asupra populației din orașele chineze sunt teribile, dar regimul nu răspunde în fața populației. Nu se poate concepe o alternativă la Partidul Comunist, despre alegeri libere nici nu poate fi vorba. Cei care suferă nu pot în niciun fel să tragă la răspundere autoritățile.

Oamenii suferă, dar în același timp, marele blocaj al lui Xi Jinping lovește în economiile occidentale și îl ajută pe Vladimir Putin.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012.A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR.A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel.Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.
1 COMENTARIU
  1. In China asistam la o lupta intre politic si economic declansata impotriva marilor oligarhi chinezi si a dorintelor lor de marire . oligarhi ce nu mai accepta dominatia nordului asupra sudului Chinei .Dealtfel acesta lupta intre politic si economic exista de secole si uneori economicul isi impune vointa alteori politicul cistiga .Faptul ca acesta lupta apare exact acum cind Ucraina este atacata de Rusia nu este o intimplare .Cuvintele lui J.R.Biden nu pot fi nici uitate si nici minimalizate . In clar : nici nu stie ce il asteapta sunt printre primele vorbe ale Presedintelui SUA spuse cu referire la sefului Rusiei .In paralel doamna der Leyen ne spune cum o Rusie federala nu mai poate exista in viitor. Politicul din China nu poate conduce o Tara ce are un numar extraordinar de mare de locuitori ,asa cum este China , din postura de democratie .Actualul Presedinte al Chinei ce si-a securizat „pe viata”functia politica a inteles : ori face cum a facut MAO ori in viitorul imediat va pierde puterea si de aici pina la a declasa inchiderea oraselor mari din sudul Chinei , aflate acum sub control militar ,nu a mai fost decit un pas .Si Rusia si China au dorit sa o ia inaintea Occidentului ce deja planificase totul . Acum India va deveni a doua China .Daca Rusia pierde razboiul sau isi schimba conducerea atunci ne putem gindi la o remodelare si o readucere in joc a Rusiei si Chinei , dar fara ca acestea sa mai posede , cel putin 10 ani de acum inainte , dorinte de mari puteri ale lumii .Ceea ce vedem in China poate fi ceva mult mai mare si mai periculos decit aparitia unui minuscul omicron .Dar despre asta alta data .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related