Iohannis nu a grațiat nici un condamnat, în al doilea mandat. A refuzat 200

Data:

Iohannis nu a grațiat nici un condamnat, în al doilea mandat al său ca președinte al României, potrivit unui răspuns oferit PRESShub de Administrația Prezidențială. A refuzat însă numeroase cereri.

Klaus Iohannis nu a acordat nicio grațiere de la începutul celui de al doilea mandat al său și până de 31 decembrie 2023, potrivit datelor oferite de Admnistrația Prezidențială

Grațierea este un act prin care președintele unui stat dispune stingerea totală sau parțială a executării unei pedepse penale. Uneori, acesta poate decide comutarea la o altă pedeapsă mai ușoară.

„Până la data de 31 decembrie 2023, au fost respinse 201 cereri de grațiere”, arată Administrația Prezidențială.

Iohannis nu a grațiat condamnații care i-au cerut asta, iar cele mai frecvente fapte pentru care președintele a respins cererile se numără conducerea unui autovehicul fără permis și/sau sub influența alcoolului, infracțiuni economice, furturi, infracțiuni comise cu violență (tâlhărie, omor, viol).

Citește și: Judecătoarea Daniela Panioglu, după ce a fost exclusă a 5-a oară din magistratură: „Justiția nu mai este o putere, ci o vulnerabilitate națională”


Președintele Ungariei a demisionat din cauza unei grațieri

Întrebarea PRESShub vine în contextul unui scandal care a dus la demisia președintei Ungariei, după ce aceasta a grațiat o persoană acuzată de pedofilie. Decizia a stârnit proteste publice.

În urma protestelor, Katalina Novak a anunțat retragerea din funcție, într-un mesaj televizat în care a recunoscut că a greșit când a aprobat cererea de grațiere.

„Am emis o grațiere care a provocat nedumerire și neliniște pentru mulți oameni. Am făcut o greșeală”, a declarat Novak.

Bărbatul era condamnat într-un dosar de abuz cu minori

Fosta președintă a Ungarie recunoaște că este normal ca oamenii să fie nemulțumiți de decizia sa și că merită să li se dea o explicație după ce a grațiai un bărbat condamnat într-un dosar de abuz asupra unor minori aflați într-un centru de stat.

„Puterea de clemenţă este poate cea mai sensibilă dintre toate. Pentru că o decizie privind viaţa unei persoane trebuie să fie luată pe baza cererii de graţiere şi a informaţiilor disponibile.

În aprilie anul trecut, am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi”, a declarat fostul președinte.

Aceasta a încercat să se justifice spunând că nu crede că decizia ei a fost una imorală și nu vede cum persoana în cauză a atentat la integritatea minorilor.

„Nu există şi nu poate exista nicio îndoială în acest caz. Nu aş acorda niciodată graţierea unei persoane despre care cred că abuzează fizic sau psihic de copii. Aşa a fost atunci şi aşa este şi astăzi”.

Citește și: Decizia arbitrară de desființare a unui complet, suspendată în instanță. Premieră în justiție

Fosta președintă și-a cerut scuze

Katalina Novak și-a cerut scuze față de cei care s-au simțit jigniți sau dezamăgiți de hotărârea ei și spune că a fost și rămâne alături de copii și de familii.

„Decizia nu a fost dificilă din punct de vedere personal. A fost dificilă, deoarece am depus un jurământ. Întrebarea la care trebuia să răspund acum era dacă, fidelă jurământului meu, voi putea continua să exercit funcţia de preşedinte al Republicii în beneficiul naţiunii maghiare.

Voi avea marja de manevră necesară pentru a-mi îndeplini îndatoririle de şef de stat suveran? Răspunsul la ambele întrebări este nu”, a mai declarat Novak.

Însă decizia prin care Katalina Novak a grațiat persoana acuzată de abuz asupra minorilor a dus la un protest masiv care a avut loc vineri în Budapesta. Cei peste o mie pe protestatari cereau același lucru, demisia președintei.

Pe cine a grațiat Katalina Novak

Katalina Novak a grațiat în primăvara anului trecut 20 de persoane, printre care și un fost director adjunct al unui cămin de copii. Acesta fusese condamnat în 2022 pentru că a ascuns faptele comise de directorul instituției.

Cel care era la conducerea căminului pentru copii a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri asupra unor minori, iar adjunctul său a primit 3 ani.

Grațierea a fost făcută public recent de un site de investigații jurnalistice, iar partidele din opoziție au cerut și ele demisia Katalinei Novak. Aceasta a mai declarat marți că vede orice grațiere ca fiind controversată prin însăți natura sa, dar și că motivele pentru care a ales să acorde grațierea nu sunt publice.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU
  1. „…Katalina Novak a anunțat retragerea din funcție…”–-___–-bun-simtz, nu gasesti asa ceva la iohan, care nu a gratziat pe nimeni(in perioada amintita), pentru ca NU erau mari talhari, din grupa sa,altfel -se stie- el l-a gratziat pe criminalul psihopat degeneratul gabriel oprea,nefacandu-si datoria de sef suprem al armatei, practic a devenit coautor al crimei respective, care NU a fost un accident, toate circumstantele au aratat ca de la A la Z , parcursul respectiv a fost ilegal, iar iohan si ceilalti mari banditi din conducerea tarii s-au prefacut ca ploua, tocmai pentru ca acesta ar fi fost primul cap de acuzare, dispunerea de fondurile armatei, pentru scopuri personale*, si -mai grav- care a avut consecinte nefaste , capitale, pentru un soldat care si-a facut datoria, el nestiind daca calatoria respectiva era sau nu legala, ci doar o alta infatuare a degeneratului oprea, pentru a demonstra curvestinei cu care era, ce macho este el, marele general facut general la apelul bocancilor si inca din hartie higienica folosita, el niciodata NU a participat intr-un teatru de razboi cu rol in apararea Romaniei, sau la vreo actiune militara de anvergura , care macar sa puncteze ceva…(*practic TRADARE DE TARA, care trebuie pedipsita capital, impuscat de plutonul de executie, ca un caine turbat…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cartelul din Carpați. Despre averea impresionantă a unor lideri liberali, în Sinaia și Franța

Cartelul din Carpați este o grupare din jurul primarului...

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii rezerviști

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...