Magnatul Puiu Popoviciu a anulat în instanță două hotărâri de guvern vechi de un sfert de secol, care-i dădeau bătăi de cap în dosarul „Băneasa”

Data:

Magnatul Puiu Popoviciu a anulat în instanță, în aprilie 2023, două hotărâri de Guvern (HG) emise în 1999, norme care prevedeau că terenurile Universității Agronomice din Băneasa fac parte din domeniul public al statului.

Dacă decizia rămâne definitivă, acuzațiile DNA în procesul de corupție unde este judecat Popoviciu nu mai au fundament.

Iar magnatul rămâne să se folosească de terenurile luate de la stat.

Miza anulării celor două hotărâri

Un judecător de la Curtea de Apel București a stabilit, în aprilie anul trecut, că terenul de 226 hectare, pentru preluarea cărora Popoviciu este judecat, nu aparținea statului, ci erau în proprietatea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Pe 4 aprilie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia X a Contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, a fost înregistrată cererea lui Popoviciu, care a dat în judecată Guvernul României.

Milionarul a cerut anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 517/1999 privind „delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de seminţe și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și staţiunilor de cercetare și producte agricolă, în domeniul privat al statului”, publicată în Monitorul Oficial Nr. 328 din 9 iulie 1999.

Citește și: Cele mai citite articole din PRESShub, în 2023

Ce urmărește magnatul Puiu Popoviciu

Tot atunci, Popoviciu a cerut anularea în parte Hotărârii de Guvern nr. 776/1999 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 517/1999 „privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producţie agricolă, în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial Nr. 467 din 27 septembrie 1999”.

Ceea ce-l interesa pe magnat era eliminarea din HG a poziției 120 din Anexa 2 referitoare la „Suprafețele de teren din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităților de învățământ cu profil agricol”- poziția nr. 120 — „Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București –  226,61 ha”.

În timpul procesului, Guvernul a cerut respingerea cererii deoarace „partea reclamantă s-a rezumat la prezentarea unor împrejurări aspecte generale care nu pot constitui argumente juridice pentru a dispune înlăturarea efectelor sale juridice de către instanţa judecătorească.

În condiţiile în care lipsesc cu desăvârşire eventualele motive de nelegalitate a actului administrativ, apreciază că instanţa nu poate proceda la examinarea cererii formulată într-o asemenea manieră eliptică, incompletă, întrucât s-ar substitui părţii adverse în formularea unor critici de nelegalitate, ceea ce ar echivala cu un control de legalitate efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile Legii nr.554/2004”.

Magnatul Puiu Popoviciu a anulat în instanță două hotărâri de guvern. Cum s-a apărat statul

Guvernul mai arată că situaţia juridică a acestor suprafeţe a fost stabilită, iniţial, de art.34 din Legea nr.18/1991 care a prevăzut că „terenurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, destinate cercetării producerii de seminţe material săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă, aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora” și că „trebuie retinut că apartenenţa terenurilor in discuţie la domeniul public al statului este indiscutabilă, la baza inventarierii acestor terenuri ca făcând parte din domeniul public al statului fiind legea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate publică”.

Avocații Executivului mai arată că „până la această dată nu a intervenit nicio reglementare la nivelul legii care să stabilească un alt regim de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea Fermei Băneasa”.

Judecătorul nu a fost de acord cu această apărare. „Curtea constată că există anumite neconcordanţe între succesiunea trecerii lui din proprietate privată în domeniul public şi din domeniu public în proprietatea privată a USAMV Bucureşti”.

Temelia dosarului de la DNA

Instanța mai remarcă faptul că „ipoteza aparţinerii bunului la domeniul public a fost unul dintre pilonii răspunderii penale a reclamantului în calitate de complice în dosarul penal în care s-a dispus rejudecarea, Curtea constată că acesta are interes în judecarea prezentei cauzei pentru a stabili dacă terenul în suprafaţă de 226,61 ha se află în domeniul public al statului cu drept de administrare pentru USAMV Bucureşti sau este în proprietatea privată a celei din urmă”.

