CJ Botosani se umflă înainte de reforma bugetară. Șase persoane au fost aduse în cadrul aparatului de specialitate în doar trei zile

Data:

Transferuri la foc automat la Consiliul Județean (CJ) Botoșani. În numai câteva zile,  pe 9, 10 și 16 august a.c., șase persoane au fost aduse în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean. Iar în toate cazurile a fost vorba de „transfer în interes de serviciu”.

„Nu cunosc în amănunt situația fiecărui transfer”

Reporterii „Monitorul de Botoșani” au solicitat un punct oficial de vedere din partea reprezentanților CJ cu privire la motivele care au stat la baza acestor transferuri în serie, însă, nici până în prezent nu a fost comunicat vreun răspuns din partea instituției.

Cert este că toate aceste mutări au fost validate prin dispoziția conducerii executive a CJ, în perioada 7 – 18 august atribuțiile președintelui CJ fiind preluate de vicepreședintele Dorin Birta. „Nu cunosc în amănunt situația fiecărui transfer, însă în toate proiectele derulate cu fonduri europene este nevoie de o echipă de specialiști, de la finanțiști, economiști, până la juriști, iar în prezent cam toți cei de specialitate sunt cooptați în asfel de echipe. Au mai fost și unele plecări prin pensionări, dar și cu aceste transferuri noi ne vom încadra în bugetul aprobat privind salarizarea”, a spus Marius Ilincaru, directorul de cabinet al președintelui CJ, Doina Federovici.

Citește și: Crevedia, după explozii. Localnicii spun că simțeau că „stăteau cu bomba în poartă. Veneau și plecau cisterne din curte

Potrivit Codului administrativ, detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic, un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris. În plus, detaşarea se poate dispune pe o funcţie publică vacantă sau temporar vacantă, pe o funcţie publică de acelaşi nivel sau într-o funcţie inferioară, doar că în ultima situație funcţionarul trebuie să-și dea acordul scris.

Un singur transfer în trei ani

Ce surprinde este că în 2022 și 2020 nu s-a apelat niciodată la acest tip de transfer, iar în 2021 a fost doar unul singur, cel al Ancăi Ciobanu de la Instituția Prefectului la Direcția Servicii Publice, Serviciul de management integrat al deșeurilor – Unitatea de Management (UMP) a Proiectului ”Sistem integrat de management al deșeurilor”. Prin urmare, în trei ani a fost unul singur, iar acum șase în mai puțin de două săptămâni.

Și ca să fie înțeles interesul major pentru aceste noi veniri în aparatul CJ trebuie precizat că valul de transferuri a venit după ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat posibila blocare a posturilor vacante și sistarea angajărilor în instituțiile de stat pentru reducerea cheltuielilor bugetare. În aceste condiții apare suspiciunea că, de frica blocării unor funcții, cei de la CJ să fi apelat la această strategie pentru a-și acoperi temporar posturile vacante. În acest fel, după ce trece tsunami-ul cu reducerea cheltuielilor bugetare, funcțiile ocupate cu aceste transferuri în interesul serviciului ar putea fi scoase la concurs. Pentru că, nu-i așa, posturile aveau bugetarea asigurată.

Organigrama aparatului de specialitate al CJ are 177 de posturi

În acest context mai trebuie menționat un aspect – Consiliul Județean este o instituție care trăiește an de an din sumele virate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.

Continuarea, în Monitorul de Botoșani!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...