Consultări superficiale pe Regulamentul de ordine interioară al parchetelor

Data:

Asociația Inițiativa pentru Justiție, asociație profesională a procurorilor, solicită Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să ia măsuri care să permită o consultare reală a procurorilor cu privire la proiectul noului Regulament de ordine interioară a parchetelor.

„Facem această solicitare în contextul în care doamna încă actual procuror general Gabriela Scutea a înțeles să își exercite atribuțiile manageriale în sensul de a împiedica o consultare reală a procurorilor pe această chestiune de o importanță maximă pentru Ministerul Public și pentru activitatea fiecărui parchet și procuror”, se arată într-un comunicat al asociației.

Semnatarii mai atarg atenția asupra faptului că „deși Secția pentru procurori a CSM a inițiat procedura de consultare a procurorilor încă din data de 27.01.2023, printr-o adresă trimisă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care nu se menționa un termen-limită pentru consultări, doamna procuror general Gabriela Scutea a transmis parchetelor de pe lângă curțile de apel „civile” proiectul și solicitarea de formulare a propunerilor și observațiilor procurorilor abia în data de 13.02.2023, stabilind totodată, ca dată-limită pentru transmiterea centralizată a „contribuției” procurorilor de la aceste parchete și de la parchetele din circumscripțiile acestora, data de 16.02.2023 (data de 17.02.2023 fiind ultima zi lucrătoare din mandatul său)”.

Citește și: Instanța supremă a anulat a doua excludere din magistratură a lui Cristi Danileț

Procurorii militari, excluși de la consultări

Asociația mai dezvăluie că în cazul procurorilor militari, adresa de la Parchetul General a sosit cu o zi în urmă. „Doamna procuror general Scutea a încercat excluderea totală a acestora de la consultări, informarea parchetelor militare cu privire la consultările inițiate de CSM având loc abia în data de 15.02.2023, către ora 16:00, doar după ce procurori militari au cerut explicații la PÎCCJ cu privire la această excludere”.  

Astfel, procurorii au avut la dispoziție câteva ore pentru a citi cele 149 de pagini ale proiectului de regulament de ordine interioară și a formula propuneri și observații.

„Foarte grav este însă că, în ciuda timpului insuficient pentru studierea proiectului de regulament de ordine interioară, au fost identificate dispoziții care contravin Legii nr. 304/2022, în baza căreia a fost elaborat, astfel încât este evident că este necesară studierea sa cu atenție, pentru identificarea tuturor abaterilor de la lege.

Atragem atenția asupra faptului că au fost identificate dispoziții contrare legii tocmai în ceea ce privește parchetele militare, ceea ce, coroborat cu tentativa procurorului general al PÎCCJ de ascundere față de procurorii de la parchetele militare a existenței acestor consultări, constituie un indiciu asupra posibilității ca, în ultimele zile de mandat, acest procuror general, numit în funcție în ciuda avizului negativ din partea CSM și al cărui nume este legat de semnarea protocolului cu SRI și de elaborarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017, să fi încercat să facă încă un serviciu forțelor anti-justiție”, se mai arată în comunicatul asociației.

Citește și: VIDEO Bogdan Pîrlog: Numirea procurorilor-șefi nu e pe meritocrație. Va exista mereu o suspiciune, decizia fiind la Predoiu

Apel către CSM

Semnatarii cer procurorilor din CSM, în condițiile în care instituția dispune de adresele de e-mail ale tuturor parchetelor din țară, comunicarea directă, de urgență, către toate parchetele, a unui termen rezonabil în care procurorii să poată formula observații și propuneri la proiectul noului Regulament de ordine interioară a parchetelor, pe care să le poată transmite inclusiv direct CSM, „în vederea evitării oricărei interferențe contrare literei sau spiritului legii din partea procurorilor ierarhic superior”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, susține Asociaţia Forumul Judecătorilor din România

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, arată Asociaţia...