Magistratul mai consideră că „pentru ca un teren destinat cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă să aparţină domeniului public trebuie să fie proprietate de stat, adică să fi intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1990, printr-un act emis în conformitate cu dispoziţiile legilor în vigoare la acea epocă.

Or, luând în considerare cadrul legislativ existent anterior elaborării Legii nr.18/1991, până la acest moment al analizei, Curtea nu a identificat un act normativ care să confirme dreptul pârâtului asupra terenului în litigiu”.

Mai mult, „verificând situaţia juridică a imobilului în discuţie, Curtea constată că până la acest moment, singurele acte normative care îl includ în patrimoniul statului sunt H.G. nr. 517/1999 şi H.G. nr. 776/1999 privind modificarea şi completarea HG nr. 517/1999”, se arată în motivarea instanței.

Prin urmare, magnatul Puiu Popoviciu a anulat în instanță cele două hotărâri de guvern.

Greșeala Guvernului din perspectiva CAB

Dacă aceste două acte normative sunt anulate, pica și acuzația DNA la adresa inculpaților re-judecați în dosarul Băneasa.

„Având în vedere că la data emiterii hotărârii de guvern, terenul în discuţie nu se afla în patrimoniul statului, Curtea constată că în mod greşit acesta a fost prevăzut în anexa nr. 2 din cadrul HG, poziţia 120, ca aparţinând domeniului public”, mai arată judecătorul Curții de Apel București.

Mai mult, „Curtea consideră întemeiate şi susţinerile reclamantului în sensul că USAMV Bucureşti este o instituţie de învăţământ superior de stat cu profil agricol iar nu o unitate de învăţământ cu profil agricol, astfel cum a fost încadrată în cuprinsul Anexei nr. 2 la HG nr. 517/1999”.

Decizia CAB nu este definitivă, ea fiind atacată la instanța supremă de Guvern, termenul stabilit de judecători fiind pe 4 aprilie.

Popoviciu locuiește în prezent la Londra, într-un apartament cu vedere la Hyde Park.

Rejudecare după 6 ani

În mai 2023, tot Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea executării pedepsei de 7 ani de închisoare și rejudecarea procesului omului de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat în 2017 pentru fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare în nordul Capitalei.

Instanţa i-a admis în principiu lui Puiu Popoviciu o cerere de revizuire, a suspendat executarea pedepsei şi a dispus rejudecarea dosarului.

Decizia a fost luată de judecătoarea Adriana Pencea care l-a eliberat în 2021 pe Liviu Dragnea din închisoare. Pe atunci, Pencea era președinta Tribunalului Giurgiu.

Citește și: Ce așteptări aveți de la PRESShub? Haideți să ne cunoaștem mai bine

Prejudiciu de aproximativ 1 miliard de lei

În prezent, dosarul Ferma Băneasa este rejudecat chiar de șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie și are termen pe 19 ianuarie, când ar trebui să se pronunțe pe „cererea de încetare a măsurii asiguratorii formulate de partea responsabilă civilmente SC Băneasa Investments SA şi SC Băneasa Business&Technology Park SA”.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a primit pe 2 august 2017 o condamnare definitivă de 7 ani de închisoare în dosarul „Băneasa”. El a plecat din România înainte de pronunţarea sentinţei, fiind localizat în Marea Britanie, de unde autorităţile române au încercat fără succes să îl extrădeze.

Ulterior, Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a respins definitiv cererea României de extrădare a omului de afaceri în motivare fiind invocată inclusiv revizuirea cazului și rejudecarea dosarului, decizii luate de CAB.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
10 COMENTARII
  1. Romanii ar trebui sa isi puna intrebarea banala „cum s-a constituit proprietatea statului de la nasterea statului si pana in prezent” … fara un raspuns clar la aceasta intrebare in mod sigur veti mai avea parte de cazuri judiciare precum cele in care dl Popovici a obtinut anularea unor hotarari de guvern …

