Cercetarea în România, subfinanțată și de stat și de mediul privat

Data:

spot_img

Cercetarea în România, subfinanțată și de stat și de mediul privat. În timp ce România nu reușește să depășească pragul de 0,5% din PIB la totalul cheltuielilor (fonduri publice și private) cu Cercetarea și Dezvoltarea (C&D), companiile din patru state membre din regiune înregistrează deja contribuții de peste 1% din PIB la acest indicator, potrivit Cursdeguvernare.ro.

Ceea ce ar trebui să îngrijoreze guvernanții este că sumele derizorii alocate de stat acestui sector NU sunt completate în mod consistent de cheltuielile C&D ale companiilor private, așa cum se întâmplă în țările vecine.

Firmele din Polonia au cheltuit peste 6 miliarde de euro pentru Cercetare și Dezvoltare (R&D) în 2022, iar cele din Cehia, care are o populație de 10,5 milioane de locuitori, aproape 3,5 miliarde.

Mediul privat din România a cheltuit pentru C&D puțin peste 800 de milioane de euro.

În acest tablou defavorabil al momentului, guvernanții români nici nu-și mai propun ținte serioase, spre deosebire de vecinii lor, astfel încât, în timp ce statele din regiune se vor apropia de media UE (de 2,23% în 2022), România va rămâne în urmă.

Citește și: Ar trebui elevii să intre pe la profesori? O dezbatere despre integrare

Țara noastră și-a fixat noul obiectiv la 1% din PIB pentru sfârșitul acestui exercițiu financiar european (2027), target ratat la primul termen – 2020.

Spre comparație, Cehia și-a propus ca în 2025 să aloce domeniul C&D, combinat, din fonduri publice și private, 2,5% din PIB.

Or, fără Cercetare și inovare, valoarea adăugată în economie va rămâne mică: contează nu numai cantitatea, ci mai ales calitatea investițiilor.

În termeni absoluți, campioana din regiune este Polonia, cu 6,285 de miliarde de euro, dar ca pondere în PIB se remarcă Slovenia (unde procentul este de 1,48%) și Cehia – 1,26% din PIB, cheltuieli ale mediului privat cu Cercetarea și Dezvoltarea.

Continuarea, în Cursdeguvernare.ro

Citește și: Noua casă a primarului din Sinaia, între lipsa avizelor și acuzații de șicanare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Expert Forum a lansat platforma votcorect.ro pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024

Expert Forum (EFOR) a lansat platforma votcorect.ro pentru alegerile...

Incendiu la Parlament. Vinovatul este căutat de polițiști

Incendiu la Parlament. Vinovatul este căutat de polițiști, acesta...

De ce a fost achitat evazionistul milionar Răzvan Petrovici, parte a grupului de la Monaco

Un judecător de la Tribunalul București a decis că...

Roxana Mînzatu este vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru „oameni, competenţă şi pregătire”

Roxana Mînzatu este vicepreședinte executiv al Comisiei Europene responsabilă...