INTERVIU Claudiu Degeratu: „Dacă planul de pace va fi unul defavorabil Ucrainei, sunt peste 50% șanse ca, în 5 ani, Rusia să preia controlul asupra sa prin război hibrid“ | Aktual24

Data:

spot_img

Dacă America își încetează sprijinul pentru Ucraina, Europa nu va putea să-i ofere singură resursele necesare și devine probabil scenariul în care Kievul va fi silit să ceară armistițiu în condiții favorabile Moscovei, explică pentru aktual24.ro Claudiu Degeratu, expert în probleme de securitate și studii strategice.

Dacă Ucraina va semna un plan de pace defavorabil, în care implicarea SUA și a UE se va reduce, atunci sunt șanse foarte mari ca, în cel mult 5 ani, țara să se întoarcă în sfera de influență rusească, după modelul Georgiei, mai spune fostul șef al secțiunii de Apărare din Delegația Permanentă a României la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.

Întoarcerea lui Trump la Casa Albă nu va însemna o schimbare peste noapte a strategiilor. Cel puțin în privința Ucrainei, abia prin primăvară vom ști clar ce are de gând Trump. În același timp, nu trebuie să ne așteptăm ca noul președinte american să își noteze cuminte lista de dorințe ale lui Puțin. Deși Trump are obiceiul să discute în întâlniri unu la unu lucrurile importante, această întrevedere cu Putin nu știm când și cum va avea loc. Rușii vor vrea să știe dinainte absolut toate temele discuției și nu vor accepta stilul lui Trump, de a pune presiune direct pe omologul său în întrevederi.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: Forțele ruse avansează în estul Ucrainei. Orașul Pokrovsk, în vizorul lor | Deutsche Welle

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

REPER cere preşedintelui Iohannis desecretizarea informaţiilor legate de alegerile parlamentare

Partidul REPER solicită președintelui Klaus Iohannis desecretizarea informațiilor legate...

Instanţa supremă a respins cererea partidului DREPT de anulare a alegerilor parlamentare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea...