Câştigătorii la loto spionaţi cu noua lege

Data:

Mai nou, la loto se poate juca doar cu buletinul, iar datele personale ale tuturor clienţilor sunt colectate şi stocate de Loterie. Invocând o măsură contra dependenţei de jocuri de noroc, autorităţile îi vânează pe toţi cei tentaţi să joace la loterie.

Conform unei legi care a intrat recent în vigoare, organizatorii de jocuri de noroc, inclusiv Loteria Română, sunt obligați să-i legitimeze pe toți cei care le calcă pragul și să stocheze datele de identificare ale acestora. Experții susțin, însă, că noua lege încalcă regulile GDPR.

Astfel, participanții la Loto sau la jocurile de noroc sunt obligați să prezinte buletinul la intrarea în agenții, iar această regulă a fost introdusă recent, prin Legea 326 din 28 noiembrie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009. Legea a intrat în vigoare de la 15 februarie acest an.

Care sunt marile problemele din noile prevederi

  1. Ca urmare a noilor prevederi, datele personale ale fiecărui jucător la loto (CNP, nume, adresă) sunt solicitate şi stocate de la fiecare jucător, indiferent dacă acesta intră într-o agenţie loto sau într-un chioşc din supermarket care are şi stand loto. Datele nu sunt solicitate doar pentru a vedea dacă solicitantul e interzis la jocurile de noroc, ci sunt introduse în calculator chiar dacă este vorba de un client care joacă la loto de doar două ori pe an şi pot fi folosite discreţionar de Loterie, făcându-se legătura directă între client şi biletul jucat.
  2. Prin noile prevederi, agenţiile loto sunt asimilate cazinourilor sau marilor săli de jocuri de noroc, pentru care au şi fost gândite iniţial prevederile restrictive privind identificarea celor care au acces în astfel de locaţii, şi nu există nicio explicaţie pentru care jucătorii la cazino sunt puşi pe aceeaşi treaptă cu jucătorii la loto.
  3. Invocând controlul dependenţei, statul şi Loteria au ajuns de fapt să-i poată controla pe toţi cei care joacă sau câştigă la Loto, putând şti imediat cui aparţine un bilet câştigător şi unde locuieşte deţinătorul, şi aruncând şi mai multe suspiciuni asupra unui joc care şi aşa este vizat de o mulţime de coincidenţe ce ridică semne de întrebare. Citește și: EXCLUSIV Ultimul parlamentar la școala doctorală a SRI, la un pas de a doua exmatriculare. El crede ca NATO funcționează ca un serviciu secret

Potrivit actului normativ, „bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia şi se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”, se arată în lege.

Pasionații de jocuri de noroc sunt revoltați și nu sunt de acord cu noua regulă. „Să joci un bilet la Loto trebuie să prezinți CNP-ul, chipurile să vadă dacă ești major. Acum este mai simplu, știu dinainte fiecare ce bilet a jucat și este mai ușor de atribuit câștigul, direct la persoana care trebuie”, se arată într-un comentariu de pe Facebook.

Sorin Constantinescu, unul dintre cei mai apreciaţi experţi din industria de gambling, a explicat că, teoretic, această lege s-a promovat pentru a combate dependența de jocuri de noroc, dar că nu va rezolva problema. În plus, noua reglementare încalcă legislația GDPR.

„Conform legii, datele de identificare ale celor care intră în sălile de jocuri trebuie stocate timp de cinci ani și nu cel mult nouă luni așa cum prevede legislația GDPR. Și asta pentru că au luat termenul exact cum era în legea pentru cazinourile fizice, care s-a dat înaintea legii privind protecția datelor cu caracter personal. Cu această lege au vrut să transmită că statul se preocupă de dependenții de jocuri, dar de fapt nu fac nimic. Să nu uităm că toți cei care activează în domeniu au participat la fondul pentru combaterea acestei dependențe de jocuri. În acest fond s-au acumulat, în timp, 6 sau chiar 7 milioane de euro, bani care au rămas nefolosiți”, a precizat Sorin Constantinescu, citat de Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...