Cine este Dracopol, fondatorul ONG-ului care l-a reclamat pe polițistul Marian Godină

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ștefan Sebastian Dracopol, fondatorul asociației „Patria Prima”, l-a reclamat pe polițistul Marian Godină la IGPR, Corpul de Control al MAI și ANI, susținând că problema nu este activitatea acestuia pe Facebook, ci expunerea publică incompatibilă, în opinia sa, cu statutul de polițist. În trecut, Dracopol a solicitat fără succes un ordin de protecție împotriva activistului Radu Hossu, cerere respinsă definitiv de instanțe.

O organizație neguvernamentală, înființată de un extremist autointitulat „patriot”, l-a reclamat pe polițistul Marian Godină la IGPR, la Corpul de Control al MAI și la ANI. Ștefan Sebastian Dracopol, cel care a înființat asociația „Patria Prima”, susține că nu l-a pârât pe Godină pentru ceea ce scrie pe Facebook, ci pentru că este cel mai vizibil polițist din MAI, în condițiile în care el ar trebui să fie discret. „Și înainte să sară fanii: nu pentru că scrie pe Facebook. Ci pentru că nimeni nu s-a obosit vreodată să întrebe cum poate un agent de la Acțiuni Speciale — structura aia unde identitatea ta e teoretic protejată de lege — să fie simultan cel mai vizibil om din Poliția Română”, susține, invidios, Dracopol pe Facebook.

O frază mai jos se contrazice flagrant: „Un angajat al statului, plătit din banii noștri, ai tuturor, care împarte românii în cetățeni OK și proști buni de luat peste picior. Statutul polițistului interzice negru pe alb exprimarea opiniilor politice în public. Lui se pare că nu i l-a arătat nimeni. Ba chiar a înjurat politicienii care nu erau de acord cu genialitatea sa”, mai susține Dracopol.

ONG extremist

Dar ce reprezintă asociația contestatarului polițistului Godină? „(…) situația actuală a organizațiilor neguvernamentale din România, unde majoritatea covârșitoare sunt controlate de interese străine, contrare celor românești, și încearcă să ne bage pe gât diverse ideologii de stânga, străine culturii și obiceiurilor noastre”, se arată pe pagina de internet a asociației.

Mai departe, aceștia pomenesc o altă asociație care „încearcă să promoveze homosexualizarea cu forța a tinerilor”. „Scopul organizației noastre, făcută de un grup de prieteni care s-au săturat să vadă cum cade țara în jurul lor, este să investigheze, să cerceteze și să scoată la iveală diverse aspecte ale acestui curent antiromânesc la care asistăm și ticăloșiile sistemului care ne bagă țara asta în pământ de 35 de ani”, se mai arată pe pagina amintită.

În acest sens, ne întrebăm cum a fost înregistrată la judecătorie această asociație, având în vedere statutul dubios și antidemocratic al entității.

Cine e Dracopol?

Dracopol Ștefan Sebastian a cerut, în octombrie 2025, un ordin de protecție față de Radu Hossu, corespondent de război în Ucraina, acreditat de Ministerul ucrainean al Apărării, activist civic și voluntar român. Cererea sa a fost respinsă atât de Judecătoria Sectorului 2, cât și de Tribunalul București.

Dracopol a susținut în fața judecătorilor faptul că Hossu aparține grupului de voluntari Romanian Battlegroup Getica, grup care luptă de partea Ucrainei în războiul cu Rusia. În consecință, a cerut un ordin de protecție față de Hossu, susținând că se simte amenințat și că există o stare de pericol la adresa sa. Dracopol a mai cerut aplicarea restricției la 200 de metri de zona în care locuiesc el, soția și părinții săi. El susține că ar fi primit mesaje de amenințare pe Telegram, transmise în 2024.

În replică, Hossu a susținut că reclamantul „a avut o atitudine provocatoare cu membrii grupului, folosind afirmații jignitoare la adresa lor”.

Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea și l-a obligat pe Dracopol la plata sumei de 3.200 de lei, reprezentând onorariul avocatului. Cel din urmă a afirmat că ar fi primit fotografii făcute în proximitatea blocului unde locuiește și a mașinii personale, de la o adresă de e-mail despre care susține că i-ar aparține lui Hossu. „În prezenta cauză, s-a apreciat că alegațiile reclamantului referitoare la existența unor acte de violență exercitate de pârât, în contextul incertitudinii persoanei agresorului, nu pot fi primite de instanță”, arată Judecătoria Sectorului 2.

Hossu a arătat că nu are permis de port armă și nici arme, că nu îl cunoaște pe Dracopol, nu a comunicat cu el sub nicio formă și nu a inițiat niciun contact direct ori indirect.

În aceste condiții, tribunalul, „în acord cu cele arătate de prima instanță, că nu rezultă din probatoriul administrat că intimatul-pârât este autorul amenințărilor primite de apelantul-reclamant, constată că nu este posibilă luarea unor măsuri restrictive în privința acestuia, în cadrul procedurii privind emiterea ordinului de protecție, nemaifiind de interes analizarea fiecărei solicitări concrete formulate de apelantul-reclamant în legătură cu măsurile ce s-ar impune în privința intimatului-pârât”, se arată în motivarea instanței, pe care Dracopol a anonimizat-o pe portalul instanțelor de judecată.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Seceta lovește energia Europei Centrale: nivelul record de scăzut al Dunării afectează Ungaria și România

Seceta severă și scăderea nivelului Dunării încep să afecteze...

Ilie Bolojan: „Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august” VIDEO

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat vineri că Guvernul...

Agenția Fitch menține ratingul pentru România (surse)

Agenția de rating Fitch ar urma să mențină calificativul...