Precizări DNA. Procurorii nu mai atacă prin căi extraordinare de atac deciziile prin care s-a constatat împlinirea termenelor de prescripție

Data:

După ce Presshub a publicat o notă semnată de Irina Cornelia Munteanu, procuror șef al Secției judiciare penale din DNA, către procurorii din subordine, prin care le cerea să încetarea proceselor penale în cauzele în care este împlinit termenul general de prescripție, fără a aștepta decizia CJUE pe acest aspect, DNA vine cu precizări.  

Direcția Națională Anticorupție „așteaptă prefigurata decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) urmând ca, după pronunțare, să se adopte un punct de vedere unitar cu privire la efectele acesteia, referitor la activitatea de urmărire penală și la poziția procesuală în fața instanțelor judecătorești. 

La acest moment, s-a decis exclusiv ca DNA să nu mai exercite căi extraordinare de atac  (recurs în casație) împotriva deciziilor instanțelor prin care s-a constatat împlinirea termenelor de prescripție și s-a dispus încetarea procesului penal apreciindu-se, în baza datelor statistice existente, că un astfel de demers nu se mai justifică, având în vedere soluțiile de respingere în astfel de căi de atac, deja formulate pe acest temei legal”, se arată într-un comunicat al DNA.

Nota nu a fost asumată de șefii Direcției

Instituția mai arată că „adresa menționată exprimă exclusiv opinia conducerii Secției judiciar penale din cadrul DNA”. În plus, „principiul autonomiei procurorului permite exprimarea unor astfel de opinii juridice asupra problemelor de drept din activitatea judiciară, inclusiv în exercitarea atribuțiilor de procuror-șef secție”, se mai arată în precizările Direcției.

O adresă transmisă de Irina Cornelia Munteanu, procuror șef al Secției judiciare penale din DNA, către toate structurile din subordine, solicită procurorilor să ceară încetarea proceselor penale în cauzele în care este împlinit termenul general de prescripție „inclusiv în acele cauze, în care, până în prezent, se invoca aplicarea directă a jurisprudenței de drept comunitar”.

În același timp, Munteanu ordonă procurorilor DNA să nu mai formuleze căi de atac – apel sau recurs în casație- „exclusiv pe greșita încetare a procesului penal în acele cauze în care, până în prezent, se invoca aplicarea directă a jurispriudenței de drept comunitar”.

Ce spunea recomandarea

Presshub a arătat că avocatul general al CJUE a stabilit că „instanța nu este obligată să lase neaplicate această reglementare și această jurisprudență națională în cazul în care acestea sunt justificate de aplicarea principiului retroactivității legii penale mai favorabile, consacrat la art 49 ultima teză din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Euroepene”, după ce a fost sesizat de Curtea de Apel Brașov cu o serie de întrebări privind continuarea proceselor penale.

Mii de dosare penale cu infracțiuni dintre cele mai grave s-au prescris după ce Curtea Constituțională a decis că între 2018 și 2022 nu a existat nicio situație de întrerupere a termenului de prescripție și a dat vina pe Parlament că nu a reparat această lacună legislativă. Raportor pentru această sesizare de neconstituționalitate a fost Daniel Morar, fost șef al DNA și fost judecător CCR, în prezent avocat.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Armata obligatorie? Un fost ofițer se împotrivește categoric. De ce? | Aktual24

Armata obligatorie. Hari Bucur Marcu, ofițer în rezervă și...

Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști

Ziua Mondială a Libertății Presei este sărbătorită în fiecare...

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Tehnologie revoluționară testată de NASA, un motor cu reacție de numai 1,3 metri | Aktual24

Tehnologie revoluționară testată de NASA. Agenția spațială americană a...