7 membri ai CSM cer, din nou, organizarea de alegeri pentru ocuparea unui loc în Consiliu

Data:

spot_img

Patru judecători și trei procurori din Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cer vicepreședintelui instituției, procurorului Nicolae Solomon, declanșarea procedurii pentru alegerea unui nou membru, după pensionarea subită a judecătoarei Mariana Ghena, reprezentanta instanței supreme.

Locul lui Ghena în Consiliu a fost luat de cel situat pe locul 2 la alegerile de acum cinci ani. Însă, cei șapte magistrați contestă modalitatea de desemnare a lui Marian Budă, fără organizarea de noi alegeri.

„Subsemnații, judecători Andrea Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Mirela Oprina și Mihai Andrei Balan și procurori Tatiana Toader, Cristian Mihai Ban și Florin Deac, membri aleși în Consiliul Superior al Magistraturii, faţă de împrejurarea încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a doamnei judecător Mariana Ghena înainte de expirarea mandatului şi în vederea organizării de noi alegeri, pentru locul rămas vacant potrivit procedurii prevăzute de lege (art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004)”, se arată în cererea celor șapte semnatari către procurorul Solomon.

Interpretări ciudate ale legii

Ei solicită alegeri pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru ocuparea locului de judecător devenit vacant aferent Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cei șapte nu-l recunosc ca președinte interimar al CSM pe Bogdan Mateescu, mandatul acestuia expirând pe 6 ianuarie 2022, fiind prelungit printr-o interpretare a legii de către gruparea majoritar-conservatoare din CSM.

Citește și: EXCLUSIV Cum desființează Ministerul Justiției Secția Specială: a dat răgaz doar câteva ore CSM să vină cu observații la proiect

„Precizăm că obligaţia legală de a convoca Plenul CSM vă revine dumneavoastră, în temeiul art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, având în vedere că la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii funcţia de preşedinte nu este ocupată potrivit Constituţiei şi legii, mandatul fostului preşedinte expirând la data de 6.01.2022”, se mai arată în solicitarea celor șapte membri ai Consiliului.

Pe 17 ianuarie, Senatul a validat mandatul de membru interimar al judecătorului Marian Budă, cel situat, în urmă cu 5 ani, pe locul doi în alegerile interne de la instanța supremă. Propunerea de avarie a venit din partea CSM, care nu a mai organizat noi alegeri.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Ursula von der Leyen, în așteptarea votului pentru viitorul președinte al Comisiei Europene

Noul Parlament European urmează să stabilească, prin vot secret,...

APIA Arad îşi construieşte un sediu nou, de 13,4 milioane de lei

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Arad...