    Insa dpdv juridic, sustinerea guvernului conform careia „inventarierea” ar constitui justificarea dobandirii de catre stat „prin lege” este o prostie care denota diletantism la nivel guvernamental si o incercare stupida de „acoperire” a prostiei guvernamentale prin intermediul hotararilor judecatoresti … practic, tupeul guvernamental a mers pana in punctul in care s-a pretins judecatorului sa acopere prostia si golania guvernamentala … asa ceva …

    PS
    Ar cam trebui sa stie jurnalistii ca legile comuniste de expropriere, de confiscare, de nationalizare au fost clasificate secret de stat, consemn care si azi continua sa existe, iar din cauza asta nu au putut fi rezolvate nici pana azi problemele de retrocedare si nici nu s-a putut stabili in mod clar care e intinderea clara si juridica a proprietatii statului… jurnalistii ar fi trebuit de mult sa cerceteze chestia asta ca sa inteleaga exact ce se intampla, ca sa evite scrierea de articole al caror fundament real lipseste … indiferent de caracterizarile publice aduse lui Popoviciu, jurnalistii ar trebui sa cerceteze chestiile in profunzime, daca tot vor sa protezeje interesul public … Popoviciu, venind dintr-o familie care a legiferat in comunism stie exact care e treaba si tocmai de aia a putut specula in avantajul sau situatia juridica a acelor terenuri …

    • Conform celor scrise de dumneavoastră, „domnul” Puiu trebuia doar să prezinte actul care să ateste că terenul în cauză a aparținut familiei sale, anterior instalării regimului comunist în România. Dacă se desecretizează legile comuniste de confiscare, îl vom găsi pe „domnul” Puiu proprietar sau moștenitor? Mă îndoiesc!
      Având în vedere că pe acel teren se află, acum, și Ambasada SUA, pare mai mult că statul român încearcă să „rezolve” o cauză penală sensibilă cu ajutorul unor judecători care sfidează legile, realitatea și bunul simț… Doamna judecător îi dă dreptate „domnului” Puiu afirmâmd câ instituție superioară de învățământ nu e sinonim cu unitate de învățământ… Să mori tu?

  2. Putina lume mai stie ca Puiu Popoviciu este ginerele lui Ion Dinca zis Teleaga, de pe vremea lui Ceausescu. Ion Dinca avfost prieten cu tatal lui Petrov si a avut grija de Petrov si de frate-sau, i-a facut comandanti de nave si au dus-o bine. Dupa revolutie Puiu s-a apucat de imobiliare, iar Petrov, care ajunsese primarul Bucurestiului, l-a ajutat aducand pe banii primariei apa, canalizare, curent, gaze pentru cartierul construit de Popoviciu in Pipera. Ca urmare Ioana Basescu a primit cadou un penthaus in acest cartier. Cate s-ar mai afla daca ar vrea cineva sa caute. Siktir!

  3. Cred că ar trebui sa te întrebi mai întâi cum s-a ajuns ca oamenii să dețină ceva pe această planetă când de la apariția și începutul vieții , nimeni nu a deținut nimic

  4. Una peste alta, investitia imobiliara de la bameasa mall este mult mai benefica si aducatoare de bani decat daca aveam acolo 200 hectare de pomi fructiferi! Pentru Bucuresti a merotat “ hotia” ptr ca taxele de acolo sunt astazi muuult mai utile decat tuica de prune sau caisata

  5. Aici nu mai vorbim de legi,este jaf pe fata,fara scrupule,de ani de zile ,toate instituțiile de stat,sunt vinovate,procurori,judecători,securitatea statului președinți,guvernele toate,…toți sunt vinovați…pai când spui securitatea statului,clar aia trebuie să păzească tara de hoți,dar ei nu fac nimic,unde ești Ceausescule,cu înaltă trădare de țară?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a fost condamnat Cătălin Hideg, patronul Sanimed. Motivarea instanței

De ce a fost condamnat Cătălin Hideg, patronul Sanimed...

Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român

Radu Ciocan a plecat în Londra de aproape 10...

Tenerife pentru bugete mici și planuri mari

Tenerife pentru bugete mici. Insula situată în arhipelagul Canarelor...

Măsură radicală: Marea Britanie deportează imigranții ilegali în Rwanda

Marea Britanie deportează imigranții, indiferent de originea aceastora, în...