Cum vrea Ciolacu să elimine vizele SUA pentru români: pune presiune pe polițiști și magistrați să depună în masă cereri de plecare peste Ocean

Data:

Cum vrea Ciolacu să elimine vizele SUA pentru români: îi obligă pe polițiști și magistrați să depună în masă cereri la Departamentul de stat, cu speranța că astfel va scădea rata de respingere a românilor, un criteriu esențial pentru ca Statele Unite să scoată acest obstacol din calea celor care vor să ajungă peste Ocean.

Cum vrea Ciolacu să elimine vizele SUA pentru români din 2025

Premierul Marcel Ciolacu și-a asumat în decembrie, într-un interviu, că în anul 2025 românii vor putea călătorii în SUA fără viză.

„E o consolidare a Parteneriatului strategic, am vorbit foarte mult de eliminarea vizelor şi lucrul acesta mai mult ca sigur anul viitor va fi anunţat, şi din anul 2025 vom putea călători în Statele Unite fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul american astfel încât să îndeplinim această condiţie”, a declarat premierul.

Pentru ca Marcel Ciolacu să se țină de promisiune, România trebuie să scadă rata de respingere a cererilor pentru viză, care în ultimul deceniu a fost în medie de 10% pe an, la sub 3% pe an.

Un progres a fost înregstrat în 2023, când această rată de refuz a coborât până la 8,79%. Departe însă de nivelul de 3%, pe care Departamentul de Stat al SUA îl consideră obligatoriu pentru renunțarea la vize.

Și-a luat și Marcel Ciolacu viză de SUA

În acest context, Guvernul s-a gândit la mai multe soluții artificiale pentru atingerea obiectivului. La începutul acestei luni, Marcel Ciolacu a anunțat că și-a luat viză pentru Statele Unite, chiar dacă nu intenţionează să călătorească în următoarea perioadă.

„M-am alăturat românilor care în aceste zile îşi iau vize pentru SUA, chiar dacă nu intenţionează să călătorească în următoarea perioadă. Scopul demersului nostru este de a coborî rata respingerilor sub 3% pentru a îndeplini astfel condiţiile eliminării vizelor pentru State Unite ale Americii”, a scris pe 2 februarie, pe Facebook, premierul.

Evident, acest demers nu este suficient. Prin urmare, Guvernul s-a gândit că o soluție mai eficientă este să îndemne cetățeni români cu „un dosar curat” să aplice în masă la programul Visa Waiver. Cetățenii cu șanse mari de reușită au fost considerați a fi polițiștii și magistrații.

Citește și: Rareș Burlacu, președintele ARICE: Avem nevoie de o strategie pentru produsele care să fie privilegiate de statul român pentru export

Polițiștii acuză că sunt obligați să-și ia vize de SUA chiar dacă nu merg în vacanță peste Ocean

Turbarea asta, hăituirea polițiștilor de către șefime să își facă urgent vize pentru SUA mi se pare absolut grețoasă. Ne întoarcem în timp, pe vremea brigadierilor la canal.

Făcea Ceaușescu o vizită undeva și aduceau slugile copaci și flori, pui în galantare, sute și mii de aplaudaci cu stegulețe, să pară totul frumos și roz, ca în gradina Edenului.

Iar după plecare, scena se ridica, tot ce era pozitiv dispărea. Străzile redeveneau cenușii și triste, cu oameni care încercau să supraviețuiască fară să fie luați la ochi de partid și securitate”, a acuzat Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”.

Sindicaliștii susțin că polițiști cu 3.000 de lei salariu nu-și vor permite niciodată să meargă în călătorie în SUA.

„Oare de ce nu o fi dat Ciolacu și 3.000 de euro pentru fiecare polițist care își ia viză la ordin? Voucher de turism în SUA. Că dacă tot îți iei viză la ordin (că cică este interesul superior al statului în joc) să primești măcar și gologani de o plimbare. Așa era corect.

Și atunci cred că mergeau toți polițiștii, încolonați și veseli să își facă vize de America. Și cotropeam America mai ceva ca conquistadorii“, îl ironizează Sindicatul „Diamantul”.

Totuși, potrivit surselor PRESShub, Ministerul de Interne este dispus să deconteze taxa pentru viză plătită de polițiști, după cum reiese din ordinele interne consultate.

Ministerul de Interne este dispus să deconteze taxa pentru viză plătită de polițiști, după cum reiese din ordinele interne consultate
Ministerul de Interne este dispus să deconteze taxa pentru viză plătită de polițiști, după cum reiese din ordinele interne consultate

Cum vrea Ciolacu să elimine vizele SUA pentru români: și magistrații presați să aplice

Și magistrații au primit un mesaj de la directorul Direcției de Resurse Umane din cadrul Ministerului Justiției, în care li se transmit „Materiale pentru mecanismul de aplicare pentru vize SUA”.

„În urma discuției avute cu dl. secretar de stat Mihai Pașca, vă trimit, alăturat, materialele pe care le consider utile pentru implementarea  proiectului referitor la îndeplinirea de către România a criteriilor de aderare la programul Visa Waiver al Statelor Unite ale Americii”, transmite Marius-Aurelian Nicolae, judecător detașat la Ministerul Justiției.

Adresa este însoțită de un ghid completare formular DS-160 pentru vize SUA B1/B2 și un ghid aplicate vize SUA.

Potrivit surselor PRESShub, și asupra procurilor și judecătorilor se pune presiuni să aplice pentru o viză SUA, astfel încât, în final, dacă cererile sunt aprobate, să scadă rata de refuz pentru România.

Citește și: Școala omoară curiozitatea copiilor. Legătura dintre predarea Matematicii și teoriile conspirației

Ministerul de Interne a evitat un răspuns pe chestiunea vizelor SUA

PRESShub a cerut Ministerului de Interne să explice care este suma alocată pentru acoperirea, pentru angajați, a taxei pentru vizele SUA și care este justificarea pentru această decizie.

Instituția a dat un răspuns vag, evitând să răspundă clar la solicitarea PRESShub.

„Programul Visa Waiver (PVW) este gestionat de către Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) în consultare cu Departamentul de Stat și presupune intrarea fără viză în SUA, în scop turistic sau de afaceri a cetățenilor statelor incluse în program și șederea pe teritoriul american pe o perioadă care să nu depășească 90 de zile.

Relevante referitor la decontarea taxei privind obținerea vizei pentru SUA pentru angajații instituțiilor din administrația publică centrală sunt informațiile de la art. 6, alin (e) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare”, a fost răspunsul oferit de Ministerul de Interne.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Inquam Photos / George Călin

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII
  1. De ce mințiți iar oamenii? Lucrez in sistem și nu mă obligă nimeni sa aplic pentru viza. Este doar o opțiune. Eu am spus nu și nu mi-a dat nimeni în cap. Încetați să mai mințiți cetățenii și să ii incitați.

  2. Și dacă nu mințim, nu-i așa că nu ne mai bateți, tovarășă polițist?
    E bine să-ți aperi jupânu’ suprem? N’așa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Hărțuirea jurnaliștilor români, criticată de Departamentul de Stat al SUA. Cazul Boroș-PRESShub

Hărțuirea jurnaliștilor români este criticată de către Departamentul de...

Cât a câștigat la nuntă Mara Mareș, tânăra speranță liberală

Cât a câștigat la nuntă Mara Mareș, consilier de...

Averea impresionantă a lui Gheorghe Piperea, avocatul trimis de AUR în Parlamentul European

Averea impresionantă a lui Gheorghe Piperea, candidatul de pe...