Ce mai face fostul ministru din pandemie Vela: lege pentru acces cu animale în instituții

Data:

Un nou proiect de lege adoptat în Senat va permite accesul cu animale de companie în instituțiile publice. Legea a fost inițiată de fostul ministru de Interne Marcel Vela, alături de alți membri ai PNL, și presupune completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu două articole.

Primul dintre acestea ar urma să reglementeze accesul animalelor de companie în instituții.

„Este permis accesul animalelor de companie, câini și pisici, indiferent de talie şi de rasă, în instituții publice, în sediile organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum și ale persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, dacă acestea sunt însoţite de un adult” este modificarea propusă de proiect.

Citește și: Ce conțin noile legi ale educației. Admitere pentru 60% din locurile la liceu

Potrivit aceluiași document, câinii ar trebui să fie ținuți în lesă, cei periculoși să poarte botniță, iar pisicile ar trebui transportate în cuști speciale.

Totuși, textul propunerii de lege nu amintește nimic despre alte animale de companie precum hamsteri, iepuri, șerpi, țestoase sau alte reptile și diverse specii de păsări.

Acest proiect mai prevede că instituțiile statului ar trebui să-și schimbe regulamentul intern în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a permite accesul animalelor în clădirile care ar trebui dotate cu boluri de apă și hrană.

Transportul animalelor

Cel de al doilea articol ar urma să creeze un cadru legal național pentru accesul animalelor de companie în mijloacele de transport. Așa cum apare și în expunerea de motive al acestui proiect, „accesul animalelor de companie în mijloacele de transport în comun este stabilit diferit, de la un oraş la altul”.

Citește și: Secretariatul General al Guvernului a angajat un avocat pentru procesul cu avertizorul de integritate Ștefan Jicol, deși are 14 juriști

Prin urmare, prin introducerea noului articol ar urma să fie „permis accesul în mijloacele de transport în comun cu animale de companie, atâta timp cât nu pun în pericol siguranța călătorilor”.

Acest articol prevede cum ar trebui să fie transportați doar câinii și pisicile, chiar dacă face referire în corpul textului la „animalele de companie” și nu doar la aceste două specii de animale. Animalele de companie sunt definite ca „animalele domestice pe care omul le întreține și le îngrijește în preajma căminului pentru a comunica și pentru a primi emoții pozitive”.

Inițiatorii acestei legi susțin în expunerea de motive că prin interzicerea accesului animalelor alături de stăpânul lor în interiorul instituțiilor publice, se încalcă o libertate fundamentală a necuvântătoarelor. Marcel Vela alături de ceilalți inițiatori susțin că prin adoptarea acestei legi „România intră în rândul ţărilor considerate civilizate”.

Nu toate Comisiile susțin proiectul

Inițiativă venită din partea fostului ministru Marcel Vela a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ care a avut de făcut totuși câteva observații legate de modul în care a fost redactat textul proiectului.

Avize favorabile au venit și din partea Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi, Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală, și din partea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură transmite.

Comisia pentru administrație publică a dat acestei inițiative legislative raport de respingere pe care l-a trimis spre dezbatere către Senat. Consiliul economic și social a făcut mai multe observații legate de acest proiect.

Conform punctului de vedere transmis de acest consiliu, reprezentanții părții patronale au votat pentru avizarea nefavorabilă. Aceștia au argumentat că instituțiile publice sunt locuri aglomerate, iar permiterea animalelor în interior ar duce și la mai mult haos care ar dăuna patrupedelor, dar și oamenilor. Aceștia au mai spus că unele dintre argumentele din expunerea de motive nu sunt pertinente.

Reprezentanții părții patronale ai Consiliului economic și social atrag atenția asupra condițiilor de aglomerație și lipsa de igienă din mijloacele de transport în comun, dar și a faptului că animale de companie nu sunt doar câinii și pisicile, proiectul discriminând celelalte specii de necuvântătoare.

Legea ar putea trece tacit

Un raport de respingere a legii a fost votat în Senat pe 1 martie, iar legea a fost respinsă. Împotriva accesului cu animale în instituții publice și mijloace de transport în comun au votat senatorii PSD și AUR, dar și un coleg liberal al lui Marcel Vela.

Proiectul merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională și care poate schimba votul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: PEXELS PHOTOS

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis are și susținerea Turciei | Revista22

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis...

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...