„Isis” al lui Enescu. Artișii au înțeles perfect spiritul poemului

Data:

Am ascultat cu încântare concertul dirijat de Christian Badea la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Enescu 2023. Desigur, despre performanța lui Renaud Capuçon și chiar despre superba execuție a simfoniei lui Saint-Saëns vor vorbi critici specializați.

Pe mine m-a cutremurat, înduioșat, răvășit interpretarea poemului simfonic „Isis”, despre care vreau să vă vorbesc acum.

Țin perfect de bine momentul în care, după munca titanică reprezentată de terminarea și orchestrarea după schițe a simfoniilor enesciene V și IV ( în această ordine), tatăl meu, Pascal Bentoiu, s-a întors într-o zi triumfător de la Palatul Cantacuzino.

Ne-a spus, mamei și mie, cum găsise în mapele nearanjate ale lui George Enescu, aflate la muzeu, schițele unui poem simfonic necunoscut, „Isis”. S-a înhămat imediat la o nouă restituire incredibil de grea.

Prima fază a fost cea a reconstituirii schițelor, întrucât maestrul scria dezordonat, doar pentru sine, cu multe tăieturi și adaosuri, uneori pe o pagină cu portative pe care DEJA SCRISESE ALTĂ LUCRARE, cu un creion diferit, chimic!

Citește și: Festival Enescu 2023. Sugestii pentru a 2-a săptămână.

L-am întrebat pe tata, care era exasperat, de ce Enescu nu utilizase altă coală.

„Făcea economie”, mi-a răspuns. Pe de altă parte, în mintea împărțită ca un computer superb organizat a maestrului Enescu, lucrurile erau clare, nu se gândise că un arheolog muzical va veni, peste decenii, să-i răscolească capitole neterminate de gândire.

Cu o imensă experiență a orchestrei (Bentoiu a scris el însuși opt simfonii și două poeme simfonice, patru concerte și trei opere), tata s-a înhămat apoi la terminarea lucrării și orchestrarea ei – adică la încredințarea liniilor melodice și ritmice ale lui Enescu diferitelor instrumente.

Lucru imposibil de făcut pentru cine nu ar fi cunoscut în cele mai mici detalii creația imensului înaintaș și nu ar fi avut și el o minte de compozitor (adică de arhitect sonor).

Citește și: „Otello”, dirijat de Zubin Mehta, un privilegiu pentru spectatorii Festivalului Enescu

Rezultatul final a fost deja auzit în mai multe interpretări, dar trebuie să spun că cea de ieri seară m-a cucerit prin poezie și mister.

Instrumentiștii orchestrei din Toulouse și corul doamnelor noastre au înțeles perfect spiritul poemului.

Isis era numele dat de Enescu prințesei sale, care era fără îndoială o minune, cel puțin în ochii îndrăgostitului său iubit.

Este pentru prima oară că am simțit, la Festivalul Enescu 2023, în poemul simfonic „Isis” expresia clară a acestui sentiment, manifestarea concretă a declarației de iubire.

Nu-l cunosc personal pe maestrul Badea, dar îi mulțumesc admirativ pe această cale. Sunt absolut convinsă că tatăl meu ar fi fost cucerit.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ioana Bentoiu
Ioana Bentoiu
Ioana Bentoiu este soprană și profesoară de canto și operă, la Institutul Ribaupierre din Lausanne. A absolvit secţia canto a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa Artei Florescu, și tot aici şi-a obţinut mai târziu şi doctoratul. A continuat studiile în Elveţia, unde a primit Premiul I de Virtuozitate cu felicitări, în clasa Juliettei Bise. Cele două profesoare pe care le consideră formatoare au fost însă Valentina Creţoiu şi Sena Jurinac, cu care a studiat temeinic timp de trei ani de zile în Germania. A cântat pe scene din România, Elveţia, Italia, Franţa, Marea Britanie, Cehia, Croaţia, Germania, Spania şi Statele Unite. Principalele roluri abordate pe scena au fost Pamina, Poppea, Mimì, Violetta, Contessa. Repertoriul de lied pe care l-a interpretat cuprinde peste 500 de titluri. A predat mai multe cursuri de măiestrie, specialitatea canto în Elveţia şi Statele Unite. Este fiica scriitoarei și traducătoarei Annie Bentoiu și a compozitorului Pascal Bentoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Populismul şi obsesiile extremiste | Puterea a Cincea

Populismul şi obsesiile extremiste par să renască, după o...

Presa în campanie: fără însemne publicitare, dar cu atacuri gratuite | Revista22

Presa în campanie: fără însemne publicitare, dar cu atacuri...

Iohannis și hoții de 1 milion de euro

Iohannis și hoții de 1 milion de euro. Nu...

Pe cine interesează protestele studenților americani despre Gaza

„Am fost un dobitoc”, a fost concluzia la care...