Greva din învăţământ, văzută din cancelariile ieşene. De săptămâna viitoare apar primele pericole

Data:

Au trecut cinci zile de când angajaţii din învăţământul preuniversitar sunt în grevă. Peste 8.000 de cadre didactice, nedidactice şi auxiliare din judeţul Iaşi cer creşteri salariale şi recunoaştere socială. Scenariul este îngrijorător, având în vedere că peste trei săptămâni se încheie anul şcolar, examenele naţionale se apropie, iar de luni, 29 mai, ar trebui să înceapă înscrierile pentru Examenul de Bacalaureat.

Miercuri, 24 mai, în faţa Prefecturii Iaşi, au protestat peste 4.000 angajaţi din învăţământul preuniversitar ieşean. A fost cel mai mare protest care s-a desfăşurat în judeţul Iaşi din anul 1990 până în prezent. Totodată, este prima grevă generală care are loc la finalul anului şcolar, dar şi prima grevă generală din ultimii 18 ani.

Citește și: Judecătoarea care i-a eliberat pe Dragnea și pe Sile Cămătaru a decis rejudecarea dosarului afaceristului Puiu Popoviciu

Sindicatele din educaţie au anunţat un nou miting pentru săptămâna viitoare. Protestul va avea loc marţi, de la ora 11:00, în Piaţa Victoriei, iar apoi, de la ora 12:00, vor pleca în marş spre Palatul Cotroceni.

De la creşterea salariilor… la zile libere

Ultima „ofertă” făcută sindicatelor presupune oferirea unor prime angajaţilor şi a unor zile libere directorilor şi inspectorilor. „Este un gest necalificat pe care îl fac cei din Guvern. Să oferi, în cazul directorilor şi inspectorilor, zile libere şi să spui că e în semn de recunoştinţă şi că le apreciezi munca, arată cinismul actualei clasei politice şi dispreţul”, declară preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) din Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Tehnologie revoluționară testată de NASA, un motor cu reacție de numai 1,3 metri | Aktual24

Tehnologie revoluționară testată de NASA. Agenția spațială americană a...

Românii și micii 1 Mai: de 7 ori mai multe comenzi față de o zi obișnuită

Românii și micii 1 Mai. Această zi deține recordul...

Al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii...