Primarul Clujului cere reorganizare administrativă: „România nu mai poate funcţiona cu 3.000 de UAT-uri”

Data:

Primarul Clujului cere reorganizare României. Emil Boc s-a exprimat pentru reforma administrativ-teritorială, arătând că aproape o treime dintre UAT-uri nu au capacitatea să îşi pot acoperi cheltuielile.

Primarul Emil Boc a vorbit, în cadrul Summitului Autorităţilor Locale, despre nevoia unei reforme administrativ-teritoriale, arătând că aceasta ar trebui să devină prioritatea politică majoră în 2024 şi anii următori, potrivit Agerpres.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a subliniat, luni, importanţa reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, în cadrul Summitului Autorităţilor Locale, la care au participat mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului, inclusiv premierul Marcel Ciolacu.

Citește și: Legea pensiilor adoptată în mare viteză de PSD, în ciuda opoziției PNL

Edilul clujean a mai menţionat că România nu mai poate funcţiona cu peste 3.000 de UAT-uri, în condiţiile în care aproape o treime dintre acestea nu au capacitatea să îşi asigure din venituri proprii resursele necesare.

„În privinţa provocărilor, de departe, pentru noi cea mai importantă prioritate este şi rămâne reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. Nu e locul şi nici momentul să ne întrebăm de nu s-a făcut. Cu toţii avem «o contribuţie» la faptul că nu s-a făcut până în acest moment.

Citește și: Inspecția Judiciară o cercetează disciplinar, a 5-a oară, pe judecătoarea care l-a condamnat pe Sorin Oprescu

Dar, ea trebuie să devină prioritatea politică majoră a anului politic 2024 şi a anilor următori. De ce? Pentru că România se sufocă administrativ sub ochii noştri. România nu mai poate funcţiona cu peste 3.000 de unităţi administrativ teritoriale, iar o bună parte dintre ele – aproape o treime – să nu aibă capacitatea să îşi asigure din veniturile proprii cele necesare existenţei de zi cu zi.

Avem zone urbane nefuncţionale, avem zone metropolitane nefuncţionale. Ştim că avem o boală, dar nu facem nimic”, a transmis Emil Boc, la Summitul Autorităţilor Publice Locale.

Continuarea în Monitorulcj.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Facebook / Emil Boc)

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Războiul de Independență al României reconstituit de elevi | Știri Craiova

Războiul de Independență al României reconstituit de elevi, în...