Înalta Curte îl lasă pe Gabriel Oprea cu titlul de doctor, deși are verdict de plagiat

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat ordinul din 2016 al ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, prin care i-a retras titlul de doctor fostului vicepremier şi ministru de interne Gabriel Oprea, potrivit portalului Instanţei Supreme. Acesta fusese primul doctorand căruia i se retrăsese titlul pe motiv de plagiat.

Admite recursul declarat de recurentul – reclamant Gabriel Oprea împotriva Sentinţei civile nr. 3265 din 10 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi rejudecând, admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul nr.5.121/01.09.2016 al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, prin care s-a dispus retragerea titlului ştiinţific de doctor în drept al recurentului-reclamant, precum şi a tuturor actelor juridice şi a operaţiunilor administrative care au precedat emiterea acestui ordin. Respinge ca rămase fără obiect petitele 1 şi 2 ale cererii. Definitivă. Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe”, este decizia ÎCCJ.

Citește și Se întâmplă în România: stradă cu trotuar nerefăcut de 46 de ani

În iulie 2016, Comisia de experți din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a dat verdict de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, iar în august 2016, CNATDCU a respins contestația fostului vicepremier cu 31 voturi pentru și 2 împotrivă.

În septembrie 2016, ministrul Educației de la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Oprea. Acesta a atacat în instanţa de contencios ordinul de ministru şi, iniţial, în 2018 a pierdut. Acum, în octombrie 2023, Înalta Curte i-a dat câştig de cauză. Completul a fost format din judecătorii Adrian Remus Ghiculescu,  Mihnea Adrian Tănase şi Ramona Maria Gliga.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

AKTUAL24 Blocaj pentru desemnarea premierului în jurul lui Alexandru Nazare. Cine îl susține și cine se opune

Blocajul privind desemnarea viitorului premier se menține în jurul...

AKTUAL24 Ce arată datele sociologice ale INSCOP pe lunile iulie și august: ”AUR rămâne sus, foarte sus”

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, afirmă că prelungirea crizei...

Vlad Voiculescu, replică pentru Grindeanu: „PSD a cerut discuția despre justiție la Bruxelles, dar nu i-a plăcut rezultatul”

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu răspunde criticilor liderului...