Orașul în care elevii dârdâie de frig: 14 grade în clase, la un mare colegiu

Data:

Orașul în care elevii dârdâie de frig. Părinţii unor elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi au trimis o petiţie către Primărie în legătură cu încălzirea necorespunzătoare în sălile de curs.

Din cauza unei defecţiuni tehnice a magistralei de termoficare din apropierea unităţii de învăţământ, temperatura din sălile de clasă nu depăşeşte 14 grade Celsius, fiind mult sub limitele impuse de normele de igienă. Au fost probleme şI la alte şcoli din zona centrală a Iaşului.

Părinţii elevilor de la „Eminescu” spun că problema persistă de peste o săptămână, „disconfortul termic în sala de cursuri este foarte mare, resimţindu-se, la nivelul corpului (mai ales, al extremităţilor acestuia), un frig pătrunzător atât pentru adulţi, cât, mai ales, pentru copiii care sunt elevi ai Colegiului Naţional «Mihai Eminescu» Iaşi”.

„Caloriferele din sala de cursuri sunt cel mult dezmorţite pe anumite perioade ale zilei, ceea ce determină o scădere continuă a temperaturii în sala de cursuri”, au menţionat aceştia în petiţia transmisă Primăriei Municipiului Iaşi.

Defecţiune la sistemul de termoficare a municipiului

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu directorul Colegiului “Eminescu”, prof. Gabriela Săndulescu, care a explicat că este vorba despre funcţionarea necorespunzătoare a sistemului centralizat de încălzire de la nivelul municipiului. „Este o problemă de la reţeaua de termoficare a oraşului şi din cauza aceasta nu avem suficientă căldură, de săptămâna trecută.

Nu aş putea să vă spun la ce temperatură ajung caloriferele, însă nu este asigurată căldura corespunzătoare desfăşurării activităţilor didactice.

Am primit promisiuni că în cel mai scurt timp cu putinţă vor fi rezolvate problemele, dar aceste lucruri nu stau în competenţele noastre. Aceasta este situaţia şi sperăm să se rezolve cât mai repede”, a declarat directoarea Colegiului „Mihai Eminescu”.

Citește și Fabrică de permise de conducere în Botoșani. Cum a fost oprită rețeaua

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, prof. Antonina Bliorţ, a confirmat existenţa unei probleme la magistrala de termoficare, precizând că există probleme şi în cazul altor instituţii din zonă. „La «Eminescu», lucrările sunt încă în derulare.

Sperăm ca în cel mai scurt timp să se încheie. Sunt lucrări pe toată magistrala, şi acolo sunt conectate nu doar clădirile Colegiului «Eminescu», ci şi ale spitalului din apropiere.

Ne dorim ca în cel mai scurt timp situaţia să se încheie”, a menţionat aceasta. Potrivit ISJ Iaşi, nu mai există alte unităţi de învăţământ din municipiul Iaşi în această situaţie.

Mai multe aflați din Ziarul de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

4 primari din Olt candidează singuri. Nimeni nu a vrut să li se opună | Reporter24

4 primari din Olt candidează singuri. Candidații la funcția...

Mircea Geoană critică clasa politică: „Nicio calificare dovedită şi conduc guverne”

Mircea Geoană critică clasa politică: „Nicio calificare dovedită şi...

Înțelegere pentru înlocuirea liderului PNL Olt | Reporter24

Înțelegere pentru înlocuirea liderului PNL Olt. În pragul alegerilor,...