Olguța Vasilescu cere mutarea Penitenciarului Craiova în afara orașului

Data:

Olguța Vasilescu cere mutarea Penitenciarului de Maximă Securitate Craiova în afara orașului.

Primarul Craiove a anunțat că a cerut Guvernului, printr-o adresă trimisă luni din partea Primăriei Municipiului Craiova, includerea închisorii în lista penitenciarelor care trebuie relocate în afara zonelor urbane.

Citește și O minciună despre cerealele din Ucraina demontată: din 3 milioane de tone care au intrat în România, doar 4 probe au avut probleme

„Memorandumul prezentat de Ministerul Justiției prevedea relocarea doar pentru penitenciarele Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Iași, Ploiești, Timișoara și secția exterioară Cluj din cadrul Penitenciarului Gherla.

În acesta se amintește faptul că amplasarea închisorilor în mijlocul zonelor urbane generează o serie de probleme și riscuri, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru poliția penitenciară”, arată primarul Craiovei.

Vasilescu susține că, deși Penitenciarul Craiova se află în zonă centrală, fiind înconjurat de case, blocuri, un colegiu și chiar și o grădiniță, acesta nu a fost inclus în lista Ministerului Justiției.

„Astfel, am solicitat Guvernului României să țină cont de doleanțele craiovenilor, iar penitenciarul să fie relocat în afara localității”, a conchis edilul Craiovei, potrivit publicației Oltenia Live.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Oltenia Live
Oltenia Live
Oltenia Live este echipa care și-a propus să vă aducă, zilnic, știrile care contează. Publicație exclusive online, Oltenia Live acoperă cele mai importante domenii de interes, de la administrație, social, cultură sau economie, la sănătate - însemnând sfaturi medicale și interviuri cu medici și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți. În proiectele derulate de noi am inclus și pacienții, mai exact poveștile celor care sunt un exemplu atât pentru cei care se confruntă cu o problemă asemănătoare lor, cât și pentru cei din comunitate, de ce nu?! Reușim să acoperim județele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea. Dacă nouă ne scapă ceva, dați-ne un mesaj și verificăm știrea propusă de voi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...