Avertismentul unui amiral de top al Marinei SUA | The Epoch Times

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Avertismentul unui amiral de top al Marinei SUA. Acesta a atras atenția asupra faptului că recenta decizie a Washingtonului de a oferi Ucrainei arme avansate cu rază lungă de acţiune epuizează stocurile de rachete ale SUA, potrivit Zero Hedge.

Amiralul Samuel Paparo, comandantul Comandamentului Indo-Pacific al SUA, a declarat, la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei audienţe la Brookings Institution, că la începutul războiului SUA a livrat Ucrainei armament mai puţin valoros, ceea ce nu a avut un impact profund asupra pregătirii pentru marile ameninţări globale precum China.

Resursele încep să se diminueze

În prezent, se expediază tehnologie de apărare mai avansată, iar acest lucru reprezintă o problemă serioasă pentru nevoile de apărare pe termen lung ale Statelor Unite.

Citește și: Dosarul șpăgii de 30 milioane de euro a lui Vanghelie, în pericol de prescriere. Doi martori nu-s de găsit

„Dar acum, odată cu utilizarea unor sisteme Patriot şi a unor rachete aer-aer, aceste resurse încep să se diminueze. Să afirmăm altceva ar fi lipsit de onestitate”, a declarat Paparo.

Având în vedere că el este responsabil de regiunea Pacificului, comandantul naval a subliniat că situaţia ar putea slăbi postura defensivă a Americii în regiune pe termen lung, într-un moment în care Beijingul aspiră la supremaţie militară.

Continuarea în The Epoch Times

Citește și: Istoricul Grant Harward, despre implicarea României în Holocaust – „Ideologia a legitimat atrocităţile / Trebuie să înțelegem şi ce a fost rău în istoria noastră”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: epochtimes-romania.com)

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

UEFA cere explicații după tentativa FIFA de a vinde o parte din Cupa Mondială

Conflictul dintre UEFA și conducerea FIFA este departe de...

Rusia ar putea testa NATO printr-o provocare limitată, avertizează serviciile americane

Se înmulțesc avertismentele serviciilor de informații occidentale cu privire...

Prețurile mondiale ale alimentelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Prețurile materiilor prime alimentare la nivel mondial au atins...