Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu şi va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie şi va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând şi să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania.

Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru Agerpres, că viitorul obiectiv turistic va funcţiona ca secţie externă a Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe şi va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării comunei.

„Cred că peste două săptămâni vor fi Porţile deschise la castel. Ne-am gândit ca prima dată să deschidem porţile şi uşa castelului pentru locuitorii comunei Bodoc, adică Bodoc, Olteni, Zălan. Două zile pot să vină locuitorii din comuna noastră să vadă castelul şi, aşa cum am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean, sperăm ca în data de 6 septembrie să fie inaugurarea şi predarea castelului către muzeul din Sfântu Gheorghe şi va putea fi vizitat de oricine doreşte pe bază de tichet de intrare (…) Va fi un muzeu al calului secuiesc, vor putea fi văzute picturile murale care au fost restaurate, se vor putea vizita cele trei pivniţe de sub castel şi multe, multe exponate interesante care vor fi acolo (…) Eu cred că va avea un impact foarte mare, pentru că putem spune că vom avea ce arăta turiştilor”, a declarat Fodor Istvan.

Citește și: Săptămâna Haferland revine pe 6 august: ediția 2026 înseamnă patru zile de cultură, tradiții și întâlniri memorabile în satele săsești din Transilvania

Castelul Miko din localitatea Olteni, construit în anul 1827 în stil empire, este considerat un monument unic în Transilvania datorită picturilor existente pe pereţii interiori, care surprind scene din viaţa socială a epocii, dar şi scene din războaiele napoleoniene.

Imobilul a fost retrocedat urmaşilor contelui Miko Miklos în 2007, dar şapte ani mai târziu aceştia l-au vândut Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliului local Bodoc, care l-au restaurat printr-un proiect în valoare totală de 20 de milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene prin PNRR.

Consiliul Judeţean Covasna, reunit joi în şedinţă, a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de folosinţă asupra cotei sale de proprietate către Muzeul Naţional Secuiesc, iar comuna Bodoc urmează să adopte o hotărâre similară.

Castelul va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania, una dintre cele 12 rute turistice şi culturale naţionale finanţate prin PNRR.

(Sursa foto: Tamás Sándor / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related